Topul liceelor după mediile la Evaluarea Naţională. Performanţă deosebită la "Miron Costin"
Astfel, si în acest an primele trei licee din judet în functie de rezultatele de l (...)
citeste totmiercuri, 06.07.2022
Din păcate, multe mame sunt minore, de 14 sau 15 ani, ori femei cu educaţie precară, care nu au făcut niciun control al sarcinii şi nasc copii cu boli grave. „Nu este bine nici pentru copii, nici pentru cei care îi îngrijesc. Pentru că o asistentă, în loc să îngrijească 2-3 copii, are grijă şi de 7, şi implicit scade şi calitatea asistenţei medicale“, spune directorul medical al unităţii.
Maternitatea „Cuza Vodă“ se confruntă de câteva săptămâni din nou cu o situaţie de supraaglomerare, atât în ceea ce priveşte Centrul de Terapie Intensivă Neonatală, cât şi în cazul secţiei pentru bebeluşi aduşi pe lume la termen. În cadrul maternităţii există două secţii pentru nou-născuţi, una de 80 de paturi unde sunt copiii născuţi la termen, care nu prespun îngrijiri speciale, şi încă o secţie de neonatologie cu 65 de paturi, dintre care 25 sunt pentru terapie intensivă neonatală şi 40 pentru prematuri care necesită o monitorizare specială. În momentul de faţă, sunt 85 de copii în secţia de 80 de paturi (6% depăşire) şi 78 de bebeluşi în secţia de neonatologie, unde capacitatea maximă este de 65 de paturi (20% depăşire).
„Principala problemă este că, de o săptămână, ambele secţii sunt extrem de aglomerate, ceea ce nu este bine nici pentru copii, nici pentru cei care îi îngrijesc. Pentru că o asistentă, în loc să îngrijească 2-3 copii, are grijă şi de 7, şi implicit scade şi calitatea asistenţei medicale“, a precizat prof. dr. Maria Stamatin, directorul medical al maternităţii.
Sarcini neurmărite şi mame minore
În cea mai recentă gardă au fost aduşi pe lume la Maternitatea „Cuza Vodă“ 20 de copii, dintre care cinci prematuri care au nevoie de supraveghere la Terapie Intensivă. În ultimele săptămâni, numărul naşterilor a fost unul aproape constant de 20-25 într-o singură gardă, fiind un număr mare conform medicilor neonatologi. Aceştia susţin că prematurii care au nevoie de îngrijiri deosebite ajung să aibă probleme din cauza unor sarcini neurmărite, născuţi de mame care nu au fost niciodată la medic în timpul sarcinii, mame care au dus sarcini cu risc crescut, dar şi mame minore. Cinci dintre cei 78 de copii care sunt acum monitorizaţi în Centrul de Terapie Intensivă Neonatală, au mame minore de 14 sau 15 ani.
„În zona Moldovei, principala problemă este că femeile nu îşi urmăresc sarcina. Mamele ar trebui să înţeleagă că este normal să meargă la medic pe parcursul sarcinii, să o monitorizeze, pentru că nu este normal să nască şi să nu ştie nimic despre sarcină. Este un semnal de alarmă acest lucru, că nu merg la medic, nu se investighează bacteriologic, copiii sunt aduşi pe lume cu diferite probleme de sănătate, de exemplu din cauza unor infecţii urinare. Mamele nu sunt conştiente că va fi infectat şi fătul dacă ele au infecţii netratate. De asemenea, o problemă rămâne şi fenomenul adolescentelor care devin mame la vârste fragede şi care trec şi printr-o traumă deoarece la 14 ani nu sunt pregătite nici fizic şi nici psihic să devină mame“, a completat prof. dr. Maria Stamatin.
Cuvinte cheie: + maternitate iași, cuza-vodă iași, mame minore
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
ANAF a recuperat de la Voiculescu, în ultimul an, 10.000 €. Prejudiciu rămas: 52.000.000 €
O nouă armă a armatei americane împotriva Chinei și Rusiei: baloanele cu aer cald
Bacău: Doi tineri, înecaţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-un canal
Maria Zaharova le răspunde americanilor cu versuri din Britney Spears: „Hit Me Baby One More Time”
(FOTO-VIDEO) Impact puternic între două maşini lângă podul din Metalurgie
Ministrul Mediului: 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei
Iaşi: Femeie de 40 de ani, găsită moartă cu o temperatură de 40 de grade a corpului
Inteligența artificială a identificat cea mai scurtă cale spre fericire
(FOTO-VIDEO) Elevii de nota 10 din Iaşi, premiaţi la Palatul Roznovanu
Ea este femeia omorâtă aseară de șoferul băut, la Movileni. A murit la câțiva metri de casă FOTO
Presa britanică se aşteaptă la căderea guvernului condus de Boris Johnson
Peste 20 de judeţe, inclusiv Iaşul, aşteaptă “potopul”. Cât va dura codul portocaliu de vijelii
România cere suspendarea Rusiei şi Belarusului din federaţiile internaţionale
Spații pentru birouri Core & Shell în zona Palas - Ready for business from 2022 (P)
A început votul pentru preşedinţia USR. Şase candidaţi s-au înscris în cursă
Accident mortal în Iaşi: Femeie, ucisă pe loc de un şofer beat, care a fugit de la locul impactului
Întâlnire cu Nichita Danilov la Librăria Cărturești Palas Iași: Simfonia mută
Un nou director asociat cu Gazprom, găsit împuşcat în propria casă
Legendarul chitarist american Carlos Santana a leşinat pe scenă în timpul unui concert
Accident grav, cu cinci victime, la Oituz. Manevre de resuscitare
Cât este darul la nuntă în 2022. Creştere uriaşă faţă de anul trecut
Experiment: Telefoanele mobile, mai pline de bacterii decât scaunele de toaletă
România este al doilea mare exportator de grâu din UE și lider incontestabil la porumb
Oprirea livrărilor de gaze din Rusia ar trimite o undă în Europa de Est. În România, nu prea
Analişti: Euro se apropie de paritate faţă de dolar, din cauza îngrijorările legate de o recesiune
Maşinile autonome au blocat o stradă din San Francisco. Nu se ştie de ce
Dr. Gabriela Grigoraș: Anemia: cauze, simptome și grupe de risc
Cu fiecare proiect imobiliar inovator axat pe regenerare urbană, Iașul revine la viață (P)
O femeie a ajuns la spital după ce a stat mai puţin de jumătate de oră în soare
Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!
Al 14-lea transfer al verii la Poli! Un puşti de 18 ani va ajunge în Copou
Topul liceelor după mediile la Evaluarea Naţională. Performanţă deosebită la "Miron Costin"
O bandă de minori a tâlhărit prin violenţă o femeie în trenul Iaşi - Suceava
Deja sunt o mie de conturi făcute în platforma online pentru admiterea la Medicină
Zămosteanu revine în forţă. Ridică un nou turn lângă facultăţile de la Politehnică
Şedinţa cu cuţitele pe masă la Consiliul Judeţean : „Nu vă văd bine, aveți grijă ce faceți”
Kelemen Hunor o critică pe Codruţa Kovesi pentru declaraţiile privind avertizorii de integritate
Oficial: Cunoscuta formaţie Girondins de Bordeaux a fost retrogradată în liga a 3-a franceză
Cameron Norrie îl va înfrunta pe Djokovici în prima semifinală de la Wimbledon
Slavia Praga a zdrobit echipa Rapid într-un amical jucat în Austria
Mijlocaşul român Răzvan Marin a fost împrumutat pentru un sezon la Empoli
Mircea Geoană anunţă că NATO nu preconizează să desfăşoare întăriri în Suedia şi în Finlanda
Liderul cecen Kadîrov înscenează capitularea lui Zelenski într-un videoclip parodic
Cum a fost văzută conferinţa de presă a preşedintelui Iohannis de către deputatul USR Oana Ţoiu
Florin CÎNTICNoaptea de Sânziene |
Radu PĂRPĂUȚĂVisez, scriu... (I) |
Alex VASILIUVacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.