Agricultura reprezintă o activitate esențială pentru economia unui stat, nu doar din perspectiva financiară, ci și ca fundament al sustenabilității și dezvoltării sociale, având un rol deosebit în asigurarea securității alimentare și menținerea unui echilibru ecologic.

Deși este una dintre cele mai vechi activități ale umanității, agricultura a evoluat semnificativ începând cu secolul al XX-lea, iar tehnicile intensive au crescut productivitatea culturilor, dar au dus la un declin în privința forței de muncă.  Automatizarea și tehnologizarea sectorului agricol au produs schimbări majore în configurarea agriculturii moderne, ce au avut și efecte negative asupra mediului, precum poluarea apei și degradarea solului. Aproape 40% din terenurile agricole globale sunt grav afectate. În ultimele decenii, mișcările pentru o agricultură ecologică și sustenabilă au câștigat teren, Uniunea Europeană având un rol important în promovarea acestora. Cu toate acestea, noua abordare provoacă o serie de  îngrijorări privind randamentul mai scăzut al agriculturii ecologice și impactul asupra securității alimentare.

În ciuda progreselor tehnologice, 873 de milioane de persoane erau angajate în agricultură în 2021, iar sectorul contribuia la aproximativ 4% din PIB-ul global. Totuși, între 702 și 828 de milioane de oameni au suferit de insecuritate alimentară, cauzată în mare parte de conflicte, evenimente climatice severe și de condițiile economice specifice fiecărei țări, conform datelor Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), o agenție din cadrul Organizației Națiunilor Unite.

În România, suprafața terenului agricol reprezenta 56,8% din totalul suprafeței țării în 2021, iar terenul arabil constituia 37,3%. Aceste procente reflectă utilizarea intensă a terenului agricol, susținută de solurile fertile și de tradiția agricolă adânc înrădăcinată în țară. Deși agricultura continuă să joace un rol semnificativ în economia românească, ponderea terenurilor agricole a scăzut în ultimele decenii, influențată de fenomenul urbanizării și de schimbările în practicile agricole. Ponderea terenurilor agricole din România rămâne peste media globală de 38,2%, datorită cadrului natural favorabil agriculturii, a solurilor fertile, dar și a condițiilor climatice specifice favorabile agriculturii, aspecte care permit o practică agricolă mai diversificată și mai productivă decât în multe alte state unde mediul în sine este un factor limitativ.

În ceea ce privește suprafața agricolă irigată la nivelul țării, aceasta era de 2,64% din totalul suprafeței agricole în 2023, înregistrând o tendință descrescătoare față de 2020, când atingea 3,62%, ceea ce arată o mare vulnerabilitate în contextul unor evenimente de secetă prelungită.

Sectorul agricol a generat în România, în 2023, o pondere de 3,9% din PIB, conform datelor Băncii Mondiale, o valoare mai mică față de 2021, când contribuția era de 4,8%. Tendința de scădere este una evidentă, având în vedere că în 2004 agricultura reprezenta 12,7% din PIB. Doar perioadele cu o producție agricolă ridicată mai produc unele salturi procentuale de la tendința descrescătoare remarcată. Această reducere nu indică neapărat un declin al sectorului, ci o diversificare a economiei pe ansamblu. O contribuție semnificativă a agriculturii la PIB este caracteristică statelor aflate în curs de dezvoltare, unde celelalte sectoare economice sunt mai puțin dezvoltate. Spre exemplu, în Niger, agricultura contribuia cu 47,8% la PIB în 2023.

Veniturile generate de agricultură în România fluctuează anual. În 2021, acestea au fost de 13,6 miliarde de dolari, crescând la 13,8 miliarde în 2023. Cele mai scăzute venituri au fost înregistrate în 2000, doar 4 miliarde de dolari, în timp ce 2008 a fost un alt an favorabil, cu 13,5 miliarde de dolari.

La recensământul din 2021, sectorul CAEN A (agricultură, silvicultură și pescuit) înregistra 892.944 de lucrători, reprezentând 11,6% din populația ocupată a României. Această pondere este în scădere, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS).

Din perspectivă județeană, regiunile Moldova și Oltenia prezintă cele mai pronunțate profiluri agricole. Dar în mod deosebit se evidențiază Moldova, particularitățile regiunii în ce privește profilul agricol sunt strâns legate de mai mulți factori: predominanța localităților rurale, resurse economice limitate, dar și o tradiție agricolă adânc înrădăcinată în cultura locală. Județul Vaslui deține cea mai mare pondere a populației ocupate în agricultură la nivel național, cu 32,5%, urmat de Botoșani cu 32,1% și Neamț (28,9%). În aceste județe, agricultura reprezintă pentru mulți locuitori mai mult decât o simplă sursă de venit; ea devine o modalitate de supraviețuire și, în multe cazuri, singura activitate economică accesibilă pe plan local. Lipsa diversificării economice și a oportunităților în alte sectoare ale economiei transformă agricultura într-un refugiu economic pentru numeroase familii.

La nivel local, analiza unităților administrativ-teritoriale (UAT) subliniază mai bine conturat diferențele regionale în ceea ce privește dependența economică de sectorul agricol. În topul național al localităților cu cea mai mare pondere a populației ocupate în agricultură, regăsim următoarele exemple:

• Bunești-Averești (Vaslui) – 88,8%;
• Tia Mare (Olt) – 77,2%;
• Boțești (Vaslui) – 74,3%;
• Adășeni (Botoșani) – 73,1%;
• Matca (Galați) – 69,8%;
• Vorniceni (Botoșani) – 69,4%;
• Băcești (Vaslui) – 69,0%;
• Ghidici (Dolj) – 68,0%;
• Desa (Dolj) – 67,3%;
• Găgești (Vaslui) – 66,9%.

Din cele 3182 de unități administrativ-teritoriale din România, 150 de localități (majoritatea din zona Moldovei) au o populație rezidentă majoritar ocupată în agricultură, reprezentând aproximativ 4,7% din totalul UAT-urilor. În contrast, localitățile cu cele mai mici ponderi ale populației rezidente ocupate în agricultură sunt preponderent situate în regiunea de vest a țării, evidențiind o mai mare diversificare economică în această zonă.

Este important de menționat că, din punct de vedere metodologic, domeniul CAEN A din cadrul recensământului cuprinde nu doar populația salariată în agricultură, ci și persoane fără un loc de muncă formal, care se identifică drept lucrători agricoli. Acest lucru se explică prin faptul că agricultura le asigură mijloacele de subzistență. Astfel, procentele ridicate ale populației ocupate în agricultură reflectă, în multe cazuri, lipsa altor oportunități economice în aceste zone. Agricultura devine adesea singura soluție pentru asigurarea traiului, mai degrabă decât o alegere profesională propriu-zisă.

La nivelul județului Iași, sunt înregistrați 68.964 de lucrători în agricultură, reprezentând 23,9% din totalul populației rezidente ocupate a județului, o pondere cu 12,3% peste media națională (11,6%). Aceste date evidențiază contrastul prezent pe plan județean: un areal urban, dominat de Municipiul Iași, caracterizat printr-o economie diversificată și statut de pol de creștere la nivel național, și o populație rurală cu oportunități economice locale limitate.

Deși cei mai mulți lucrători din sectorul agricol sunt înregistrați în Municipiul Iași (9.654), acest aspect nu indică neapărat desfășurarea activităților agricole în mediul urban. O mare parte dintre acești lucrători își desfășoară activitatea în localitățile din proximitatea municipiului, ceea ce explică parțial numărul ridicat de lucrători agricoli din mediul urban.

Imaginea tradițională a agricultorului care muncește manual pe câmp de dimineața până seara este astăzi înlocuită de o realitate diferită. Agricultura modernă este un sector puternic tehnologizat, necesitând mai puțină forță de muncă decât în trecut. În plus, forța de muncă activă în acest domeniu necesită un nivel ridicat de calificare, fiind necesari specialiști precum ingineri agricoli, zootehniști sau operatori de utilaje agricole avansate.

Un alt aspect important de menționat este criza forței de muncă din agricultură, prezentă la nivelul întregii Uniuni Europene, inclusiv în România și județul Iași. Cu toate acestea, cererea de forță de muncă este concentrată în principal pe un segment de nișă: agricultura ecologică. Aceasta, incompatibilă în mare parte cu metodele moderne și tehnologizate, necesită un compromis între tehnologiile avansate și metodele tradiționale, utilizând în continuare munca fizică pentru a răspunde cerințelor de încadrare în categoria BIO.

O altă problemă semnificativă a datelor prezentate este incapacitatea acestora de a face distincția clară între lucrătorii salariați din agricultură și cei care practică agricultura de subzistență, caracteristică vechii lumi (societatea tradițională), în care activitățile agricole erau orientate spre satisfacerea nevoilor proprii de consum.

Agricultura de subzistență se definește prin producția destinată consumului familial, cu puține surplusuri pentru vânzare sau schimb. Acest tip de agricultură este specific zonelor rurale mai puțin dezvoltate economic, unde resursele sunt limitate, iar tehnologiile agricole moderne sunt rareori utilizate.

Din perspectiva ponderii populației rezidente ocupate în agricultură, mediul urban județean înregistrează, așa cum era de așteptat, cele mai mici valori. Municipiul Iași are cea mai redusă pondere, de doar 8,1% din populația ocupată.

Geografic, se poate observa (a se vedea figura 3) că dezvoltarea zonei metropolitane a Municipiului Iași a influențat semnificativ economia agricolă locală. Extinderea acesteia a contribuit la scăderea populației ocupate în sectorul primar și la creșterea accelerată a ocupării în sectorul terțiar.

În județul Iași, comunele cu un profil agricol bine conturat includ Dolhești, cu cea mai mare pondere a populației ocupate în agricultură (57,5%), urmată de Cotnari (57,2%), recunoscută și pentru activitățile viticole. Alte exemple notabile sunt Ipatele (56,7%), Lungani (54,9%), Gorban (54,6%) și Popești (54%).

Din cele 98 de unități administrativ-teritoriale ale județului, 13 au o populație majoritar ocupată în agricultură, ceea ce reprezintă aproximativ 13,3% din totalul localităților. Aceste cifre evidențiază rolul semnificativ al agriculturii în structura socio-economică a anumitor comune.

Agricultura nu trebuie să fie percepută ca o imagine a subdezvoltării economice, ci ca o poartă de tranziție către o societate sustenabilă și prosperă. Sectorul agricol se află într-o perioadă de tranziție semnificativă, iar tendințele de viitor indică o reducere constantă a numărului de lucrători din acest sector. Cu toate acestea, agricultura rămâne esențială nu doar pentru economie, ci și pentru bunăstarea umanității, fiind fundamentul alimentației și al unei societăți funcționale.

În contextul regiunii Moldova și al județului Iași, este crucial ca autoritățile și comunitățile locale să susțină dezvoltarea agriculturii într-un mod sustenabil, reducând, totodată, dependența celor care activează în acest sector din necesitate, și nu din proprie alegere.

Cu o viziune modernă și responsabilă, sectorul agricol din Moldova și din județul Iași poate deveni un motor al dezvoltării locale și un factor de consolidare a dezvoltării sociale. Mediul rural se poate dezvolta durabil doar prin maximizarea potențialului local existent, iar agricultura rămâne fundamentul acestui proces.

Publicitate și alte recomandări video