Traficantul olog - „Umanismul dreptului penal” a fost invocat în premieră la un proces de judecătorii ieșeni
Eduard Lesenciuc s-a întors la Podu Iloaiei cu o indemnizatie de handicap acordata de statul i (...)
citeste totduminica, 22.05.2022
Încă din primele zile de la preluarea guvernării, PSD și-a asumat ca misiune dezvoltarea unuia dintre cele mai importante sectoare: cel agricol.
Astfel, în ultimii doi ani și jumătate, în agricultură s-au investit sume importante, atât din fonduri guvernamentale, cât și sume europene nerambursabile.
Iată un scurt bilant: în doar doi ani, 2017 – 2018, România a absorbit fonduri europene destinate sectorului agricol în valoare totală de peste 7,5 miliarde de euro. Această sumă reprezintă dublu față de totalul celor încasate de România de la Uniunea Europeană între anii 2007 și 2016. Deci, în doar doi ani dublu față de anteriorii 9 ani.
Realizări concrete, în perioada ianuarie 2017 – martie 2019, prin proiecte finanțate din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR):
- Au fost direcţionate sume substanţiale prin programul PNDR pentru modernizarea și reabilitarea sistemelor de irigații, care pot deservi aproape 400.000 de hectare de plantaţii;
- Alte fonduri au fost folosite pentru demararea lucrărilor de modernizare a 3.500 de kilometri de drumuri comunale, pentru 748 de kilometri de drumuri forestiere. Alte 800 de drumuri agricole sunt în curs de înființare sau de modernizare;
- Tot pentru mediul rural, au fost demarate investiții pentru realizarea a aproape 3.000 de kilometri de rețea de canalizare și a altor peste 1.750 de kilometri de reţea de alimentare cu apă potabilă;
- Tot cu bani europeni au fost înfiinţate peste 10.000 de mici ferme de familie, au fost construite 238 de unităţi de procesare a produselor agricole şi pomicole şi au fost create aproape 7.300 de noi locuri de muncă ;
- Peste 4 milioane de locuitori de la sate beneficiază, după numai doi ani de Guvernare PSD, de infrastructură rurală nouă sau reabilitată şi de patrimoniul cultural reabilitat, de o inestimabilă valoare.
Tot în timpul acestei guvernări s-a implementat o altă măsură extrem de importantă: simplificarea legislației și a procedurilor privind formele de sprijin din agricultură pe principiul o singură cerere la o singură instituție. Peste 866.000 de beneficiari cu peste 9,6 milioane de hectare.
Foarte important pentru creșterea producției agricole și a competitivității sunt investițiile realizate în irigații. Cifre concrete: suprafața agricolă irigabilă a crescut de la aproximativ 300.000 de hectare în 2016 la peste 1,4 milioane de hectare în 2019, prognoza pentru 2020 fiind că investițiile vor depăși 1 miliard de euro.
În aceeași logică trebuie să privim și dezvoltarea sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor. Astfel, extinderea sistemului naţional antigrindină şi de stimulare a precipitaţiilor, evitarea pierderilor de producţie prin calamitare, stimularea precipitaţiilor în zonele aride şi în perioadele critice privind consumul de apă pentru plante, prin operaţionalizarea celor trei centre de comandă, Muntenia, Moldova şi Transilvania şi punerea în stare de funcţionare a celor şapte unităţi de combatere Prahova, Moldova 1 Iaşi, Moldova 2 Vrancea, Mureş, Timiş, Oltenia, Maramureş.
Anul trecut, în 2018, au fost date în exploatare 60 de puncte de lansare ce acoperă 870.000 de hectare. În acest an, vorbim despre investiții în alte 65 de puncte de lansare noi, acestea fiind în mare parte în implementare. Toate acestea au condus ca suprafața protejată să crească de la 500.000 de hectare în 2017 la peste 870.000 hectare la sfârșitul anului trecut pentru ca la finalul lui 2019 să ajungă la 1,2 milioane hectare.
O altă măsură de care au beneficiat mii de fermieri a fost programul „Tomata”. Guvernul acordă un sprijin de 3.000 de euro pentru 1.000 mp cultivați cu tomate. Trebuie folosite soiuri românești. Recolta se predă la centrele de colectare. În anul 2017 au fost realizate plăți de 129 milioane lei pentru 9.338 fermieri. Producția a fost de 680.000 de tone, cu 53.000 de tone mai mare decât în 2016. În anul 2018, plățile au depășit 151 milioane lei pentru 16.354 legumicultori înscriși în program, dintre care 10.296 tineri și 757 repatriați. O producție de peste 885.000 tone de roșii din soiuri românești, pentru piața internă. Pentru anul în curs, 18.477 fermieri au depus cereri pentru înscrierea în program. Se așteaptă o producție care să depășescă 1.000.000 de tone de roșii. Similar, din acest an, și cultivatorii de usturoi beneficiază de sprijin.
Alături de aceste măsuri, programe și investiții deja enunțate, la această categorie a deciziilor cu impact major pozitiv pentru agricultură trebui menționate și:
- Programul de încurajare a agriculturii ecologice din România și a produselor tradiționale. Creșterea producției în cazul produselor bio, conservarea tradițiilor și promovarea pe piața internă și externă a produselor tradiționale românești fac parte din program;
- Finanțare pentru abatoarele mobile;
- Aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii privind diminuarea risipei alimentare;
- Sprijinirea fermierilor crescători de ovine.
Victorel LUPU
Senator PSD Iași
Cuvinte cheie: + Romania, agricultura, senator lupu, investitii, finantare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Boloş, despre readucerea irigaţiilor în PNRR: Cred că este un obiectiv de ţară
(FOTO) Accident la Moara de Foc: Impact între o motocicletă şi o maşină
După ce au sfidat o zi ordinul talibanilor, prezentatoarele tv din Afganistan şi-au acoperit feţele
Ministru francez: Aderarea Ucrainei la UE va lua „indubitabil 15 sau 20 de ani”
Ucraina: Primar pus de ruși, rănit într-o explozie. „Atac precis și țintit!”
Udrea are timp de stat pe Facebook în arest: Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal
Jale în weekend, la Iaşi: Mulți șoferii prinși băuți de către polițiști. Aceștia riscă pușcăria
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea al French Open
LaLiga, plângere împotriva clubului PSG: E scandalos ce a făcut
(VIDEO) Accident spectaculos la Raliul Argeşului. Nu au existat răniţi
(VIDEO) Urs filmat la Raliul Argeşului, în timp ce mută un balot de paie
Protest imens al opoziţiei de la Istanbul împotriva lui Erdogan
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut
Şeful DNA: În ultimii doi ani am pus sub sechestru bunuri de peste 400 de milioane de euro
Amalia Enache, despre Iaşi: „Doar în Lisabona şi Ardeal am mai trăit senzaţia asta”
Stiaţi că Iaşul a fost unul dintre cele mai moderne oraşe europene din Imperiul Otoman?
Vă mai amintiţi că Iaşul are tramvaie turceşti? Când ar putea să iasă la stradă
Declarații halucinante la televiziunea rusă: „Dacă voia, Rusia rezolva cu Ucraina în câteva ore”
Mâncarea viitorului: Ce am putea ajunge să mâncăm până în 2050?
Există o tencuială minune anti-cutremur? Explicaţiile unui profesor ieşean
Economiile americanilor au scăzut în medie cu 9.000 de dolari în 2022
(VIDEO) Cum a fost în a doua zi la Catedral Music Festival. Dansând în ploaie
Toate tablele clasice din şcoli vor fi înlocuite. Cum arată tablele interactive
IMAGINI DE FESTIVAL: Iubitorii de animale şi-au dat întâlnire la Iaşi. Copiii, încântaţi
Vaslui: Un preot român și un preot ucrainean au băut până a venit Ambulanţa
Reportaj la „doza patru” - Discuţii pro şi contra, pe holurile cabinetelor medicale
România trage Republica Moldova în Uniunea Europeană. Ședință comună: ce s-a decis ieri la Iaşi?
Doi ciobani l-au zvântat în bătaie pe veterinarul care le-a găsit câteva oi bolnave
Fostul finanţator al Dinamo, Nicolae Badea, dă tărcoale Iaşului: vrea 10 milioane lei
„Ne vedem la Mitropolie”: o nouă serie de evenimente organizată de Arhiepscopia Iaşilor
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*
Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu
Şofer beat, reţinut după ce a intrat cu maşina într-un microbuz la Valea Lupului
În sfârşit, Poliţia a depistat în trafic un permis românesc falsificat
A furat telefonul din maşină, Poliţia l-a prins, apoi păgubitul s-a împăcat cu hoţul
Un șofer prins duhnind a alcool a refuzat să sufle şi să meargă la analize
Duminică începe la Iaşi cel mai important turneu de tenis destinat copiilor
A ieşit la o plimbare nocturnă de plăcere, dar a ajuns după gratii
Nicolae GRECUGeneraţia de AUR şi sporturile |
arh. Ionel OANCEACreşterea oraşului |
pr. Constantin STURZULumina de la capătul Luminiţei |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor. |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.