„Mulți părinți ignoră dorințele copilului, obligându-l să facă ceea ce ei nu au reușit”. Analiză a psihologului ieșean Cristina Danilov

Având conștiință, în acceptul definiției anterioare, este mai ușor să-ți atingi obiectivele, să nu te lași manipulat, ei bine, tu însuți nu vei acționa nepotrivit în multe situații de viață și nu vei face lucruri stupide care să te facă să suferi, pe tine sau pe cel de lângă tine, prin faptul că ești capabil să sesizezi infantilismul unora dintre deciziile tale. A avea conștiință presupune, pentru mulți, deci, a fi pe deplin fericit, a fi în strânsă legătură cu viața, să-i zicem, perfectă. Ceva de tipul „ai carte, ai parte”.

Dar noțiunea de conștiință, dacă o vom analiza din aceste perspective, vom constata că nu este pentru toți la fel. Înțelegerea unor lucruri poate fi, pentru mulți oameni, de o utilitate îndoielnică. Să luăm ca exemplu studiul la școală, – copiii par să-și extindă, studiind diverse materii, înțelegerea lumii, învățând mereu ceva nou despre ea și înțelegând, astfel, unele lucruri mai bine. Prin urmare, conștiința lor se extinde în timpul studiilor, unii copii excelează la toate materiile, sunt olimpici la matematică, limbă română, geografie, chimie, studiază pianul și câteva limbi străine, dar, dacă un coleg se întâmplă să acționeze într-un context mai bine ca ei,- de exemplu , au mai mulți prieteni, – clachează, nefiind capabili să depășească situația. Și atunci, firește, începi să îți pui întrebarea dacă această extindere, ca să o numim astfel, a conștiinței este necesară și dacă a ajutat cu ceva la înțelegerea vieții, în general. „La ce bun că știe franceză, dacă nu e capabil să aibă o relație de bun simț cu nevasta lui?” a spus cârcotind bunică-mea pe când trăia, când a venit vorba despre vecinul ei, profesorul Ion. Cam așa ceva ne putem întreba și noi.

Și o facem, totuși: de ce trebuie să învățăm lucruri de care majoritatea oamenilor s-ar putea să nu aibă nevoie deloc în viață sau de care ar putea avea nevoie doar în cazuri foarte rare? Cazul matematicii, am întâlnit mulți care și-au pus această întrebare. La ce a folosit că am știut în liceu să rezolv o ecuație cu două necunoscute? M-a făcut mai fericit,ulterior, m-a ajutat să-mi găsesc un serviciu mai bun sau să-mi cresc copiii? M-a ajutat matematica atunci când m-au părăsit prietenii? Sau când m-a înșelat nevasta? Deși sunt mai practice și mai de folos cunoștințele despre viață, sunt, după cum vedem, ignorate. De ce se întâmplă asta? Pentru că, probabil, scopul e ca o persoană să fie pregătită bine pentru o anumită activitate, și nu pentru viață, în general. De viață, se spune că se ocupă familia ei, ea însăși. Dar dacă majoritatea cunoștințelor, odată dobândite, sunt uitate din cauza lipsei de cerere, atunci o astfel de extindere a conștiinței pare neconvingătoare din punctul de vedere al necesității lor în viață.

De exemplu, ai putea petrece mult timp studiind toate speciile de gândaci de pe planetă. Poți face asta nu doar în loc să-ți aranjezi viața, să dezvolți relații cu oamenii, ci și în detrimentul altor cunoștințe despre această lume care sunt mai importante pentru viața de zi cu zi. Desigur, îți vei extinde cunoștințele în domeniul acesta, dar ce îți va oferi acest lucru , în timp ce alte domenii ale vieții tale rămân la fel? Constați că ești la fel în viața ta de zi cu zi: te cerți cu vecinii, îți insulți colegii de muncă, nu te preocupă proprii copii cărora le vei impune propriile tale dorințe și nevoi. Același lucru este valabil și pentru situațiile în care oamenii acumulează constant cunoștințe, citesc tot felul de cărți, studiază ceva, dar nu fac nimic cu aceste cunoștințe, nu le pun în practică. Poate ești fascinat de psihologie, poți citi pe brânci, dar să nu utilizezi niciodată în viața ta aceste cunoștințe. Psihologia rămâne la nivel de informație și atât. Cineva îmi povestea recent despre ”Regula lui 40 %” a lui David Goggins, uitând pentru ce venise la cabinet: avea o problemă de comunicare cu șeful său pe care nu-l suporta cu nici un chip. Ura față de șef îi provoca serioase insomnii și crize de furie, pe care și le manifesta acasă, în familie. Nici n-am apucat să deschid gura, că el mi-a făcut semn să mă opresc. A venit cu completări , toate culese de prin cărțile pe care le citise și pe care le interpreta cum îl tăia capul. După cum vedem, studiile extind conștiința, prin ele oamenii pot cunoaște mai multe cuvinte, posedă un număr mare de concepte diferite, înțeleg suficient de bine diverse procese pe care majoritatea oamenilor le percep, poate, prea superficial, dar, în același timp, acest lucru nu va afecta în niciun fel calitatea, caracterul lor, viața lor, nici în sens material, nici în alt sens, deoarece cunoștințele lor nu vor primi o întruchipare materială. Nu sunt capabili să le aplice, ci doar să braveze cu ele. ”Goggins – îmi spunea domnul cu pricina, în timp ce mă privea pe sub ochelari ca pe o elevă certată cu școala, – ne arată că înfruntarea provocărilor este singura modalitate de a ne dezvolta personal. Putem începe prin a ne depăși limitele puțin mai mult în fiecare zi. Confortul este dușmanul progresului. Dacă totul e cum vrem noi, cum să ne dezvoltăm? Dacă ceva nu te sperie puțin, probabil că nu te străduiești suficient să depășești situațiile de viață care ți s-au dat….” Practic, își oferea toate soluțiile de care avea nevoie pentru a depăși situația și a o privi într-un mod cu totul diferit decât o făcuse pănă atunci. Citatul din Goggins i se potrivea mănușă.

Astfel de persoane pot avea unele nevoi importante care nu sunt satisfăcute,- aici trebuie insistat într-o consiliere – motiv pentru care orice persoană sănătoasă experimentează un sentiment de nemulțumire, ceea ce duce la un sentiment mai complex – sentimentul de a fi o persoană nefericită. Dacă ești un intelectual rasat nu presupune că ești și un caracter puternic sau oferi un model de viață pentru alții, cum nici dacă ești un ins fascinat de cărțile de coaching sau de speciile de gândaci exotici. E ca în poemul lui Mihai Ursachi :” Un om din Tecuci avea un motor și nu i-a folosit la nimic”. Așadar, deși conștiința se extinde atunci când învățăm, aprofundăm, gândim, acest lucru nu ne face neapărat fericiți dacă această cunoaștere nu ne schimbă viața, nu ne ajută să ne satisfacem nevoile sufletești.Rezultă logic de aici că extinderea conștiinței, la fel ca multe alte lucruri în această viață, este necesară pentru a ne face fericiți. Ei bine, pentru ce altceva?

Cum să extinzi conștiința? Ar putea fi o întrebare care să vină din partea unui client. Cunoaște-te pe tine însuți – această expresie este un răspuns. Extinderea conștiinței trebuie să înceapă cu cunoașterea de sine. Cine suntem, cum suntem structurați, de ce avem nevoie – care sunt nevoile noastre, ce și de ce ne dorim – care sunt idealurile noastre? Ale noastre, nu ale altuia, nu ale părinților, ale soțului, ale copiilor noștri, ale societății în care trăim. Ale noastre, subliniez. A găsi răspunsuri la întrebările despre tine însuți este un pas în direcția corectă. Pentru că numai înțelegându-ne pe noi înșine putem stabili corect prioritățile în viața noastră, hotărând în ce direcție să ne extindem conștiința, ce să învățăm, ce ar trebui să aprofundăm, la ce și la cine să ne gândim, pe ce să ne concentrăm toate resursele mentale pentru a înțelege pe deplin existența. Nu credem că avem nevoie de cunoaștere de dragul cunoașterii, ci avem nevoie de cunoaștere de dragul unei vieți bune și fericite. Și asta începe cu noi, cu ceea ce este în noi. De aici ar trebui să înceapă educația unui copil. E mai important ca un copil să-și cunoască emoțiile și nevoile, să și le exprime corespunzător, să nu înăbușe în el dorințele, decât să recite Luceafărul fără să se poticnească sau să știe de la 4 ani tabla înmulțirii. Îl duci la lecțiile de canto dar l-ai întrebat vreodată dacă asta e dorința lui? Poate dorința lui e să frământe cocă și să facă cozonaci. Sau să devină fotbalist. Mulți părinți ignoră dorințele copilului, obligându-I să facă ceea ce ei nu au reușit în viața lor. Extinzând exemplul, tot astfel este necesar ca un adult să știe ce așteptări are din partea partenerului de viață, ce poate el oferi, ce nevoi ar dori să fie satisfăcute de celălalt, pentru ca viața lor de cuplu să fie una bună. Nu e necesar să aibă doar cunoștințe în coaching și să studieze pasaje din James Allen sau Seth Gillihan dacă în viața sa nu va avea nici cea mai vagă idee cine este el în esența sa sau trăiește cu aceleași frustrări și complexe. Cu alte cuvinte, memoria și resursele noastre mentale pot fi nelimitate, dar timpul nostru de viață este cu siguranță limitat pentru a-l irosi înțelegând lucruri care ne sunt complet inutile pentru dezvoltarea noastră personală. Lumea este atât de diversă și complexă ceea ce a fost studiat de umanitate nu poate fi studiat de o singură persoană nici măcar în zece vieți. Deci, de ce ar fi necesar să fii conștient de toate, extinzându-ți haotic conștiința în direcții diferite? Aceasta nu pare o soluție rezonabilă, deoarece nu există o nevoie evidentă pentru ea. Dar este nevoie să stabilești ce este cel mai important pentru tine în viață, să stabilești priorități și, în conformitate cu acestea, să studiezi, să aprofundezi, să înveți, să te gândești și, în cele din urmă, să realizezi acest lucru cel mai important.Așadar, concentrându-se pe aceste nevoi serioase și importante, o persoană ar trebui să determine direcția de extindere a conștiinței sale.

Oamenii se comportă de foarte multe ori nu așa cum spun și nici măcar așa cum vor să se comporte, conform deciziilor lor conștiente, ci așa cum reușesc să o facă și așa cum vor să se comporte în adâncul subconștientului lor. Pe hârtie e una, sună frumos, dar în realitate e altceva. Oamenii nu vor să se îmbolnăvească? De ce atunci mulți oameni fac totul pentru a se îmbolnăvi – beau în neștire alcool, fumează câte trei pachete pe zi, trag droguri pe nas, mănâncă alimente nesănătoase, duc un stil de viață sedentar, se angajează în activități periculoase, creează situații stresante în viața lor care le subminează imunitatea? Sunt ipocriți, înșelându-se pe ei înșiși și pe ceilalți? Nu chiar. Se întâmplă asta, dar nu este motivul principal. Principalul motiv este lipsa de înțelegere a propriei persoane și a propriilor dorințe, lipsa de înțelegere a ceea ce influențează chiar aceste dorințe. De ce fac toate acestea? ar trebui să fie întrebarea. De ce beau până mă prăbușesc de pe scaun? De ce continui să merg la acest serviciu dacă el nu-mi oferă nici o satisfacție? De ce stau în această relație abuzivă? De aici vine lipsa de control asupra propriei persoane, din lipsa cunoașterii de sine. Oamenii nu vor să fie săraci? De ce atunci, ei bine, unii dintre ei, pe de o parte, nu fac nimic pentru a câștiga sau cel puțin pentru a trăi decent – nu studiază, nu învață o meserie, nu lucrează în locurile potrivite , nu adoptă experiența oamenilor de succes, ci doar îi invidiază și îi critică, iar pe de altă parte, se comportă ca și cum ar disprețui banii – cheltuiesc imediat totul, se îndatorează, fac împrumuturi la bănci pentru lucruri de care nu au neapărată nevoie, într-un cuvânt, aruncă cu banii în vânt, consumă nerezonabil ? Când nu prețuiești resursele, nu le gestionezi cu înțelepciune, nu ai habar de abilitățile tale oferindu-le ocazia de a le pune în valoare prin studii adecvate, printr-o meserie adecvată, vei fi printre cei care nu pot fi numiți „bogați.” Acesta este un exemplu de conștientizare insuficientă, în primul rând în raport cu sine.

Dar, să vedem, își doresc oamenii relații de cuplu fericite? În principiu, toți afirmă cu voce tare că își doresc. Privind atent, însă, unele dintre ele, ne îndoim. Unii oameni nu numai că întâmpină probleme în relații cauzate de nepotrivirile dintre ei, dar mulți și le creează singuri. Femeile își bat la cap soții pentru tot felul de prostii – a lăsat vasele în chiuvetă și nu le-a spălat, nu își găsește niciodată ciorapii, nu a reparat yala așa cum i-a cerut ea, și se face o tragedie din asta. „Nu ești bun de nimic!” , „Cum de mi-a dat taman mie Dumnezeu o pacoste ca tine?” „Avea dreptate mama când îmi spunea că nu ești pentru mine! Un tont făcut grămadă!” etc. Apoi, intervine furia, intervin nemulțumirile, frustrările că alta are unul mai bun ca al ei, că ea n-a avut noroc în viață, adeseori, intervine depresia pentru care vin la cabinet. În fața șosetelor aruncate sub pat, relația pălește. Ei, ciorapii, yala defectă, chiuveta plină cu vase, devin mai importanțe decât relația. Și invers, multe acțiuni cu aspect ciudat se întâmplă atunci când bărbații, după cum spun ei, vor un lucru de la o femeie, dar în acțiunile lor fac totul în așa fel încât să primească altceva de la ea. S-a îngrășat, a făcut burtă, umblă cu părul mirosind a ceapă prăjită, are riduri, nu vrea să pună mâna pe o carte, nu-i mai place femeia lui, nu, nu, îi este rușine cu ea. Nu spun nimic din toate acestea în casă, nu reproșează nimic, totul aparent e bine. Dar vor să fie serviți la masă, să fie curat când vin acasă, să ducă ea copiii la școală și să facă temele cu ei. Ochiul, mai apoi, le fuge către alta, subțirică, cracul lung, dichisită, poate ceva mai cultă, mai stilată ca soția. La ceva vreme, apare trădarea, poate divorțul . „Nu te îngrijești, ce să mă mai atragă la tine când ocupi tot patul ? Când îl confuzi pe Velasquez cu salamul de la Lidl?!” Cum spuneam, conștientizare insuficientă. Pentru că atunci când și-au căutat partener, nu l-au căutat pe cel care nu-și pierde șosetele, nici pe cel care citește și e cultivat. Acestea erau, de fapt, dorințele lor reale. Voiau un bărbat care să le ajute în casă, poate un bărbat priceput la tâmplărie, voiau o femeie care să fie mereu dichisită și cu cartea în brațe. Aceste lucruri, atunci, au părut insignifiante, dar cu timpul au devenit prioritare: acestea duc la decesul relației. Oamenii încep să-i urască în special pe ceilalți pentru că nu reflectă adevărul despre ei înșiși. Iar acest adevăr e în esența lor, o esență pe care mulți nu o cunosc.

Cunoscându-te pe tine însuți poți identifica, studia, explica și, dacă este necesar, influența apariția multor ciudățenii în viața ta, a dorințelor contradictorii și deciziilor ilogice pentru a trăi o viață mai conștientă și, prin urmare, previzibilă și confortabilă. Altfel nu va funcționa. Vei fi clientul cabinetelor de psihologie. Pentru că, judecând după majoritatea acțiunilor și deciziilor majorității oamenilor, omul este o creatură nerezonabilă. Dar este înclinat spre o viață rațională, spre o viziune rațională asupra lumii, un comportament rațional, poate deveni rațional, cel puțin în cele mai importante domenii ale vieții pentru el. Dar doar dacă el se străduiește pentru asta. Din senin nu cade nimic. La urma urmei, așa cum spunea un mistic, cel mai teribil păcat este inconștiența. Pentru că, aflându-se în această stare, o persoană comite toate celelalte păcate.

Cristina Danilov este psiholog și scriitor

Publicitate și alte recomandări video