Ai voie să dai examen de permis când ești în arest la domiciliu? Argumentele judecătorului ieșean care a aprobat, deși dreptul de a conduce nu e drept constituțional

joi, 12 martie 2026, 04:09
3 MIN
 Ai voie să dai examen de permis când ești în arest la domiciliu? Argumentele judecătorului ieșean care a aprobat, deși dreptul de a conduce nu e drept constituțional

Aflat de patru luni în arest la domiciliu, un ieșean a primit permisiunea de a ieși din casă pentru a-și ridica actul de identitate și cazierul. Judecătorii s-au codit puțin dacă să-i permită să dea și examenul de conducere auto, dar până la urmă au consimțit.

Traian Vișan a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor, faptă pentru care riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen cuprins între 5 și 10 ani. El este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal că în seara zilei de 6 noiembrie anul trecut, pe când se afla pe terasa unui magazin din Răducăneni, și-ar fi agresat un consătean. Pe fondul unui conflict mai vechi între familiile celor doi, Vișan își lovise adversarul cu un ciob de sticlă în zona gâtului. Rana provocată nu fusese gravă, victima având nevoie de doar o săptămână de îngrijiri medicale. Zona vizată în atac susținea însă încadrarea juridică dată de procurori.

Aflat în arest la domiciliu, un inculpat nu poate părăsi apartamentul, respectiv curtea casei decât în situații temeinic justificate, cu încuviințarea instanței. Ca urmare, Vișan a cerut magistraților Tribunalului să-i permită deplasarea până la sediul poliției Răducăneni pentru a-și ridica actul de identiate și cazierul. Avea nevoie și de o a doua ieșire, săptămâna viitoare, pentru a-și susține examenul pentru permisul auto. Nu urma să lipsească de acasă decât puțin timp: două ore în prima zi și cinci ore în cea de-a doua.

Dreptul de a conduce mașina nu e înscris în Constituție

Pentru judecătorul de cameră preliminară s-a pus problema dacă motivele invocate de Vișan reprezintă „situații temeinic justificate” în sensul legii. Pentru prima solicitare, judecătorul nu a avut nimic de comentat. Pentru a doua, problema se punea totuși altfel. Conform legii, arestul la domiciliu nu trebuie să afecteze în mod disproporționat drepturile fundamentale ale individului. Drepturile fundamentale, recunoscute automat oricărui cetățean, sunt înscrise în Constituție. Printre ele nu se află și dreptul de a conduce, acesta fiind un drept supus reglementărilor administrative. Constituția garantează într-adevăr dreptul la liberă circulație, dar nu și modul în care aceasta se realizează. Magistratul a apreciat totuși că permisul de conducere poate fi esențial pentru mobilitate și, uneori, pentru îndeplinirea atribuțiilor profesionale.

„În acest context, având în vedere că inculpatul a făcut dovada faptului că este programat în vederea susţinerii examenului auto, iar certificatul de cazier judiciar şi actul de identitate reprezintă documente necesare în acest sens, se poate argumenta că părăsirea domiciliului în aceste scopuri reprezintă o justificare validă. Având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, judecătorul apreciază că admiterea solicitării de părăsire a domiciliului, în limitele stabilite în mod expres, se aliniază cu reglementările naționale și este conformă principiilor stabilite de lege”, a conchis judecătorul. Decizia acestuia, de a-i permite lui Vișan să iasă din curte pentru a încerca să devină șofer, nu este supusă niciunei căi de atac.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii