„Aici aveți hotel de 200 de stele” – Imagini de la vizita lui Piedone la hotelul din Sinaia
„Hotelul Internațional Sinaia merită 4 stele”, este titlul clipului pe care șeful ANPC Cristian Popescu Piedone, suspectat de procurori că ar fi avertizat hotelul din Sinaia că urmează să fie vizat de controale, l-a publicat pe TikTok pe 8 martie 2025, transmite HotNews.
Piedone, ridicat marți cu mandat de la un complex rezidențial din Mamaia Nord, unde era cazat, și dus la domiciliu pentru a asista la pecheziții în dosarul de corupție, a publicat pe rețelele sociale, de-a lungul timpului, imagini de la controale pe care le-a făcut la diferite unități în calitate de șef al ANPC, inclusiv de la un control la Hotelul Internațional din Sinaia, deținut de fostul liberal Dan Radu Rușanu, transmite HotNews.ro.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
„Suntem într-o campanie pe județul Prahova și Brașov timp de trei zile”, spune Piedone la începutul clipului publicat pe TikTok, în timp ce pășește în hotelul din Sinaia.
„Să se facă comparația ce era pe jos, ce mochete rupte, cârpite”, spune Piedone, în timp ce filmează parchetul care pare nou. „Miroase a curat”, contintuă Piedone după ce inspectează dormitorul, baia, prosoapele, apoi patul și pernele.
„Uitati-vă la calitate. Am fost azi la mai multe hoteluri pe Valea Prahovei și în județul Brașov. Uite husa care nu exista, uite salteaua curată”, spune el, în timp ce ridică așternuturile de pe o saltea de pat dintr-o cameră a hotelului. Apoi, șeful ANPC trece în bucătărie, unde, după ce inspectează, spune: „Bravo domnule, hotel de patru stele” și „Ce, aici aveți hotel de 200 de stele”.
@cristianpopescupiedone #cristianpopescupiedone #anpc #piedoneanpc ♬ Powerful songs like action movie music – Tansa
Publicitate și alte recomandări video