Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

miercuri, 21.02.2024

Aisbergul cunoaşterii umane şi mecanismele istoriei

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Da, istoria o scriu învingătorii, dar o scriu şi istoricii. Uneori chiar şi poeţii. Şi când spun aceasta, gândul îmi zboară la Homer. Poate că nici aheii, nici troienii nu a fost atât de viteji pe câmpul de luptă cum apar în scrierile sale. Homer a prezentat faptele prin prisma sa poetică. De aici şi toată grandoarea şi măreţia ce sfidează veacurile.

*

Pe fondul evenimentelor de acum, din ce în ce mai straniu sună cuvintele lui Malraux, care păreau până mai ieri o butadă: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc!”

Ne îndreptăm cu paşi din ce în ce mai repezi spre ultima variantă.

Dumnezeu pare să fi fost izgonit din lume. În locul lui, mai marii lumii acesteia au ales manipularea.Au ales crizele. Au ales războaiele. Au ales bomba atomică. Au ales setea de putere şi goana după bani.

*

Anul 2022 poate fi privit ca un an al bilanţurilor şi al unor experienţe împinse spre limită ce nu s-au aşezat încă într-o matriţă atemporală ca să putem trage concluzii cât de cât pertinente.

Întrebat fiind cum vede Revoluţia Franceză din anii 1789-1799, care a schimbat profund istoria Franţei, ​​marcând declinul monarhiei, şi al bisericii, dar şi apariţia democraţiei şi a statelor naţionale, liderul chinez Deng Xiaoping, creatorul Chinei moderne şi unul dintre cei mai mari reformatori ai lumii, a răspuns cu o butadă: „A trecut prea puţin timp de atunci ca să pot avea o viziune clară asupra evenimentelor.” Trecuseră, totuşi, mai bine de două secole. Dar pentru Deng două secole însemnau prea puţin.

A fost, într-adevăr, o butadă?

Prins în chingi, Deng a preferat să dea acest răspuns. Răspunsul lui are însă şi o faţă de nevăzută, mai puţin perceptibilă judecăţii noastre. În ce sens? În sensul că evenimentele ce se derulează în prezent sau cele ce se vor derula într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, modifică, deseori chiar radical, percepţia noastră asupra evenimentelor ce s-au desfăşurat în trecut. Desigur, am fi vorbit altfel despre Comuna din Paris, despre Revoluţia Franceză şi despre comunism dacă pe scena istorică a lumii nu s-ar fi derulat Revoluţiile burgheze din 1848, urmate apoi de Primul Război Mondial şi de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie 1917, care a amplificat la o altă scară atrocităţile petrecute în timpul Revoluţie Franceze.

Ce s-ar fi întâmplat însă dacă şi Germania care s-a jucat cu focul finanţând revoluţia bolşevică (să nu uităm episodul locomotivei blindate burduşită cu bani cu care s-a întors Lenin în Rusia), ar fi căzut la rândul ei pradă bolşevizarii? Să nu uităm de Liga Spartachistă, mişcare revoluţionară marxistă, fondată în Germania la sfârşitul Primului Război Mondial de către Karl Liebknecht, Clara Zetkin şi alţi militanţi de stânga, care au încercat, pornind de la modelul revoluţiei bolşevice din Rusia - şi erau cât pe ce să reuşească - să instaureze un regim similar în Germania.

Sau: cum am fi judecat astăzi Revoluţia franceză dacă n-ar fi existat ororile petrecute în lagărul socialist şi comunismul ar fi avut o faţă umană?

Prin urmare, răspunsul lui Deng Xiaoping e unul profund, asupra căruia merită să medităm ceva mai mult, mai ales atunci când ne pronunţăm asupra unor evenimente fierbinţi de pe glob.

Într-adevăr, prezentul şi viitorul modifică percepţia noastră asupra trecutului şi asupra întregii istorii.

În afară de aceasta, sunt anumite informaţii şi documente secrete păstrate în arhive care sunt desecretizate şi aduse la cunoştinţa publicului mult mai târziu. Or, fără ele, judecata noastră e subiectivă şi hazardată.

*

Mai zilele trecute glontele războiului nuclear ne-a trecut vâjâind pe lângă tâmple, dar de data asta, parcă înţelegându-se la unison, liderii occidentali, începând cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, şi terminând cu Rerep Erdoğan şi Joe Biden, au reacţionat cu maximă prudenţă, astfel că declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial a fost evitată.

Nu ştim însă pentru cât timp, căci lucrurile oricum sunt scăpate din frâu.

Noi însă, vorbesc de România, ca de obicei, am dat dovadă de mult mai mult zel decât ar fi fost cazul. Şi nu au pus gaz pe foc nici preşedintele Iohannis, nici premierul Ciucă, cum ne-am fi aşteptat, ci liderul PSD-ului, dl. Marcel Ciolacu, care s-a inflamat tot, fiind gata-gata să ne bage în război. Dar a primit şi el, probabil, semnale din exterior că e cazul să-şi domolească tonul şi, în cele din urmă, s-a domolit, găsind o altă baricadă pe care să lupte, dându-şi, în semn de indignare, nu numai poalele, ci şi ochii peste cap.

Că războiul nuclear bătea la uşă, nu mai încape nici o vorbă. Nu ar fi contat dacă bomba căzută pe teritoriul polonez ar fi fost trasă de Rusia sau de Ucraina, putea să fi fost trasă şi de papa Pius, dacă NATO ar fi vrut să se implice în război cu Rusia, astăzi conflagraţia s-ar fi întins în toată Europa. Şi de aici s-ar fi revărsat în Asia şi Africa. Dar liderii NATO nu au dorit acest lucru. Ei ştiu că o confruntare directă între NATO şi Rusia se va termina cu un război devastator şi de aceea stau de o parte. Singurul care continuă să se agite e preşedintele Zelenski. El ar fi dorit ca reacţia NATO să fie alta, dar nu i-au ieşit pasienţele. Acum, nu. S-ar putea să-i iasă altă dată.

În fine, toată această vâjâială s-a terminat în coadă de peşte. Şi când spun asta mă gândesc la straniul dialog telefonic pe care l-a avut în toiul evenimentelor preşedintele Poloniei, Andrzej Duda cu un hacker agent rus care s-a dat drept Macron. Dialogul a fost hilar. Şi când te gândeşti că am fost la un milimetru de război, îţi vine, vorba cuiva, să laşi totul baltă şi s-o iei în goană urlând pe străzi.

Ce lume!

*

Se spune că istoria o scriu învingătorii. În acest sens, ar fi foarte interesant să vedem în ce lumină se va prezenta Ucraina când va învinge Rusia. Căci de învins, se pare că o va învinge. În prezent, Rusia e încolţită din toate părţile. Şansele sale de câştig sunt foarte mici. Ucraina va învinge Rusia pentru că beneficiază de sprijinul militar şi logistic, şi nu numai logistic, al NATO, al UE şi al altor ţări de pe mapamond.

Desigur, această istorie ar trebui s-o scrie NATO. Dar NATO va prefera să stea în umbră. Istoria, dacă va câştiga războiul, o va scrie Ucraina.

Sunt curios cum va arată Zelenski atunci când va cuceri Kremlinul. Îl va tenta tronul imperial al lui Putin sau va prefera să-şi sacrifice orgoliul şi imensa sete de putere, specifice oricărui conducător, în favoarea democraţiei?

Cu siguranţă, Zelenski va alege democraţia. Sau, poate, că va da cu banul. Şi banul se va învârti mult timp pe muchie până va cădea pe masă. Atunci cu toţii vom răsufla uşuraţi.

În lume se va reinstaura, cel puţin pentru un timp, până la un nou război, democraţia.

Da, istoria o scriu învingătorii, dar o scriu şi istoricii. Uneori chiar şi poeţii. Şi când spun aceasta, gândul îmi zboară la Homer. Poate că nici aheii, nici troienii nu a fost atât de viteji pe câmpul de luptă cum apar în scrierile sale. Homer a prezentat faptele prin prisma sa poetică. De aici şi toată grandoarea şi măreţia ce sfidează veacurile.

În ce mă priveşte, aş dori ca istoria acestui război nimicitor să fie scrisă de un autor cum a fost Gogol, care a scris şi epopeea lui Taras Bulba, dar şi Mantaua şi, mai cu seamă, Suflete moarte.

Oare câte suflete trebuie să mai piară în război ca această istorie tragică şi plină de orori să se transfere de pe câmpul de luptă în paginile unei epopei?!

*

Întrebat fiind de maramureşeanul Echim Vancea într-un număr recent al Bucovinei literare (Nr. 7-8-9/2022) dacă mai este „poetul o poartă spre transcendent şi un curtezan neobosit al nemuririi”, prietenul său, poetul nemţean Adrian Alui Gheorghe a răspuns astfel: „În esenţă da, poetul aspiră tot spre un fel de nemurire, numai că în gălăgia generală nu i se mai aude nici glasul, nu i se mai citeşte, nici aspiraţia în gesturi. În accepţia generală, poezia este un handicap pentru om, pentru cetăţean, iar poetul este, s-ar părea, un individ cu ceva probleme de orientare într-o lume care a trecut decisiv de partea materialităţii. Visătorii ar trebui izolaţi pe insule pustii, ca să nu smintească pe indivizii sănătoşi şi bine orientaţi. De când mall-ul a devenit biserică, templu, raiul este un depozit uriaş cu lucruri colorate şi inutile.”

Visătorii, oricum am lua-o, sunt izolaţi. Ei nu trăiesc însă pe insule pustii. Trăiesc în lumea propriilor lor himere. Dar nu din pricina lor mulţimea „indivizilor sănătoşi şi bine orientaţi” intră în sminteală. Sminteala lor nu ţine de himere. Ei se smintesc din pricina manipulării, a oportunismului şi a obedienţei de care dau dovadă... Din pricina lor lumea devine pe zi ce trece tot mai nocivă.

Dumnezeu să-i aibă în paza lui.

Să ne întoarcem la poezie.

Citându-l din G. Călinescu, poetul Echim Vancea îl întreabă pe colegul său de generaţie, poetul Adrian Alui Gheorghe, dacă poezia mai este şi astăzi „un ceremonial, ineficient, de-a comunica iraţionalul, este forma goală a activităţii intelectuale. Ca să se facă înţeleşi, poeţii se joacă, făcând ca şi nebunii, gestul comunicării, fără să comunice în fond nimic decât nevoia fundamentală a sufletului uman de-a prinde sensul lumii”.

Şi iată răspunsul sublim al poetului Adrian Alui Gheorghe: „Ceea ce vedem dintr-un om este vârful anemic al unui aisberg uriaş, al cărui corp (hipnotic) este undeva în străfunduri”. Ca să putem accede la Titanicul scufundat în noi, trebuie să coborâm cu ochii închişi în împărăţia nesfârşită a somnului, trecând din oceanul planetar înapoi în oceanul placentar.

Şi după acest fileu, vine şi lovitura de graţie, răspunsul legat de transcendenţă: „Fiecare individ are partea lui de inexprimabil, de necunoscut, de magic, de divin, numai că nu toată lumea este interesată de acest lucru... Poezia este o nebunie, pentru că ea încearcă să taie în mici felii un univers infinit folosind o aripă de libelulă.”

Superbă metaforă.

Un adevărat poem.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Indiscreţia jurnalistică

Ioan Alexandru TOFAN

Indiscreţia jurnalistică

Cele mai intime şi ferite aspecte ale unei vieţi individuale ajung mărfuri publice. Asta ca să fie clar că suntem toţi la fel, indiferent de ceea ce facem: anatomia ne leagă, ne face să fim asemenea geniilor. Lectura presei ne linişteşte, pentru că ne arată că nimeni nu-i perfect. Aşadar, să ne culcăm voioşi pe-o ureche, că avem de ce.

opinii

„Rabla” pentru politicieni

Briscan ZARA

„Rabla” pentru politicieni

Eu aş vota un politician sincer care ar spune în plină campanie electorală: „Stimaţi alegători, eu nu mă pricep cu adevărat la administraţie, mă orientez mai întotdeauna după cum bate vântul şi după cum îmi iese şi mie ceva. Eu candidez la această funcţie pentru că voi avea un salariu bun şi mai multe beneficii la pachet. Ăsta-i adevărul. Dacă mă credeţi şi încă doriţi să mă votaţi, bine, dacă nu, asta-i viaţa!...”

În faţa ispitei

Cristina DANILOV

În faţa ispitei

Suntem adesea în fața unei alegeri – să cedăm sau nu în fața ispitei? Adesea, oamenii nu realizează situația pe care o au și consecințele care pot veni din cedarea în fața ispitei. Acţionează emoțional, în funcţie de situaţie, motiv pentru care se întâmplă atât de multe greşeli în viaţa lor. De dragul unei plăceri mai mici, o persoană poate sacrifica o plăcere mai mare, de dragul unei aventuri, o relație stabilă, cedând în fața ispitei. Anticipând ceva bun, care poate fi primit aici și acum, o persoană începe să experimenteze emoții puternice care îl privează de capacitatea de a gândi în perspectivă. 

Din nou despre Marcel Chirnoagă

Nichita DANILOV

Din nou despre Marcel Chirnoagă

Spirit neliniştit, înrudit cu Hieronymus Bosch, Albrecht Dürer, Rembrandt, Francisco de Goya, William Blake, Gustave Doré, Khalil Gibran, Marcel Chirnoagă face parte din marea familie a artiştilor vizionari, care au schimbat percepţia noastră asupra lumii. El este un maestru al liniei, al luminii şi al umbrelor încrustate pe placa de metal, topite în bronz sau cioplite în piatră.

pulspulspuls

Pentru cine e întâlnirea de la filiala partidoiului?

Pentru cine e întâlnirea de la filiala partidoiului?

Iacătă, stimaţi telespectatori, ce instantaneu fain ne-a trimis un binevoitor, după ce l-a pescuit de pe tarlaua feisbucistă, de pe pagina unui băiat de bine, amic din zona sforarilor politici de Bahlui. 

Caricatura zilei

Ședințe despre Comasare

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri