anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

AJOFM Iaşi angajează două persoane

GALERIE
AJOFM Iasi
  • AJOFM Iasi
- +

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) scoate la concurs în perioada următoare două posturi vacante: consilier juridic, clasa I, debutant, în cadrul Compartiment Juridic, Relaţii cu Publicul, respectiv inspector, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Execuţie bugetară, financiar, contabilitate şi administrare fond garantare pentru plata creanţelor salariale. 

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru a fi eligibili, candidaţii trebuie să fi parcurs studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul juridic, să cunoască o limbă străină şi să aibă abilităţi de operare a calculatorului. În cazul celui de-al doilea post vacant sunt necesare studii în domeniul ştiinţelor economice şi o vechime minimă în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de 9 ani.

Concursul constă în selectarea dosarelor de înscriere, o probă scrisă - pe 1 aprilie 2016, respectiv un interviu cu candidaţii pe 4 aprilie. Dosarele de înscriere la concurs se depun la Compartimentul Resurse Umane, Salarizare, Comunicare şi Secretariatul Consiliului Consultativ, la secretarul comisiei, pană la data de 21 martie 2016 (inclusiv) şi trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele documente: copia actului de identitate, formularul de înscriere (se obţine de la Compartimentul Resurse Umane), copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, cazierul judiciar, adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, dar şi declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul AJOFM Iaşi sau la numărul de telefon 0232.254.577. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Celălalt război (I)

Cătălin ONOFREI

Celălalt război (I)

Când memele ucid genele.

opinii

Şoc şi groază…

Briscan ZARA

Şoc şi groază…

Nu e de râs, e de fapt de plâns. Orice dependenţă e rea, chiar şi aceea faţă de propriul copil. Şi cu cât mediul în care trăim e mai sigur, cu atât uităm faptul că acel om nu e făcut să stea cu noi, ci să trăiască fără noi. Datoria noastră e să îl învăţăm să zboare nu să îl ţinem în aer agăţat de sfori. E greu să înţelegem asta, dar nu e imposibil...

Opt ore în Turnul Babel

Cristina DANILOV

Opt ore în Turnul Babel

Extrovertiții au mai multe șanse să dea instantaneu o soluție unei probleme. Introvertiții, pe de altă parte, se simt mai confortabili când iau decizii bine gândite. Nu le place să fie zoriți, repeziți și puși la colț doar fiindcă nu-s ca șeful iute ca piperul. Pentru extrovertiți, recunoașterea socială și sprijinul colegilor sunt deosebit de importante. Pentru introvertiți, acest lucru este, de asemenea, valoros, dacă există, dacă nu, nu vor suferi, ei își pot face treaba oricum, cu sau fără aprecieri și statui prea multe.

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.