Ajutaţi-o pe Alexandra: doi tineri escaladează munţii de peste 2.500 m într-o campanie caritabilă
Episcopia Romano-Catolică din Iaşi anunţă că cei de la Caritas – Iaşi au lansat o campanie de solidaritate cu numele „Urcăm munţii pentru cei care nu pot”.
Practic, doi tineri implicaţi în activităţi caritabile din Dieceza de Iaşi, Andrei Ailenei şi Eduard-Ciprian Gabor, şi-au propus un proiect în care vor parcurge în 11 zile (între 3 şi 13 septembrie) toate cele 14 vârfuri de peste 2.500 de metri din ţară. Ele sunt distribuite în felul următor: două în munţii Retezat, unul în Parâng, opt în Făgăraş şi trei în Bucegi. „Cei doi aventurieri au parcurs deja jumătate din traseu, adică 200 km de mers cu rucsacul în spate, dormind în cort sau refugii. Tinerii vor cu acest prilej să susţină una din cauzele noastre umanitare şi îşi motivează alegerea spunând următoarele: «Va fi despre întoarcerea la simplitate şi regăsirea eului»“, au precizat reprezentanţii Caritas.
Ei doresc să atragă atenţia asupra cazurilor de tineri care nu pot să facă astfel de drumeţii, deşi şi-ar dori, şi au nevoie de sprijinul oamenilor pentru a trece peste greutăţile cu care se confruntă. „Noi suntem mai mereu pe munţi, dar de data aceasta, ne-am gândit să sensibilizăm lumea prin acţiunea noastră. Vă invităm să fiţi alături de cei care nu se pot deplasa, dar care şi-ar dori atât de mult să facă unele lucruri care nouă ni se par atât de simple”, au transmis cei doi tineri.
În anunţul acestui proiect, aceştia prezintă povestea Alexandrei, o fată de 19 ani imobilizată în scaunul cu rotile cu diagnosticul tetrapareză spastică, epilepsie reflexă, strabism la ambii ochi, retard neuro-motor, psihic şi de limbaj. „Din nefericire, nu cunoaşte semnificaţia cuvântului familie, tatăl acesteia părăsind-o la o vârstă foarte fragedă, singura în permanenţă alături de ea, fiind mama. Deşi închisă într-o lume a ei în care nu vede nicio rază de speranţă, zâmbeşte. Alexandra are nevoie de echipamente medicale şi de îngrijire, medicamente, alimente, hăinuţe şi alte lucruri prin care putem îmbunătăţi traiul zilnic”, au spus cei de la Caritas. Cei care pot să doneze: au la dispoziţie contul RO36BRDE240SV08119112400, al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, cu specificaţia: sprijin pentru Alexandra.
Publicitate și alte recomandări video