Ajutoarele de minimis vor fi acordate după alte reguli
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 05.03.2021

Ajutoarele de minimis vor fi acordate după alte reguli

GALERIE
Grapini Maria, actualul ministru al Turismului
  • Grapini Maria, actualul ministru al Turismului
- +

IMM-urile nu vor mai primi ajutoare în funcţie de criteriu „primul venit, primul servit”, ci în funcţie de punctajul obţinut.

Schema ajutoarelor de minimis pentru întreprinderile mici şi mijlocii va fi relansată la începutul anului viitor. Ministrul delegat pentru IMM, Maria Grapini (FOTO), a apreciat că sesiunea de depunere a cererilor de finanţare ar putea fi deschisă în cursul lunii februarie. „Hotărârea de Guvern este aprobată şi urmează să intre în Monitorul Oficial. În noiembrie se vrea aprobarea bugetului pe anul viitor. Cu ce proceduri mai sunt de derulat, în februarie am putea lansa programul”, a spus Grapini.Programul de minimis nu va mai fi gestionat de Ministerul Finanţelor, ci de cel al IMM. Conform hotărârii de Guvern aprobată miercuri, valoarea maximă a ajutorului de minimis va fi de 100.000 euro, proiectul trebuind cofinanţat în proporţie de 10% de către beneficiar. Fondurile bugetare ce vor fi alocate ar urma să fie suficiente pentru acordarea a minim 1.111 ajutoare. În varianta iniţială, ajutorul se ridica la maxim 200.000 euro. A fost eliminată condiţia de creare şi menţinere a minim 7 locuri de muncă. A fost eliminat şi criteriul de acordare a ajutorului „primul venit, primul servit”, acesta fiind înlocuit cu un punctaj acordat în funcţie de patru criterii. Pentru a putea spera la finanţare, beneficiarul trebuie să obţină minim 60 de puncte din 100 posibile. „Data de la care vor putea fi depuse cererile on-line va fi anunţată cu minim cinci zile înainte. Oricum, pentru a evita blocarea sistemului sau alte situaţii de acest gen, doritorii vor avea la dispoziţie 10 zile pentru a depune aplicaţia”, a explicat Grapini. La înscrierea online pe site-ul www.aipimm.ro, aplicaţia va fi punctată automat. Proiectele propriu-zise vor fi depuse la Oficiul Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie (OTIMMC). Timp de 60 de zile, OTIMMC va efectua verificări administrative ale aplicaţiei, ministrul Grapini precizând că se va verifica exactitatea datelor înscrise de aplicant. În 10 zile de la primirea înştiinţării că proiectul este eligibil, potenţialul beneficiar va trebui să ceară un acord pentru finanţare din partea OTIMMC.

Cererile de finanţare nu pot fi depuse de firmele noi, ci doar de cele înfiinţate cu cel puţin un an înainte. Totodată, codul CAEN al activităţii ce se vrea a se finanţa trebuie să fie autorizat cu cel puţin trei luni înainte de depunerea cererii. La program vor avea acces şi firmele a căror activitate a fost suspendată temporar. „Vrem să dăm o şansă şi firmelor care au potenţial de relansare, dar care s-au confruntat cu probleme temporare. Am încercat să simplificăm la maxim procedurile administrative şi să reducem birocraţia, făcând totodată procesul de selecţie a proiectelor cât mai transparent”, a spus Grapini.
 
 
Grila de punctaj
 
Categoria IMM: maxim 15 puncte
Microîntreprindere   15
Întreprindere mică    10
Întreprindere mijlocie          5
 
Sectorul de activitate: maxim 35 puncte
Producţie       35
Învăţământ, cercetare          30
Servicii, sănătate, asistenţă socială, cultură       20
 
Locuri de muncă create: maxim 35 puncte
5 locuri de muncă    30
4 locuri de muncă    25
3 locuri de muncă    20
2 locuri de muncă    15
1 loc de muncă         10
(Se acordă încă cinci puncte dacă se angajează absolvenţi de universitate din promoţia 2013)
 
Locul implementării: maxim 15 puncte
Mediul rural   15
Zonă defavorizată    10
Mediul urban            5

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Ajutorul” rusesc

Radu POPESCU

„Ajutorul” rusesc

Mai întâi se discreditează orice ajutor venit din partea României şi a Uniunii Europene, chiar dacă este vorba despre un vaccin omologat în Uniunea Europeană şi care este administrat gratuit populaţiei, pentru ca, ulterior, problema apărută să fie „rezolvată” prin importul a 1.000.000 de doze Sputnik din Rusia, vaccin care apoi va fi administrat, doar contra cost şi printr-o reţea comercială privilegiată, tuturor celor care vor să nu se îmbolnăvească de COVID.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

De la un martie la altul

Alexandru CĂLINESCU

De la un martie la altul

După un an la capătul căruia am văzut că, graţie inteligenţei umane, răul îşi are totuşi leac, e cazul să dăm prioritate lucidităţii, să ne dezbărăm de spaimele iraţionale şi să reîncepem, treptat, să trăim. Normal.

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

George PLEȘU

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

E timpul ca generaţia noastră să ofere o actualizare a identităţii oraşului prin construirea unei noi clădiri care să devină un reper (landmark) pentru comunitate, un punct de atracţie pentru vizitatori şi o ancoră pe harta regiunii, un atu în competiţia cu alte oraşe de talie similară din această zonă a Europei.

Odiseea, „la feminin”?

Nicolae CREŢU

Odiseea, „la feminin”?

Un titlu de carte, în librărie: Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte (Ed. Trei, 2020), de Marilu Oliva, trad. Beatrice Baciu. La ce să te aştepţi oare? Feminism, revendicativ, cu „retuşuri”, fie mai blânde, fie brutale, aduse epopeei homerice? Sau, şi mai rău, vreo tentativă de „rescriere” cu efect de intruziune „naratorială”, voit sau nu, „justiţiar” desfigurator? 

pulspulspuls

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

Ehehe, cred că nu se poate să nu ştiţi vorba aia a românului, stimaţi telespectatori: găgăuţă, dacă nu-i fudul, parcă nu e găgăuţă destul. Taare dreptate mai are şi românul ăsta necunoscut câteodată, zău aşa... 

Caricatura zilei

Dosar clasat

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.