Ala-bala-portocala...
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 04.12.2020

Ala-bala-portocala...

GALERIE
nicolae turtureanu
  • nicolae turtureanu
- +

Cum se-ntâmplă, spunem/ scriem vorbe bune (chiar mari), în public, despre un om important al Cetăţii, abia după trecerea lui la cele veşnice. Poate şi datorită faptului că, vieţuind în arealul tău, acel om ţi se pare că va fi acolo pentru totdeauna, un reper pe care n-or să-l înece „vânturile, valurile” ... Sau o felie de portocală.

Unul dintre reperele, din ultima jumătate de veac, ale Iaşilor, a fost academicianul Cotea. Dincolo de calităţile lui profesionale şi intelectuale, Valeriu D. Cotea era un degustător de artă şi-un prieten/ admirator al scriitorilor, al artiştilor. Nichita Danilov îi surprinde foarte bine liniile de forţă, şi de delicateţe, în recentul lui crochiu, din această pagină. Desigur, fiecare dintre scriitorii/ artiştii care l-au frecventat, ar avea adaosuri relevante. În ceea ce mă priveşte, am scris de două ori despre academicianul Cotea. Am scris şi-o poezie la comandă: la comanda lui. Ne-am cunoscut târziu, prin ’96, când mie îmi apăruse o carte, ce, la lansarea sine qua non, trebuia udată... Prieteni de nădejde - şi cu vechi stagii în ser/viciul di/vin - mi-au pus o vorbă bună la academician. Nu-mi făceam iluzii că mă ştie, că a citit vreo poezie de-a mea... M-a primit în austerul lui birou de la Staţiune şi, în timp ce eu încercam a-i spune cine sunt şi ce hram port, el a început să recite: Parcă te văd trecînd pe coridoare,/ cu zîmbetul încremenit./ Tai uşile, să vezi ce se petrece,/ cu ochiul ca o lamă de cuţit.// Şi, doamne!, ce frumos mai ştii a plînge,/ că ţii pe umeri ceru’, în tălpi pămîntul,/ că ţi-ai jertfit odată-un strop de sînge,/ că fapta-ţi este una cu cuvîntul...// Tu deţii cheia marilor secrete,/ şi fără tine sînt pierdut,/ (urechea ţi-e lipită de perete)/ tu eşti fără sfîrşit şi început.// Iar eu nu-ţi înţeleg infinitatea,/ nu strig: Fantastic! Extraordinar!/ Cînd vocea ta cutremură cetatea,/ eu mă retrag în foru-mi tutelar.// Şi tu te-ntinzi atunci ca o felină,/ ţi-nmoi în miere buza de venin/ şi-n gînd îţi spui: Dă doamne ca să ţină!/ Şi ochiul meu te roade cu senin.

Am încremenit: era o poezie de-a mea, Iago, din placheta Pentru cine exist, apărută la „Junimea”, în 1979. Desigur, cititorilor recenţi asemenea poezii, cu aluzii, cuie şi cuişoare, nu le spune mai nimic, însă pe lumea cealaltă (de care ne-am despărţit murind sau râzând) cititorii aşteptau, savurau, aplaudau (da!) astfel de parabole. Şi cred că nu întâmplător academicianul memorase acest text, sau altele, din care mi-a recitat câte-o strofă, câte-un vers... A şi scos cartea din sertar, şi mi-a arătat-o: cu sublinieri, cu adnotări...

Zece ani mai târziu, când academicianul, împreună cu un grup de specialişti, pregătea monografia Podgoria Cotnari, am fost invitat şi eu „să scriu ceva”. Între timp ne gratulam cu magistre (eu - lui), maestre (el - mie)... Maestre - zice dumnealui - dacă se poate, în textu’ matali, să aminteşti cât mai multe soiuri de Cotnar ... Sugestia mă punea în încurcătură: eu, de fapt, nu agream vinurile dulci, cum era Cotnarul acela, îmbuteliat în sticle ca de lampă, şi care se lăsa cu leşin la lingurică, dacă-l beam. Ce-i drept, între timp, descoperisem o atrăgătoare Cătălina... Dar mi se părea prea puţin, spre a improviza o... degustare eseistică. Simţindu-mi ezitarea, academicianul a început a-mi vorbi despre vinurile cotnărene, mai iscodindu-l şi eu cu o întrebare, cu alta. Se-nţelege că, între două vorbiri, sorbeam şi dintr-o licoare de Copou... Da’ tot nu-mi închipuiam dacă şi ce voi scrie. Ajuns la propriu-mi domiţil, într-o stare de creatoare euforie, am şi improvizat o cronică rimată, un dialog liric aşadar, între magistru şi maestru- din care vă ofer aici câteva mostre: - Maestre, un vers despre Cotnar/ - îmi spuse Academicianul -/ că ştiu că ai la rime har...// - Magistre (m-am simţit flatat,/ şi-am încercat s-o dau cotită),/ rog, nu mă duce în ispită,/ sînt şi aşa prea însetat!/ Şi nici nu mă pricep la vinuri, / în sticle goale eu văd plinuri/ şi goluri mari în cele pline...(...)// - De ce nu-ncerci cu o Frîncuşă,/ care nu urcă-n căldăruşă,/ nu ţi se suie brusc, la cap?/  Şi dacă ştii să-i pui temeiul,/ îţi face de oţel... condeiul,/ că nu-ţi mai trebă niciun hap...// - După Frîncuşă-s frînt, Magistre,/ visez să-mi vină un transport/ în amfore, nu în canistre,/ cum îl duc unii la export./ S-o beau în orele candorii,/ cînd caii pasc din rouă zorii,/ şi-atunci să vină cititorii,/ să vadă versul cum mi-l port...// - Dar Busuioacă de Moldova,/ care să-ţi unduiască slova,/ precum în cer şi pe pămînt,/ să prindă îngerii cuvînt?!// - Ştiu eu, Magistre? Orice vin/ e bun, dacă nu bei puţin (...). Textul integral se află la loc de cinste în cotnăreana monografie, unde doritorii îl şi pot degusta.

Nu-mi imaginam, atunci şi mai târziu, că voi ajunge în situaţia de-a recurge la oarece înţepături, apropo de o anume opţiune politică a academicianului. De altfel, la rarele noastre întâlniri, nu ne-am dedat la politicale. Ştia opţiunea mea, eu o bănuiam pe-a domniei sale, le respectam tacit. Însă atunci când a apărut la gazetă cu un text (publicitar!) în care elogia un candidat la preşedinţie, fost ministru de Externe (Mircea Geoană, ca să fie clar), pentru nemaipomenita lui pricepere agro-viti-pomicolă, n-am mai putut răbda. De altfel, în acea campanie electorală, dar şi în altele, un anume partid (PSD, tot ca să fie clar) i-a pus să dea cu subsemnatul pe fel de fel de academicieni, scriitori, artişti de prestigiu, unii dintre ei aflaţi la limita existenţei terestre şi-n scurtă vreme chiar trecând la Domnul. Cel de Sus, nu cel de jos, mândru nevoie-mare că l-a susţinut Ciopraga, sau Husar, sau Cotea... M-aţi dat gata, maestre!, mi-a zis academicianul când (după ceva vreme, totuşi) ne-am reîntâlnit. Dar nu părea supărat pe mine, ci doar jenat de propriile-i slăbiciuni. C-aşa-i bietu’  om, sub vremi... N-am simţit nici un pic de ranchiună din partea-i, a trecut peste ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A participat, în anii din urmă, la mai toate reuniunile literare în care am fost implicat, eu sau revista „Cronica veche”. Era un om al Cetăţii, se simţea reconfortat în public, şi publicul îi dorea prezenţa charismatică, lipsa de morgă, vorba miezoasă, (auto)ironia, divagările pline de un farmec ce nu se mai poartă.

Un film olandez (interzis, în iepoca de aur) se chema Portocala mecanică.  Nebănuite sunt căile Domnului, ca şi mecanismele unei portocale. Ala-bala-portocala...    

Nicolae Turtureanu este director al revistei „Cronica veche”, poet şi eseist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Florin NICULA

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Dacă nu vrem să îndatorăm peste măsură generaţiile viitoare, noul guvern ar trebui să înceapă o reformă a sectorului bugetar.

Filmuletul zilei

opinii

Când raţiunea trebuie să primeze

Alexandru CĂLINESCU

Când raţiunea trebuie să primeze

USR PLUS se prezintă drept partidul care se opune întregii „clase politice vechi”, un partid nou, tânăr şi, prin urmare, ferit de corupţie şi de interese meschine. Ar trebui totuşi să ţină seama de faptul că aşa cum nici tinereţea nu e numaidecât un avantaj, nici noutatea nu e un argument decisiv. Dacă vor cu adevărat să guverneze, useriştii nu o pot face decât alături de liberali. Iar imaginea de acum, a unei harţe permanente, nu e deloc de natură să-i mobilizeze pe alegători.

Halepologii

Radu POPESCU

Halepologii

Puţini au fost, mulţi au rămas!

Decembrie electoral

Nicolae CREŢU

Decembrie electoral

Ne plângem, adesea, de încă un rând de speranţe şi „asteptări”, investite în vot, spulberate însă de ceea ce a urmat acordării acelei încrederi la urne. De aceea unii „aleg” să nu mai aleagă. Dar nu aceasta e calea, nici într-un caz. Nu cu jelanii şi nici boicotând alegerile, din scepticism şi lehamite, se poate schimba ceva, în bine, cu adevărat. 

pulspulspuls

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

Vă povesteam noi ieri aicea la rubricuţă despre lovitura de palat ratată de liberalul boit Peni Hill şi Electricianul şăf opintit de la partidoi, care au tras şutul cu sete alaltăieri în şedinţoiul de CL, ca să pună ei un vice impus, dar mingea n-a mai ajuns la poartă de cât de bărbăteşte au putut trage în ea. 

Caricatura zilei

EURORGIE

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.