Alarmă de incendiu pe Aeroportul Iași! T4 a fost evacuat, programul zborurilor, dat peste cap!

duminică, 16 februarie 2025, 10:35
1 MIN
 Alarmă de incendiu pe Aeroportul Iași! T4 a fost evacuat, programul zborurilor, dat peste cap!

Programul zborurilor din această dimineață al aerogării ieșene a fost serios afectat, cu întârzieri la plecări de până la 3 ore și 20 de minute, după o alarmă de incendiu declanșată în terminalul nou de pasageri.

Conform procedurilor de urgență, T4 a fost evacuat, deși nu era nici urmă de fum. După constatarea erorii cauzată de un senzor – după acum am aflat de la purtătoarea de cuvânt a regiei – pasagerii au reintrat în terminal, însă incidentul a cauzat până acum decolarea cu întârziere a șase curse, cele spre Larnaca, Paris, Bergamo, Bruxelles, Londra și Dortmund. Alarma a fost declanșată cu mai puțin de o oră înainte să decoleze primul avion, cel spre Cipru.

În schimb, nicio cursă aeriană cu destinația Iași nu a fost afectată. Aceasta, pentru că în programul zborurilor este o fereastră foarte largă, respectiv între orele 2:50 (zborul dinspre Londra) și 11:20 (cel dinspre Larnaca, Cipru), astfel că alarma declanșată la ora 4:40 și suspendată o oră și jumătate mai târziu nu a perturbat programul sosirilor.

UPDATE: Efectele alertei de incendiu din T4 continuă să se propage în programul zborurilor. Încă trei avioane, toate ale companiei Wizz Air, vor decola cu întârziere de până la o oră și jumătate, respectiv cele spre Memmingen, Roma și Barcelona.
O a patra cursă, de data asta TAROM, înregistrează o întârziere de 80 de minute față de ora inițială de decolare spre București (13.50). Însă, potrivit informațiilor afișate pe pagina de internet a Aeroportului Iași, decalarea este cauzată de întârzierea de 80 de minute la sosirea la Iași a avionului care face cursa tur-retur (13.25, ora inițială de aterizare).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii