ALCOOLUL UCIDE | Profesorul, mecanicul și lupta cu băutura: două povești care te strâng în spate. Despre abstinență într-o țară ce tratează simptome, nu oameni

A fost la un pas de tragedie. A pierdut prieteni, familia, un loc la catedră și, în cele din urmă, aproape și pe sine. Când nu a mai avut nimic de pierdut, a plecat în lume, căutând salvarea în locuri unde nimeni nu-l cunoștea. A ajuns în Spania, Belgia, Austria, chiar și în Argentina — mereu cu speranța că distanța îl va rupe de dependența de alcool.

El este „profesorul” și are 56 de ani. L-am numit așa pentru că viața lui pare desprinsă dintr-un roman dramatic. A fost cândva profesor în Iași, pasionat de literatură comparată și limbi străine, un om rezervat, cu o minte sclipitoare și o sensibilitate aparte. A început să bea din curiozitate, apoi din rutină, iar mai târziu din nevoia de evadare. Așa a devenit dependent. A recunoscut boala abia după ce a fost implicat într-un accident rutier. A frânat în ultima clipă, evitând la limită un pieton. Însă mașina din spate nu a mai avut timp să reacționeze și l-a lovit în plin.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

„Abia atunci m-am trezit. Când am auzit acea bubuitură. Nu am avut centură și am fost la un pas de moarte. Mare noroc am avut! Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă abia după acel accident. Nu au fost victime, dar am fost prins cu o alcoolemie care mi-ar fi putut aduce ani de închisoare”, povestește profesorul, cu o sinceritate care doare.

Au urmat ani de încercări, tratamente, recăderi și internări. A fost pacient la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iași, unde a cunoscut pentru prima dată ce înseamnă sevrajul.

„Am avut perioade de abstinență de câteva luni, dar după externare era și mai rău. Beam mai mult, dormeam mai puțin, și ajungeam iar în sevraj. Am plecat din țară, am început un doctorat cu bursă, dar l-am abandonat după un an din cauza alcoolului”, își amintește el.

„Primul pas e să recunoști că ai o problemă”

Astăzi, profesorul este abstinent și frecventează un grup al alcoolicilor anonimi din Iași. Acolo, în fiecare săptămână, ascultă poveștile altora ca el și își spune propria luptă. Cu o voce încărcată de emoție și privirea coborâtă, recunoaște că drumul spre vindecare e lung, dar nu imposibil. „Primul pas e să recunoști că ai o problemă. Alcoolismul nu e un viciu, e o boală care te roade pe toate planurile – fizic, psihic, emoțional.”

Deși are doar 9 luni de abstinență, este deja un model pentru ceilalți din grup. Pentru că începutul e cel mai greu — și asta o știe toată lumea care a trecut pe acolo.

În același grup îl întâlnim și pe Doru, un fost mecanic auto din Iași, în vârstă de 46 de ani. „Nu-ți trebuie voință, ci bunăvoință”, spune el cu un zâmbet sincer. Doru a pierdut două locuri de muncă din cauza alcoolului, dar a câștigat ceva mult mai valoros: libertatea de a trăi lucid.

„Eu sunt alcoolic în recuperare. Așa ne prezentăm la grup. Lucrăm un program în 12 pași, care e spiritual, nu religios. Fiecare crede în ce vrea. Important e să-mi propun ca azi să nu beau. Și mâine la fel. Și tot așa”, explică Doru, care va împlini, în curând, 3 ani de abstinență.

A început să bea la 28 de ani, în pauzele de lucru, cu colegii. Apoi a devenit obicei.

„Ziceam mereu că nu sunt alcoolic. Găseam scuze: că m-am certat cu nevasta, că e Crăciunul… Dar adevărul e că, dacă ai paharul într-o mână și familia în cealaltă, alcoolicul va alege paharul. Și eu am făcut asta. Soția mi-a spus: «Alege! Eu divorțez». Și am ales greșit.”

Mii de pacienți, anual, la Socola, din cauza alcoolului

Cu sprijinul fratelui său, Doru a ajuns la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Profesor Doctor Alexandru Obregia”, din capitală, unde a descoperit un grup al alcoolicilor anonimi “Alcohelp”. Acolo a văzut oameni care râdeau, care se bucurau de viață fără alcool. „Eram în pijamale, abătut, dar ei erau veseli. Nu-mi venea să cred. Unul avea 5 ani de abstinență, altul 9. Atunci am zis: vreau și eu asta.”

Acum, Doru lucrează din nou, și-a recâștigat încrederea familiei și a devenit mentor pentru noii veniți. A înțeles că fiecare cădere fusese legată de cea dinainte, la fel ca un domino pe care nu-l mai poți controla. A înființat un grup A.A. în Bârlad, locul unde s-a născut, dar nu a renunțat nici la grupul de la Obregia, unde continuă să ajungă la ședințe cam de două ori pe lună. În Bârlad, programul terapeutic urmează modelul Minnesota, în 12 pași, și este susținut de medici, psihologi și voluntari. Se declară recunoscător pentru sprijinul primit și vrea să-l ducă mai departe. „Când ești internat și vezi oameni care au reușit, parcă se aprinde o scânteie. Și vrei să trăiești altfel.”

La Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, anul trecut, medicii au tratat în jur de 3.000 de pacienți cu dependență de alcool, dintre care 1.600 numai în primele 6 luni din an. Tot cifrele din registrele medicale mai arătau că, în 2024, 90% dintre pacienții de la camera de gardă se aflau în stare de intoxicație alcoolică acută sau prezentau complicații cauzate de întreruperea consumului. Cei mai mulți pacienți erau bărbați între 20 și 45 de ani, dar și femei care ajungeau în sevraj sau cu tulburări psihice asociate. Pentru astfel de cazuri, din păcate, la Iași, la fel ca în mai toată țara, există prea puține centre dedicate sprijinirii persoanelor diagnosticate sau nu cu această boală. Este vorba despre Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, ACAR „Don Orione” , Centrul „Sf. Nicolae” și NoAddictiv, care funcționează în regim privat.

 România numără 8.000 decese, anual, din cauza alcoolului

Conform celor mai recente date publicate în Analiza de situație privind consumul de alcool – 2024, realizată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății, consumul de alcool este responsabil pentru aproximativ 8.000  de decese anual, atribuite direct sau indirect. Aceeași analiză mai arată că, în România, cele mai frecvente cauze de deces asociate alcoolului sunt: ciroza hepatică, accidente rutiere, suicidul, cancere digestive, hepatice și afecțiuni cardiovasculare. Şi poate că realitatea nu ar fi aşa de dură dacă statul român ar trata şi boala alcoolismului  nu doar simptomele. Pentru că asta nu înseamnă decât resurse financiare consumate la nesfârşit, cu un tratament incomplet, cu aceiași pacienţi care suferă recăderi, în majoritatea cazurilor. Se întâmpla asta pentru că în România, tratamentul este adesea focalizat pe urgențe, cum sunt și sevrajul sau intoxicația acută, nu pe recuperare pe termen lung.

De altfel, tot Ministerului Sănătății spune că peste 60% dintre pacienții tratați pentru alcoolism se reîntorc în sistem în decurs de 12 luni. Așadar, cifrele există, realitatea e documentată: mii de decese anual, recăderi frecvente, costuri medicale uriașe. Acum, întrebarea este ce facem ca acest cerc vicios să nu se mai repete.

Mai multe țări europene au reușit să dezvolte modele eficiente de tratament pentru alcoolism, cu o abordare integrată și sustenabilă, iar Suedia este una dintre ele. Un simplu click pe internet și aflăm că aici, tratamentul este gratuit și centrat pe prevenție, cu terapii comportamentale și sprijin comunitar. Și Danemarca oferă servicii publice accesibile, cu centre de zi și consiliere familială, tratând recăderile ca parte naturală a procesului de recuperare.

Ne uităm și în Regatul Unit, prin NHS, care susține programe extinse precum Alcohol Change UK, cu sprijin digital și grupuri specializate. Un exemplu bun este și Germania, care dispune de centre rezidențiale și ambulatorii, acoperite de asigurări, cu colaborare între medici, psihologi și asistenți sociali.

Ce au în comun toate aceste modele? Accesul gratuit sau subvenționat la tratament, sprijinul pe termen lung, implicarea familiei și comunității, precum și o strategie activă de prevenție, demonstrând că tratarea alcoolismului ca boală cronică necesită mai mult decât intervenții de urgență – necesită o rețea de susținere continuă, empatică și multidisciplinară.

Publicitate și alte recomandări video