EXCLUSIV: Blocul groazei din Copou a fost vândut pentru 530.000 de euro
Licitatia organizata ieri de compania Delgaz Grid SA, în proprietatea careia se afla imobilul, (...)
citeste totsambata, 06.03.2021
Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, a subliniatimportanța zilei de 26 mai 2019, care reprezintă un moment semnificativ și o nouă etapă legislativă pentru viitorul Uniunii Europene, ținând cont că unul dintre forurile decizionale fundamentale este Parlamentul Uniunii Europene, iar deputații sunt mesageri ai preocupărilor, strategiilor și intereselor țării de origine, dar și ai spațiului european, în general.
„Miza acestei noi etape din istoria Uniunii Europene este dată de stabilirea strategiilor, a politicilor și liniilor directoare pe care UE intenționează să le susțină în următorii cinci ani în materie de securitate, comerț internațional, protecția consumatorilor, gestionarea corectă și științifică a schimbărilor climatice, creștere economică, iar miza României este aceea de a așeza în prim plan interesele și obiectivele de țară prin demersurile europarlamentarilor mandatați să ne reprezinte, asigurând astfel armonizarea necesară cu politicile europene.”
Deputatul PSD de Iași Camelia Gavrilă a adus în atenția Plenului Camerei Deputaților importanța acestor alegeri, perspectivele deschise în noul context politic și economic internațional, cât și nevoia de implicare și de mobilizare a clasei politice, a societății în general, deoarece ne dorim o dezbatere electorală pe teme europene, idei vizionare, proiecte de țară, o prezență semnificativă la vot, selecția unor parlamentari competenți activi și curajoși, pentru ca România să poată susține proiectele naționale și interesele cetățenilor la nivel internațional, prin delegații săi și să consolideze receptivitatea față de sensurile complexe ale politicilor europene, înțelegerea strategiilor Uniunii, întărind identitatea noastră națională în plan european.
Deputatul PSD Camelia Gavrilă a precizat că în noul context legislativ european europarlamentarii trebuie să pună capăt unor reglementari incomplete, unor posibile inechități de abordare, care încă se regăsesc în spațiul Uniunii Europene, inclusiv în abordări și directive care afectează și țara noastră:
1. Subvențiile inegale din agricultură - cu toate că România este una dintre țările cu potențial agricol important, diferența uriașă la plata subvențiilor se menține de mai mulți ani. În privința plăților directe din partea Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA), se știe că fondurile Uniunii Europene se împart inegal în cadrul Politicii Agricole Comune între cele 28 de state membre.
2. Diferențele de calitate ale produselor alimentare - multe dintre produsele alimentare comercializate în anumite ţări ale Uniunii Europene prezintă o calitate inferioară, conform unui raport dezbătut de către eurodeputaţii din Comisia pentru protecţia consumatorilor. Dublul standard de calitate al produselor alimentare a fost evidențiat în mai multe ţări din Europa de Est, iar fenomenul trebuie cunoscut la toate nivelurile, pentru ca problema să fie eliminată și reglementată în mod clar și definitiv.
3. Blocarea accesului în spațiul Schengen - aderarea României la Spaţiul Schengen este, pentru țara noastră, un drept esențial şi o obligaţie: un drept ce decurge din calitatea de stat membru al Uniunii Europene, dar şi o obligație de integrare, izvorâtă din însuşi Actul de Aderare la Uniunea Europeană. În prezent, România aplică majoritatea dispoziţiilor acquis-ului Schengen şi acţionează astfel ca un membru de facto, cu o contribuţie semnificativă la securitatea Spaţiului Schengen, gestionând cu responsabilitate şi eficienţă peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene.
4. În zona educației, obiectivele Partidului Social Democrat pentru noul mandat europarlamentar vizează mai multe direcții, care se regăsesc și în Planul strategic de guvernare:
► Promovarea unor mecanisme de finanțare care să încurajeze accesarea fondurilor europene pe segmentele educaționale, precum și pregătirea noului cadru financiar 2021-2027, susținerea unor finanțări sporite pentru proiectele educaționale ale României;
► Demersuri pentru extinderea mobilității educaționale a profesorilor, a studenților, a elevilor și a altor categorii din sistemul educațional;
► Promovarea în plan european și internațional a ofertei educaționale românești, la nivel universitar, o ofertă convingătoare și atractivă pentru studenții străini;
► Reformarea și modernizarea sistemului de învățământprin susținerea unor proiecte care să asigure realizarea unei infrastructuri la standarde europene;
► Proiecte pentru digitalizarea și valorificarea resurselor IT&C în activitățile didactice, de cercetare și documentare, în cadrul sistemului de predare în învățământul românesc;
► Promovarea proiectelor și a politicilor Guvernului României privind respectarea identității culturale și protejarea intereselor etnicilor români din diaspora și din comunitățile istorice aflate în afara granițelor României;
► Recunoașterea reciprocă a diplomelor, în contextul în care există încă universități din Uniunea Europeană care nu recunosc anumite diplome, odată cu realizarea Spațiului european al educației și a proiectului „Universități Europene”;
► Dezvoltarea de politici care să încurajeze menținerea identității lingvistice și culturale, prin promovarea educației în limba română și încurajarea frecventării cursurilor de limba română, de cultură și civilizație românească, desfășurate în școlile din statele unde românii au ales să lucreze și să trăiască;
► Sprijinirea integrării socio-profesionale a tinerilor în întreg spațiul european, în sensul pregătirii, al însușirii competențelor profesionale, dar și sociale, civice, multiculturale;
„În domeniul complex și prioritar al educației ne preocupă urgentarea și finanțarea prin proiecte europene diverse și relevante a unor strategii și soluții orientate spre scăderea ratei abandonului școlar, creșterea numărului absolvenților de studii superioare, rată sporită de angajare a noilor absolvenți, deci atingerea unui nivel ridicat al competențelor acestora pentru piața muncii, în acord cu țintele europene. În aceeași măsură vor fi prioritare demersurile și proiectele pentru educația și îngrijirea preșcolarilor și a antepreșcolarilor în grădinițe și creșe moderne, pregătirea tinerilor și asigurarea competențelor fundamentale ale acestora,reflectate prin rezultate bune la testările și evaluările internaționale”, a precizat deputatul Camelia Gavrilă.
În concluzie,prin alegerile din 26 mai 2019, PSD transmite românilor un mesaj de coeziune, de unitate națională, de receptivitate și asumare a politicilor europene, dovedind responsabilitate, atitudine constructivă, echilibru și maturitate politică, fiind o voce importantă, cu o misiune clară, bine definită. Pentru noul ciclu electoral la nivelul Uniunii Europene, Partidul Social Democrat a pregătit o echipă de profesioniști care să ne reprezinte în Europa și care să întărească poziția, rolul și demnitatea României pe plan internațional.
Mai multe informații regăsiți pe site-ul www.cameliagavrila.ro.
Deputat PSD de Iași
Prof. dr. Camelia GAVRILĂ
PREŞEDINTELE COMISIEI PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT,
ŞTIINŢĂ, TINERET ŞI SPORT
Cuvinte cheie: + alegeri, politica, gavrila, europarlamentare, educatie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cinci persoane, între care doi copii, rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit
Renate Weber este convinsa că demiterea sa loveşte în instituţia Avocatului Poporului
Twitter testează un buton de „anulare” în timp ce se trimite un tweet
Celebrele trucuri de memorie ale lui Sherlock Holmes sunt într-adevăr eficiente
A fost actualizată lista statelor considerate cu risc epidemiologic
Canada a autorizat vaccinul Johnson & Johnson: “există dovezi puternice care arată beneficiile”
Poliţişti cercetaţi, după ce au agresat jurnaliştii unui post de televiziune
Mikloş Andrea s-a calificat în finală la 400 metri, la CE de atletism indoor, de la Torun
VIDEO: Lider AUR, fost candidat la Camera Deputaţilor, arestat într-un dosar de proxenetism
Elevii din anii terminali vor merge la şcoală fizic chiar şi în localităţile din scenariul roşu
Un camion a spulberat patru autoturisme. Ce s-a întâmplat cu pasagerii
Balerinul francez Patrick Dupond a murit la vârsta de 61 de ani
China face obligatorii testele anale pentru COVID-19 pentru toţi turiştii
O fată de 13 ani a fost abuzată sexual timp de cinci ani de mama şi de tatăl ei
Comitetul de coordonare a vaccinării: 47.353 persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
Toate persoanele care intră în Republica Moldova, plasate în izolare pentru 14 zile
Soţia bărbatului care a ucis doi muncitori în Oneşti rămâne în arest preventiv
Poliţia din Cluj caută o persoană care a decapitat două pisici
Bărbatul ucis de roata desprinsă era bulibaşa romilor din Vrancea. Roata a urcat scările
S-au decis scenariile în care vor funcţiona şcolile din Iaşi săptămâna viitoare
Tănărul care s-a sinucis credea că iubita face experimente pe creierul lui. Fata, martoră la scenă
Polițist implicat în furtul a 300.000 € din Arad. Victima legată, agentul stătea „de șase”
Rădoi a anunţat lista lărgită a "stranierilor" pentru meciurile din preliminariile CM
”Să tacă armele!”, ”Ajunge cu violenţele, extremismul, intoleranţa”, tună Papa Francis la Bagdad
Chirica dă vina pe Chichirău că nu l-a lăsat să aranjeze cu concurs
Curtea de Apel a respins cererea DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar
Hacker reţinut de procurorii ieşeni pentru o lovitură de 620.000 de euro
Studiu despre Covid-19: Muzeul este mai puţin periculos decât un supermarket
Operațiune fără precedent în SUA. Poliția a găsit 150 de copii care erau dați dispăruți
O companie IT cu sute de angajaţi la Iaşi cumpără agenţia Five, cu sedii în SUA şi Croaţia
Tot mai mulți copii ajung cu arsuri grave la Spitalul Sf. Maria. Avertismentul medicilor
Universitățile din România schimbă strategia de examinare, după scandalul de la Drept
Prima româncă depistată cu tulpina sud-africană, o cunoscută jurnalistă TV
De ce nu au fost puse perne pneumatice în cazul tânărului care s-a aruncat de pe un cămin
Duș mobil pentru oamenii străzii din Iași. Mașina va fi sfințită de PS Iosif Păuleţ
SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice pentru prima oară după cinci luni
Fostul baron ALDE, Ioan Ciugulea, a „ciugulit” o şpagă de 300.000 de lei
Cum au fost româncele afectate de pandemie: 58% spun că munca de acasă a fost o corvoadă
Beatrice Rancea află abia luni dacă scapă de controlul judiciar
Polițistul care a coordonat intervenția eșuată de la Onești, dus de urgență la spital
Papa Francisc a sosit in Irak intr-o vizita istorica de trei zile
Iașul urcă în clasamentul județelor cu multe cazuri noi de COVID: 143 în 24 de ore
Se înrăutățește situația. 4.342 cazuri noi și 101 decese în 24 de ore
Pacient cu arsuri, transportat la Bruxelles cu o aeronava a Fortelor Aeriene Romane
Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Rata de incidență COVID a urcat la 3,05
Un student din București s-a aruncat de pe cămin, după ce a amenințat că se sinucide
Un român a plecat cu bancomatul în mașină din foaierul unei bănci din Austria
Iliescu, mai radical decât Ceaușescu la cenzurat filme. Cazul „Reconstituirea”
Radu POPESCU„Ajutorul” rusesc |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUDe la un martie la altul |
George PLEȘUNevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi |
Nicolae CREŢUOdiseea, „la feminin”? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.