ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93%, Alianţa Dreapta Unită – 8,70%

miercuri, 12 iunie 2024, 21:54
1 MIN
 ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93%, Alianţa Dreapta Unită – 8,70%

Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmise miercuri seară de Biroul Electoral Central.

În străinătate, ierahia în funcţie de voturile obţinute este: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România. Nicu Ştefănuţă este candidatul cel mai bine plasat.

Potrivit datelor transmise miercuri de BEC, rezultatele provizorii disponibile la ora 20.00 indică următoarele procente obţinute la nivel naţional de formaţiunile politice şi candidaţii care au participat la alegerile europarlamentare:

  • Alianţa PSD PNL – 48,57%
  • AUR – 14,93%
  • Alianţa Dreapta Unită – 8,70%
  • UDMR – 6,48 %
  • Partidul SOS România – 5,03%
  • Partidul Reînnoim Proiectul European al României – 3,74%
  • Ştefănuţă Nicolae, independent – 3,08 %

La votul din străinătate, tot Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc, cu 44.925 de voturi – 21,35% din totalul voturilor exprimate în străinătate, urmată de Alianţa Dreapta Unită – 34.373 de voturi – 16,34%, de AUR – 30.830 de voturi – 14,65%, SOS România – 28.457 de voturi – 13,52%.

Independentul Nicu Ştefănuţă, care pe baza voturilor obţinute la nivel naţional va avea un mandat de europarlamentar, a fost votat în străinătate de 12.422 de persoane – 5,99% din voturile din străinătate, având cel mai mare scor dintre independenţi. La votul din străinătate s-au înregistrat 210 410 voturi valabil exprimate

Citiți și: Marius Bodea susține că va organiza un referendum pentru demiterea primarului Mihai Chirica

Citiți și: ”20 de minute” – Surprize, conflicte și previziuni după alegerile locale de la Iași

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii