Alegeri în Europa

Deși dezbaterile publice de la noi se concentrează covârșitor pe alegerile locale, deciziile care ne influențează major existența vin de fapt pe filieră UE. Cât de mult se va scumpi energia, dacă vor fi implementate politici climatice radicale, li se va vorbi sau nu la școală copiilor încă din primele clase despre identitățile de gen și transgenderi, vom primi în continuare recomandări de tipul ce ar trebui să mâncăm la micul dejun (chestiune abordată într-un comunicat recent venit de la Reprezentanța Comisiei Europene în România)? Capacitatea birocrației de la Bruxelles de a revărsa asupra europenilor noi și noi reglementări bate permanent noi recorduri.

Numai că în loc să fie discutate problemele serioase ale UE, de la birocrația sufocantă la erodarea continuă a competitivității sale economice, se recurge la sintagme simpliste. În timp ce criticii sunt imediat încadrați în categoria anti-europenilor, de multe ori în baza unor acuze fără acoperire. Pe tot cuprinsul Uniunii, partidele tradiționale, majoritatea elitelor culturale, cele din universități, cele din corporații, ne avertizează că democrația este în mare pericol, vinovate fiind partidele descrise de extremă dreapta și nu scapă nici un prilej să lanseze apelul de luptă împotriva extremismului. Dincolo de enunțuri, de cele mai multe ori, nu se explică în ce ar consta extremismul. E adevărat sunt și unele dintre aceste partide cu poziționări cel puțin discutabile, în special în relația cu Rusia, dar în marea lor majoritate au renunțat la ideea unei ieșiri din UE, care oricum nu e nici pe departe o probă de extremism, militează pentru state naționale care să rămână relevante in interiorul UE, pentru o imigrație controlată, pentru politici climatice în acord cu realitatea și respingerea zecilor de identități de gen artificiale.

Toate sunt teme care preocupă o mare parte a populației, dar abandonate de partidele tradiționale, așa că nu e deloc surprinzător că teritoriul a fost ocupat de partidele populiste. Iar dacă este să vorbim cu adevărat despre extremism atunci ar trebui să ne uităm mai degrabă la gruparea radicală de stângă Sumar care guvernează alături de socialiști la Madrid.

E greu să găsești tușe de extremism în privința guvernului de la Roma condus de Giorgia Meloni. Cu toate acestea, încercările Ursulei von der Leyen de a obține sprijinul partidului premierului italian au provocat un cor de indignări din partea liberalilor și socialiștilor din Parlamentul European. „Nu mă duc la negocieri cu oameni care calcă în picioare statul de drept”, a amenințat-o Valérie Hayer, președinta grupului Renew din Parlament. „Acordurile politice cu extrema dreapta a Giorgiei Meloni nu sunt o opțiune.”

Definiția privind încălcarea statului de drept este însă flexibilă la Bruxelles. Se aplică doar la dreapta spectrului politic. De pildă, în cazul fostului guvern conservator de la Varșovia, PiS. Nu și atunci când la putere sunt guverne privite favorabil la Bruxelles. Comisia Europeană a anunțat încetarea tuturor investigațiile în baza Articolului 7 la scurt timp după ce a venit la putere o coaliție condusă de Donald Tusk. „După mai mult de șase ani, credem că procedura Articolului 7 poate fi închisă. Îi felicit pe premierul Donald Tusk și guvernul său pentru acest progres important. Acesta este rezultatul muncii asidue a Poloniei și al eforturilor hotărâte de reformă”, a declarat von der Leyen.

În realitate, noul guvern a preluat de o manieră brutală controlul asupra mass-mediei publice și procuraturii, ocolind legislația existentă, și a declarat că nu va respecta dreptul legal al președintelui de a fi consultat cu privire la numirea viitorului comisar european. Practic, noul guvern polonez a luat în doar câteva luni exact tipul de măsuri descrise drept violări ale statului de drept luate anterior, timp de câțiva ani de PiS. Fostul ministru adjunct al justiției din ultimul guvern PiS, Sebastian Kaleta, a declarat pentru publicația Brussels Signal că „această lungă saga nu a avut nimic de-a face cu statul de drept, ci a fost pur și simplu teatru politic. Se pare că, pentru Comisia Europeană, definiția statului de drept în Polonia este existența și funcționarea unui guvern condus de Donald Tusk”.

La fel, decizia premierului spaniol socialist Pedro Sánchez de a trece la limită prin Parlament o lege de amnistie care îi exonerează pe separatiștii catalani de orice responsabilitate pentru declarația de independență din 2017, anulând condamnările în justiție. Asta pentru a rămâne la putere. Multe voci din Spania consideră că legea reprezintă o încălcare a Constituției naționale și a legilor europene. Cu toate acestea, nu a existat nici o reacție din partea Comisiei Europene.

Această dublă măsură și acuza de ipocrizie șubrezesc sever autoritatea Comisiei Europene și a Uniunii în general. Motiv pentru care sintagme de genul „pericolul în privința statului de drept” sau „a susține Europa înseamnă să lupți împotriva extremei dreapta”, în opinia lui Valérie Hayer, s-au uzat, nu mai sunt convingătoare. E greu să susții că în acest fel, prin incriminarea și trimiterea în derizoriu a tuturor opiniilor despre performanțele deloc strălucite în special ale Comisiei Europene într-o serie întreagă de domenii, de la politicile din pandemie la cele din energie care au făcut ca Europa să aibă cea mai scumpă energie din lume, sau a celor care resping tendințele federaliste, pui în pericol democrația.

Mai degrabă evitarea unor discuții serioase pe aceste teme majore este problema. În loc să facă asta, Ursula von der Leyen a preferat să denunțe dreapta politică europeană în timpul unei dezbateri controversate a Uniunii Europene de Radio și Televiziune, descrisă drept o „farsă” de grupările de Conservatori și Reformiști Europeni (ECR) și Identitate și Democrație (ID), cărora li s-a refuzat participarea pe motiv că nu și-au desemnat un Spitzenkandidat (candidat principal).

De fapt, în general mass media de pe continent evită, de o manieră mai mult sau mai puțin explicită, să ofere acces în spațiul public formațiunilor politice sau liderilor politici care ies din grila de atitudini agreate la nivelul elitelor europene. De pildă, conform unei cercetări întreprinsă de Institutul Thomas More, făcută publică pe 24 mai, canalele publice de televiziune și radio din Franța au într-o majoritate covârșitoare invitați de stânga și promovează idei de stânga, în ciuda obligației legale de a fi echilibrate din punct de vedere politic. Doar 4% din spațiu a fost alocat punctelor de vedere conservatoare, în ciuda faptului că partidele din această parte a spectrului politic au pondere electorală de aproape 50%. Raportul mai relevă, de exemplu, că întrebați despre problema diversității și multiculturalismului toți invitații din perioada analizată și-au exprimat aprobarea față de aceste precepte ideologice.

Și la noi dezbaterea pe probleme europene a fost una în mare parte complet lipsită de substanță. În majoritatea lor, discuțiile s-au axat pe chestiuni de genul banilor trași de România din PNRR, au evitat temele majore cu care se confruntă UE. Chiar și cea a securității, foarte fierbinte din cauza conflictului din Ucraina, a ocolit subiecte importante precum acela al relațiilor transatlantice în contextul ambițiilor, în special franceze, legate de o Europă suverană.

Nu s-a discutat mai deloc nici despre deficitul de competitivitate al UE, despre rămânerea în urmă în materie de tehnologii avansate, cum ar fi cele din domeniul Inteligenței Artificiale, în raport cu Statele Unite și China. Cu o energie scumpă, din cauza politicilor climatice nerealiste, și cu o birocrație sufocantă la Bruxelles, apelurile la oprirea și reversarea procesului de dezindustrializare a continentului rămân doar la acest stadiu, de apeluri. În realitate, dezindustrializarea se accentuează. Producătorii auto germani sunt serios amenințați de automobilele electrice made in China. Iar în materie de panouri și instalații fotovoltaice, practic totul vine tot din China. Cu sprijinul statulu, companiile chineze le-au scos complet de pe piață pe cele europene.

BASF, cel mai mare producător de produse chimice din lume, tocmai a anunțat că urmează să-și vândă toate unitățile de producție din Germania pentru a-și reduce costurile precizând că va investi 10 miliarde de euro într-o nouă mega-uzină BASF situată într-o insulă din sudul Chinei. Pentru jurnalistul german Gabor Steingart e un semn că țara sa își ia „adio în tăcere” de la poziția sa de lider în domeniul industrial. „Vina aparține politicienilor din toate partidele: în ciuda managerilor capabili, a angajaților cu înaltă calificare și a unei lungi tradiții industriale, nu mai este posibil să faci profit în Germania”, a spus el. Adăugând că „Europa nu trebuie să-și pună în pericol suveranitatea industrială din cauza ambițiilor sale climatice, adică exact ceea ce se întâmplă acum” și că „politicienii vor plăti într-o zi scump pentru această ignorare deliberată a intereselor economice ale companiilor și cetățenilor europeni – posibil cu democrația însăși”.

Bineînțeles, nu am auzit nimic despre această provocare gravă. După cum în anemicele dezbateri cu europarlamentari nu s-a discutat practic deloc despre sensul întregului proiect european. Ce fel de Uniune vrem? Una federală, integrată, în care practic toate deciziile importante să fie dictate de la Bruxelles? Sau una în care țările membre să rămână în continuare cu un rol important, în care suveranitatea națională să rămână relevantă.

Mulți dintre europarlamentarii noștri nu par să aibă nici un fel de punct de vedere coerent în această chestiune esențială. Nu și polonezii. La puțină vreme după câștigarea alegerilor din Polonia, la sfârșitul anului trecut, Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, s-a declarat împotriva ideii de modificare a Tratatului UE în sensul adâncirii integrării și eliminării dreptului de veto. El declara atunci că „unul dintre motivele pentru care Marea Britanie a părăsit UE a fost acest euro-entuziasm naiv, uneori chiar insuportabil, care s-a transformat în proiecte care au schimbat caracterul UE”, adăugând că „niciunul dintre grupurile de pe scena politică poloneză nu va permite să fim implicați în decizii, manevre sau procese care ar limita independența, suveranitatea și interesele poloneze”.

Publicitate și alte recomandări video