Alegeri în Europa: o posibilă grilă de analiză (II)

În cazul Franței, guvernul centrist minoritar dominat de Renaissance (partidul președintelui Macron) se confruntă cu o opoziție duală: există o componentă moderată de dreapta (Republicanii) și stânga (socialiștii și ecologiștii), precum și una, mult mai puternică, formată din partide care pun în cauză fundamentele sistemului: Rassemblement National (Reunirea Națională -RN) și Reconquête (Recucerirea), dinspre dreapta, și France Insoumise (Franța Nesupusă – FI), dinspre stânga. Cel mai probabil, dacă sondajele de opinie vor fi cât de cât confirmate, vom avea parte de un răspuns tranșant. Pe primul loc ar veni, detașat, partidul doamnei LePen (RN), iar cota partidului de guvernământ ar fi mult mai redusă decât la europarlamentarele din 2019 – dată fiind specificitatea alegerilor legislative franceze, desfășurate de regulă în siajul prezidențialelor și în baza unui sistem electoral non-proporțional, este nepotrivit să le folosim ca termen de comparație. Scăderea coaliției guvernamentale este evidentă, cu observația că punctul (3) pare mai puțin relevant pentru Franța: coaliția include Renaissance și mai multe partide mici și foarte mici, astfel că e absolut normal ca Renaissance să achite nota de plată a guvernării. Punctul (4) este, însă, foarte semnificativ: populiștii de dreapta (RN) vor obține primul loc, dar cei de stânga (FI) se află în declin, astfel că se va evita, pentru moment, situația în care partidul moderat al domnului Macron ar fi strivit într-un clește al extremelor.

Cazul italian este interesant pentru că la putere se află o coaliție incluzând două partide populiste de dreapta, din care cel mai important – Frații Italiei (FdI), condus de premierul Giorgia Meloni – pare să încerce o anumită deplasare către zona moderată. Scorurile din sondaje sunt neobișnuit de apropiate de cifrele din septembrie 2022, o situație de-a dreptul unică în peisajul democrațiilor europene. Astfel că, din perspectiva grilei propuse, la punctele (1), (2) și (3) nu avem modificări spectaculoase: FdI ar urma să ocupe primul loc, coaliția de dreapta pare să-și reafirme superioritatea electorală, iar în interiorul ei se menține dominația FdI asupra partenerilor săi: Liga (dreapta dură) și Forza Italia (centru-dreapta). Interesantă este, însă, discuția de la punctul (4), pentru că ierarhia electorală pare să fie următoarea: FdI (afiliat grupului eurosceptic conservator, la Bruxelles), urmat de Partidul Democrat (centru-stânga) și de Mișcarea Cinci Stele (M5S), o formațiune populistă de stânga ce colaborează destul de bine cu democrații, în opoziție. Dar, în ceea ce privește afilierea europeană, M5S rămâne discretă, observatorii politici vorbind despre o posibilă cooperare post-electorală cu noua forță de stânga din Germania – „Alianța Sara Wagenknecht – Rațiune și Dreptate” – și cu partidul premierului slovac Robert Fico, suspendat din grupul socialist. Nu este clar dacă un asemenea proiect va avea consistența geografică și politică necesară formării unui grup politic, dar evoluția M5S este la fel de interesantă ca aceea a partidului de guvernământ, FdI.

În Spania, unde socialiștii premierului Pedro Sánchez și aliații lor din stânga radicală s-au menținut la putere după legislativele din august 2023 printr-un acord cu separatiștii catalani, ar trebui să ne așteptăm la o reproducere a echilibrului consfințit anul trecut. Popularii (opoziția de centru-dreapta) ar putea ocupa primul loc, iar balanța generală între stânga și dreapta ar putea fi ușor înclinată în defavoarea taberei guvernamentale din cauza insatisfacției generate de amnistia oferită de Pedro Sánchez separatiștilor. Pe dimensiunea (3), care se referă la raportul de forțe în interiorul coaliției, sondajele ilustrează că socialiștii sunt mai puțin vulnerabili decât aliații lor din stânga radicală, ceea ce ar putea contribui la întărirea autorității premierului în raport cu partenerii politici. În fine, alegerile europene ar trebui să consacre extrema dreaptă (Vox) ca fiind cel de-al treilea partid al scenei politice spaniole, dar fără mari șanse de a deveni un competitor pentru poziția de vârf. Avem de a face mai degrabă cu două dueluri separate: pentru locul întâi, între forțele mainstream (populari și socialiști); și pentru locul trei, între Vox și stânga radicală.

Polonia ne oferă, la rândul ei, un tablou relativ apropiat de cel al ultimelor alegeri naționale (legislativele din octombrie 2023), cuvântul de ordine fiind echilibrul. Actuala coaliție a premierului Donald Tusk și-ar putea confirma majoritatea, dar nu este exclus ca fosta formațiune de guvernământ (Lege și Dreptate – PiS) să se claseze pe primul loc. Evaluarea politică trebuie realizată, însă, la nivel de alianțe politice, datele despre partide fiind insuficiente. Nici în interiorul coaliției de guvernământ nu par să existe deplasări majore, deși se poate observa o scădere a partenerului secund (alianța „A Treia Cale”, de centru-dreapta), în timp ce Platforma Civică a domnului Tusk și „Stânga” par mai stabile. Dacă datele din ultimele sondaje se confirmă, nu ar trebui să ne așteptăm ca extrema dreaptă („Confederația”) să urce mai sus de locul patru, în ierarhia electorală – dar aceasta se datorează și faptului că fostul partid de guvernământ, PiS, captează o bună parte a energiilor populiste din societatea poloneză.

În fine, Țările de Jos reprezintă un caz special, pentru că țara se află pe punctul de a învesti o coaliție guvernamentală dominată de populiștii de dreapta: Partidul Libertății (PVV), condus de Geert Wilders. Ea ar urma să includă fostul partid de guvernământ (Partidul Popular pentru Libertate și Democrație – VVD, afiliat liberalilor europeni) și două partide noi, formate după ultimul scrutin european, care ar dori să se afilieze popularilor. Vom vedea în ce măsură cooperarea cu Geert Wilders le va ajuta sau le va dăuna în această privință – de altfel, și VVD este puternic criticat de partenerii săi din Renew Europe. Dar, dacă ținem cont de sondajele de opinie, partidul domnului Wilders ar urma să obțină fără probleme primul loc, cu un scor și mai bun decât cel obținut la legislativele de anul trecut. În sondaje, PVV are o cifră care le  depășește pe cele ale următoarelor clasate (stânga laburistă și VVD), luate împreună. Grila prezentată mai sus nu poate fi aplicată acum, în cazul Țărilor de Jos, un sistem politic în care populiștii de dreapta au așteptat răbdători compromiterea alternativelor – și au câștigat.

Publicitate și alte recomandări video