Alegeri în Germania

Neliniștea comentatorilor politici din spectrul moderat viza în primul rând o posibilă accelerare a extremei drepte pe ultimii metri ai campaniei, grație sprijinului explicit primit din partea a două figuri cheie ale administrației americane, vicepreședintele J.D. Vance și magnatul Elon Musk. În al doilea rând – dar nu fără legătură cu precedenta observație – exista o teamă accentuată că demersurile de formare a viitoarei coaliții vor trebui să implice trei partide, deci vor fi la fel de dificile sau chiar mai complicate decât în 2021.

S-a văzut însă că nici străpungerea extremei drepte (Alternativa pentru Germania, AfD) nu a fost chiar atât de puternică, nici misiunea principalei forțe de guvernământ, Uniunea – CDU-CSU, perpetua coaliție între Uniunea Creștin-Democrată și Uniunea Creștin-Socială bavareză – nu va fi imposibilă. Da, estul Germaniei este colorat în albastru, în sensul că AfD s-a clasat pe primul loc în toate landurile fostei republici comuniste, iar CDU-CSU a câștigat cu un scor nesatisfăcător, sub pragul psihologic de 30 de procente. Dar, nu trebuie uitat, orizontul cam acesta era, cu sau fără bulversările din ultimele săptămâni – între acestea se numără atacurile criminale ale unor „refugiați” sau săgețile otrăvite venite de peste ocean, dinspre administrația Trump.

Electoratul german tinde să fie rigid, nu se întâmplă prea des ca cetățenii să-și schimbe părerile în ultima clipă – ceea ce nu trebuie confundat cu decizia de vot, care poate veni „în ultima clipă”. Un exemplu ar fi orientarea unor alegători cu înclinații socialiste înspre Die Linke („Stânga”) ca reacție de protest la aparenta coborâre a gărzii de către creștin-democrați în relația cu extrema dreaptă, în chestiunea migrației – dar, trebuie repetat, aceasta s-a realizat în interiorul orizontului ideologic și politic al respectivilor alegători.

Cu alte cuvinte, nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că Uniunea a câștigat confortabil. Neașteptat a fost bonusul neoficial primit de liderul ei, Friedrich Merz, în sensul că redistribuirile extinse din Bundestag (Adunarea Federală, camera inferioară a parlamentului) îi permit să creeze un guvern bicolor, dacă va obține sprijinul Partidului Social-Democrat (SPD). În mod normal, acesta ar trebui să vină – desigur, sub rezerva găsirii unui teren comun în chestiunile de program –, pentru că marile partide germane tind să acționeze principial: ele nu-și pot permite să rămână în opoziție și să-și refacă imaginea cu prețul instabilității guvernamentale.

Așadar, calea pe care ar fi de așteptat să o apuce social-democrații este cea riscantă, a rămânerii la guvernare din postura de partener minor, în speranța că noul executiv va avea succes și că cetățenii vor premia curajul SPD, data viitoare. La 16 la sută din opțiunile populare, depășit de extrema dreaptă și la doar cinci procente în fața aliaților tradiționali, Verzii, și – în fine – părăsit de unii simpatizanți în favoarea „Stângii”, SPD se află într-un moment periculos.

Formula unui guvern bicolor, intens utilizată și în „epoca Angela Merkel”, este posibilă doar pentru că două partide semnificative s-au oprit foarte aproape de pragul de 5%, ratând intrarea în Bundestag (ele nu au reușit să pătrundă nici pe calea alternativă, constând în câștigarea a cel puțin trei circumscripții uninominale): Partidul Liber-Democrat (FDP) și Alianța Sahra Wagenknecht (BSW). Ultima, o formațiune nouă ce părea în plină ascensiune pe un culoar inedit – stângă economică plus conservatorism cultural – s-a oprit agonizant de aproape de prag, cu 4,97 la sută. În parlament, cele aproape zece procente obținute de FDP și BSW, plus încă cinci însumate de alte partide mici vor crea o zestre semnificativă pentru redistribuire de care va profita în primul rând Uniunea, iar într-o mai mică măsură și social-democrații.

Așadar, așteptata tranziție de putere în SPD de la Olaf Scholz la (probabil) Boris Pistorius va începe probabil imediat după 2 martie, când sunt programate alegerile regionale din Hamburg, și va fi relativ rapidă, astfel încât noul lider să conducă el însuși negocierile cu creștin-democrații. Dată fiind situația cu totul specială de pe continent, probabil că liderii viitoarei coaliții vor fi nevoiți să se grăbească – ceva ce nu este chiar pe placul politicienilor germani.

Publicitate și alte recomandări video