
Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat (C.S.U.D.), din cadrul I.O.S.U.D.-TUIASI, va fi compus în următorii patru ani din 16 membri: directorul C.S.U.D (selectat printr-un concurs organizat de Rectorul Universității), Directorul Școlii Doctorale TUIASI, o personalitate externă I.O.S.U.D. TUIASI, cei 9 directori CCPD (aleși prin vot universal, direct, secret și egal al conducătorilor de doctorat afiliați CCPD-ului respectiv, cu cel puțin un student doctorand în coordonare în perioada legală a studiilor doctorale) și 4 studenți doctoranzi aleși prin vot universal direct, secret și egal al studenților doctoranzi din cadrul I.O.S.U.D TUIASI.
Calendarul alegerilor membrilor C.S.U.D a debutat în perioada 3.06.2024 – 7.06.2024, cu depunerea candidaturilor. Mai departe, pe data de 11.06.2024 au avut loc alegerile propriu-zise, care s-au desfășurat în Sala Senatului (cam. C-224, etaj. 2, Corp Rectorat).
În continuare, zilele de 17-18 au fost alocate depunerii și soluționării contestaţiilor, urmând ca afișarea rezultatelor finale şi comunicarea acestora la CSUD să aibă loc astăzi, 19 iunie.
Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat se ocupă de conducerea instituției care organizează studiile universitare doctorale și respectă normele stabilite de Codul studiilor universitare de doctorat și de Regulamentul propriu.
Funcțiile de luare a deciziilor ale Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat includ: formularea strategiei IOSUD; elaborarea Regulamentului pentru studiile universitare de doctorat; autorizarea înființării și desființării școlilor doctorale; supervizarea parteneriatelor cu alte IOSUD; respectarea altor responsabilități stabilite în propriul lor Regulament. Ulterior, validarea membrilor CSUD în CA este programată în perioada 25.06.2024 – 27.06.2024. În Senat, membrii vor fi confirmați pe 5.07.2024, mandatul 2024-2029 debutând pe 23 septembrie.
Publicitate și alte recomandări video