Alegeri prezidenţiale 2025 – Ilie Bolojan: „Am votat fiind conştient de importanţa acestui vot”

duminică, 18 mai 2025, 09:24
1 MIN
 Alegeri prezidenţiale 2025 – Ilie Bolojan: „Am votat fiind conştient de importanţa acestui vot”

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a votat duminică. el declarând că a votat fiind conştient de importanţa acestui vot. El a precizat că decizia pe care cetăţneii o vor lua va avea efecte asupra vieţilor copiilor şi nepoţilor noştri. ”Folosiţi acest drept pe care l-am câştigat, dreptul de a vota!”, a fost îndemul lui Bolojan.

”Am votat astăzi, fiind conştient de importanţa acestui vot, pentru că decizia pe care cetăţenii ţării noastre o vor lua astăzi nu va influenţa doar modelul nostru de dezvoltare în următorii cinci ani, ci va avea efecte asupra vieţilor copiilor şi nepoţilor noştri”, a declarat preşedintele interimar.
El a explicat că preşedintele care va fi ales nu va putea face totul, dar va putea face multe pentru o ţară pe care să te poţi baza, pentru a trece peste greutăţile economice, dar mai ales pentru a reda încrederea şi speranţa.
”De săptămâna viitoare, aceste lucruri le poate face Preşedintele ales cu onestitate, cu bun simţ şi cu responsabilitate pentru ţara noastră.
Folosiţi acest drept pe care l-am câştigat, dreptul de a vota, pentru că astăzi, mai mult decât alte dăţi, destinul ţării noastre este în mâinile voastre. Votaţi aşa cum vă dictează conştiinţa!”, a fost îndemnul lui Bolojan.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii