VIDEO Singura mănăstire din Iași care se vede deasupra norilor. O recunoașteți?
Manastirea Cetatuia din Iasi, ctitoria domnitorului Gheorghe Duca (ridicata între 1669 si 1672 (...)
citeste totduminica, 17.01.2021
Manifestaţii încep, iar tensiunile cresc în Statele Unite, după alegerile prezidenţiale de marţi, pe măsură ce numărarea voturilor continuă, iar acţiunile în justiţie ale locatarului Casei Albe se succedă, relatează Euronews.
”Opriţi numărarea”, scandau zeci de susţinători ai lui Donald Trump în faţa unui centru de numărare a voturilor la Detroit, în Michigan - un stat-cheie în care Joe Biden a obţinut o victorie, şi unde echipa de campanie a lui Donald Trump a lansat o acţiune în justtiţie prin care cere acces liber la locul în care se numără buletinele de vot exprimate.
Numeroase state au fost depăşite de un potop de buletine de vot trimise prin corespondenţă, din cauza pandemiei covid-19, iar numărarea voturilor continuă.
Dacă justiţia se amestecă în alegeri, ca în 2000, ”asta ar putea să dureze săptămâni”, estimează specialişti americani în dreptul electoral.
La Chicago, spre deosebire de Detroit, manifestanţi i-au cerut preşedintelui în exerciţiu Donald Trump să plece de la Casa Albă. Ei au denunţat prin mesajele de pe banderole - ”Fiecare vot contează” şi ”Trump, afară!” - revendicarea victoriei de către locatarul Casei ALbe şi acţiunile judiciare pe care le-a lansat în Wisconsin şi Pennsylvania.
La New York, dar şi la Philadelphia, sute de americani au ieşit în stradă pentru a cere numărarea fiecărui vot şi pentru a-l acuza pe Trump că se amestecă în procesul democratic.
În Europa, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a criticat ”acuzaţiile nefondate” ale preşedintelui republican în exerciţiu, care a vorbit despre buletine de vot ”surpriză” şi despre ”fraude”, care alimentează tensiunile în Statele Unite.
La Phoenix, în Arizona - unde candidatul democrat la preşedinţie Joe Biden a obţinut o victorie potrivit presei americane, dar unde numărarea voturilor continuă -, susţinători ai lui Donald Trump s-au adunat în faţa sediului Capitoliului şi centrului de numărare a voturilor de la Maricopa. Pe măsură ce se afişeau rezultate, diferenţa între Donald Trump şi Joe Biden scade.
Presa americană îl credita joi pe Joe Biden cu 253 până la 264 de mari electori, iar pe Donald Trump cu 214.
ZECI DE ARESTĂRI
Zece persoane au fost arestate la manifestaţii postelectorale, în noaptea de miercuri spre joi, la Portland, în Oregon, unde guvernatoarea democrată Kate Brown a recurs la Garda Naţională pentru a pune capăt unei ”violenţe generalizate”, relatează Reuters.
La New York poliţia a anunţat aproximativ 50 de arestări, iar reţineri au fost operate şi la Atlanta, Detroit şi Oakland, unde manifestanţi au cerut ca numărarea voturilor să continue fără oprelişti.
”Toate adunările care au fost declarate revolte auavutloc în centrul oraşului. Am procedat la zece arestări”, a precizat, într-un comunicat remis prin e-mail Reuters, un purtător de cuvânt al Poliţiei din Portland.
Activişti din cadrul mişcării ”Protect the Results” - care reuneşte 165 de asociaţii şi sindicate - au anunţat aproximativ 100 de evenimente în Statele Unite până sâmbătă.
Echipa de campanie a lui Donald Trump, care evocă ”fraude”, cere să se întrerupă numărarea voturilor în mai multe state - în care miliardarul este devansat de rivalul său democrat.
La Phoenix, în Arizona, susţinători ai preşedintelui în exerciţiu - unii înarmaţi - s-au adunatîn faţa unei secţii de votare î urma unor zvonuri nefondate potrivit cărora buletinele de vot în favoarea sa nu au fost înregistrate în mod deliberat.
Cuvinte cheie: + manifestatii, SUA, arestari, Donald Trump, democrat
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Milioane de euro ascunse în pereții unei vile din Vâlcea. Legături cu mafia din Italia
Patru lebede, prinse în gheață la Bârlad. Intervenție a pompierilor pentru salvarea lor
Un încornorat de la „Vara ispitelor”, înșelat de Cosmina Păsărin, numit secretar de stat la Justiție
VIDEO Singura mănăstire din Iași care se vede deasupra norilor. O recunoașteți?
VIDEO O navă de marfă s-a scufundat în Marea Neagră: Cel puțin doi morți
TikTok a depășit Instagram în România. Cea mai mare creștere din lume
Oamenii de știință din Wuhan recunosc că au fost mușcați de lilieci infectați cu Covid
Cazare spectaculoasă în România: Raiul scandinav din vârf de munte
Psihologul de weekend: ”Psihologii mei din copilărie au fost cureaua, papucul și palma”
Coronavirus în România: 2.156 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. 110 cazuri în Iași
Un fost procuror, cumnata primarului Pantazi, găsit mort alături de o vecină
FOTO Atenție cu ce vă îmbrăcați! Albul îngrașă. Nu credeți? :)
11 comune din Iași, ”roșii” de COVID. Campioană este Valea Lupului
VIDEO ”Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!” Protest inedit pe schiuri la Poiana Brașov
Ger năprasnic în Iași noaptea trecută: -15 grade. În județ a fost și mai frig
A murit legenda tangoului Juan Carlos Copes. Dansatorul a fost infectat cu noul coronavirus
VIDEO Incendiu uriaș la Bârnova. Lupta pompierilor pentru a salva o casă
-11 grade la ora 19 în municipiul Iași. La Bârnova e și mai frig, -13 grade
Marea Britanie impune și carantină, indiferent de rezultatul testului COVID
Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Militar „Carol Davila”
VIDEO Baloo din Retezat! Urs surprins într-o ipostază amuzantă de angajații Romsilva
Iașul, pe locul 3 în preferințele călătoriilor pentru români în 2020
Astronomii au surprins „în direct” moartea unei galaxii aflate la 9 miliarde de ani lumină
Dan Lungu a preferat să plece din USR decât să piardă pensia specială. Motivația ieșeanului
Unde se duc parlamentarii când se duc. Eugen Teodorovici se angajează, în sfârșit, la privat
Glumă proastă pe șoselele sucevene. Drum județean blocat cu balize false
VIDEO Nuntă cu peste 300 de invitați, spartă de polițiști. Își suflau în nas aerul unul altuia
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Inițiativă inedită: "Dorim ca TIMPUL să fie un Facebook cultural"
VIDEO Haideți la săniuș și schi la nici 20 km de Iași! Peisaj de iarnă în codrii Dobrovățului
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
Cum va fi recuperată materia pierdută. Ministrul Educaţiei, soluţii pentru elevi şi profesori
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina
Un şofer băut a încercat să-i aburească pe poliţiştii ieșeni cu un permis fals
Celebra revistă ”Vogue” acuzată că i-a „albit” pielea Kamalei Harris într-o ședință foto
Voiculescu a admis că platforma de programare la vaccinare are probleme
Fostul dictator Nicolae Ceaușescu încasa cel mai mic salariu de președinte din lume
La Bucureşti și la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării
Nicolae GRECUPrimăvara din ianuarie |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I) |
pr. Constantin STURZUDar cine „le are cu Biserica”? |
arh. Ionel OANCEAFilozofie coruptă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.