Mai multă lume din Chişinău se miră, parcă, de apatia atipică a campaniei electorale din acest an. Obişnuiţi cu atacuri care mai de care mai murdare între candidaţi, alegătorii sunt uşor frustraţi şi dezorientaţi pentru că încă nu a început circul. Deşi a mai rămas doar o lună până la ziua votării (în Republica Moldova campania electorală durează două luni de zile), nu a curs încă nici un strop de sânge, nimeni nu a sărit la jugulara concurentului direct, totul dă o aparenţă de linişte şi maturizare. Motivul, după părerea mea, este altul: de data aceasta moldovenii nu mai au de ales între diferite programe şi nuanţe electorale, ci au de făcut doar o singură alegere, pe cât de simplă, pe atât de complicată: pe 30 noiembrie alegătorii vor decide dacă Republica Moldova va merge înainte, pe calea europenizării, sau va merge cu toată viteza înapoi, spre înfometata şi frustrata Mamă Rusie. Pe zi ce trece mesajele electorale devin tot mai directe şi fără nuanţe, actorii politici renunţă la combinaţiile la care se aşteptau spectatorii, iar clasica întrebare ”Minutul şi scorul?” nu îşi mai are rostul pentru că s-a trecut direct la loviturile de la 11 metri: Europa sau Rusia?, aceasta este întrebarea.

Liberal Democraţii moldoveni, principalii promotori ai mesajului proeuropean în Republica Moldova, au înscris primii, ieşind la rampă cu un mesaj simplu şi clar despre ceea ce înseamnă viitorul european al Basarabiei: respectarea statului de drept, educaţia de calitate, crearea de noi locuri de muncă, un sistem juridic fără corupţie, precum şi continuarea reformelor, pe alocuri dureroase, necesare adaptării la realităţile Uniunii Europene. Obişnuite să joace la rupere, precum fundaşii italieni de pe vremuri, partidele care se uită cu jind spre Moscova au început imediat să arunce cu mingea în tribune: integrarea europeană înseamnă tăierea pensiilor şi a salariilor, înseamnă pierderea locurilor de muncă oferite de fraţii din Rusia, dar mai înseamnă şi frâu liber dat homosexualităţii (!), obligaţia convertirii la catolicism (!!) precum şi interdicţia de a mai avea cruci în cimitire (!!!). Socialiştii moldoveni (un fel de comunişti mai mici şi mai penibili, de relevanţa unui pârş de câmpie) au intrat repejor în pielea miliţianului cel rău, dând cărţile pe faţă: mai bine cu fraţii ruşi decât cu nemernicii de europeni. La indicaţiile antrenorului de la Kremlin, comuniştii intră imediat în rolul miliţianului cel bun, zilele trecute tov. Voronin declarând că ”noi, comuniştii, am fost primii care am susţinut europenizarea ţării, după alegeri nu vom denunţa acordul de asociere cu Uniunea Europeană, poate vom renegocia doar câteva aspecte care ţin de statalitate, însă nici nu vom neglija pe mai departe legăturile strânse cu Rusia şi China”). Electoratul ţintă, compus în special din cei fără studii şi fără acces la sursele de informare, este gata fezandat: ”poate nu vom vota chiar cum spune socialistul Dodon, doar cu Rusia, că-s bune şi paşapoartele astea noi cu care poţi călători liber, fără viză, în Europa. Uite, Voronin e mai înţelept, poate stăm pe două scaune deodată, şi cu ruşii, şi cu europenii”.

Naivii poate mai cred încă în bunele intenţii europene ale lui Voronin, însă aceasta ar însemna o nouă păcăleală atât pentru moldoveni, cât şi pentru europeni. Exact ca şi câinele Tarzan din spatele blocului care dă frumos din coadă cât timp îi dai de mâncare, iar seara, când vii acasă, sare din boscheţi şi-ţi rupe pantalonii, ”europenizarea” comuniştilor lui Voronin nu înseamnă decât o minciună grosolană de campanie electorală care poate pecetlui definitiv aspiraţiile europene ale moldovenilor.

Şi, dacă tot vorbim despre Voronin, declaraţia tovărăşiei-sale cum că ”Mie îmi place sincer de Victor Ponta, tot ceea ce face, face spre bine şi respectând Constituţia” ar putea fi ”the beginning of a beautiful friendship”, cum zicea un clasic. Persistenţa în neinspiratele declaraţii unioniste ale lui Victor Viorel oferă în continuare motivaţia necesară lumpenilor comunişti în a-şi dovedi utilitatea întru apărarea statalităţii şi, implicit, în câştigarea de beneficii electorale. Iar faptul că Dughin, maleficul ideolog al Kremlinului, şi-a înteţit vizitele la Chişinău şi Bucureşti în aceeaşi perioadă în care Bucureştiul îşi propune să regândească ”pragmatic” relaţiile cu Rusia şi China ar putea părea doar o coincidenţă. Pentru că, nu-i aşa?, cine ar putea crede că lui tov. Voronin şi lui Victor Viorel le scrie temele acelaşi frate mai mare?

Radu Popescu este consultant politic în Republica Moldova