Alertă: Germania a inclus judeţul Iaşi pe lista ”zonelor de risc”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Alertă: Germania a inclus judeţul Iaşi pe lista ”zonelor de risc”

GALERIE
germania iasi
  • germania iasi
- +

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că autorităţile germane au actualizat lista ”zonelor de risc“ din România, cu intrare în vigoare din 9 septembrie, şi au inclus judeţul Iaşi pe listă. Totodată, judeţele Buzău, Galaţi şi Vrancea au fost retrase de pe listă.

”Ca urmare a acestei actualizări, judeţul Iaşi a fost introdus în categoria de risc, iar judeţele Buzău, Galaţi şi Vrancea au fost retrase de pe lista ”zonelor de risc“. La acest moment, ţinând cont de aceste ultime decizii ale autorităţilor germane, alături de municipiul Bucureşti, 11 judeţe din România se află pe lista “zonelor de risc”: Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Iaşi, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vâlcea”, a anunţat MAE, printr-un comunicat de presă.

Potrivit informărilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe anterior, judeţele retrase din listă până în prezent sunt următoarele: Buzău (la 09.09), Galaţi (la 09.09), Gorj (la 02.09), Ialomiţa (la 20.08), Mehedinţi (la 20.08), Neamţ (la 02.09), Timiş (la 20.08) şi Vrancea (la 09.09).

Persoanele care intră în Republica Federală Germania venind din zonele de risc sunt obligate să completeze un „formular de debarcare”

Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc“ oricând în ultimele 14 zile înainte de sosire, sunt obligate să efectueze autoizolarea la domiciliu sau în alte spaţii de cazare adecvate pentru o perioadă de 14 zile de la sosire.

De la această obligativitate există două excepţii. Prima excepţie se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test biologic molecular pentru COVID-19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză care trebuie păstrat cel puţin 14 zile după intrare. Cea de-a doua excepţie se aplică persoanelor care pot să efectueze testul în cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania, cu obligaţia de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării.

Testarea se poate efectua gratuit direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autorităţile locale de sănătate, mai multe informaţii putând fi obţinute la linia telefonică dedicată 116 117.

Dacă persoanele în cauză prezintă simptome specifice COVID-19, excepţiile enunţate mai sus nu se mai aplică. În acest caz, devine obligatorie efectuarea perioadei complete de autoizolare chiar dacă prezintă testul negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Republica Federală Germania sau dacă îl efectuează în cel mult 72 ore de la intrarea pe teritoriul german şi rezultatul acestuia este negativ.

”Tranzitarea teritoriului german nu este condiţionată de obligaţiile mai sus-menţionate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane şi respectarea măsurilor specifice de protecţie (distanţare socială, igienă, mască), fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu şi cele de tip turistic, vizite ş.a.”, a mai transmis MAE.

În cazul neîndeplinirii obligaţiilor aferente testării, respectării măsurii autoizolării sau a condiţiilor de tranzit, autorităţile germane pot aplica sancţiuni în valoare de până la 25.000 EUR.

Regulile generale de conduită, restricţiile şi măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale. 

De asemenea, informaţii cu privire la măsurile adoptate de autorităţile germane sau recomandările pe care acestea le adresează populaţiei pot fi accesate în mai multe limbi de circulaţie internaţională: germană, engleză, franceză.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn:  +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254, Consulatului General al României la München:  +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 şi +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

Alexandru LĂZESCU

Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

Deşi în plan emoţional sunt de înţeles dezamăgirile privind formarea noii alianţe de guvernare PNL-PSD şi comportamentul lui Iohannis, acestea sunt expresia unei viziuni idilice asupra politicii, fără nici o legătură cu realitatea.

Filmuletul zilei

opinii

Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

Nichita DANILOV

Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

Citit cap-coadă, poemul lui Robert Şerban e cât se poate de coerent. Imaginile se leagă între ele, ideile sunt duse până la capăt. Aproape nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Şi faptul acesta e de-a dreptul fascinat. Oare de ce dadaiştii nu alegeau o temă? De ce scrisul lor e disparat, alcătuit din unghiuri, cercuri şi linii frânte ce par a nu avea prea multe puncte comune cu realitatea?? Hazardul poate fi provocat şi apelând la logică şi raţiune. La inspiraţie poetică.

Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

Ciprian IFTIMOAEI

Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

Articolul din această săptămână încheie seria dedicată evenimentelor demografice (natalitatea, mortalitatea, nupţialitatea şi divorţialitatea) analizate pe baza statisticilor oficiale, relevante la nivel naţional şi pentru judeţul Iaşi. În luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - septembrie 2021: 2702 divorţuri, iar trendul a rămas constant, cu peste 2000 de separări de cupluri, până în iunie 2021.

Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

Michael ASTNER

Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

În loc de motto: Să luptăm pentru pace până nu mai rămâne piatră peste piatră!

pulspulspuls

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Aventurile consilierului Balalaicu de la partidoiul ieşean, care caută un post bun pe la vreun minister, dar, desigur, s-ar mulţumi şi cu ceva pe plan local, dar care musai să producă caşcaval, aventuri pe care le-am povestit aici la gazetă exclusiv din dorinţa de a arăta cum merg lucrurile în politichia ieşeană, au stârnit un interes neaşteptat în rândul cititorilor noştri şi nu numai. 

Caricatura zilei

Moș Nicoale & Co

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.