Alertă în nordul țării: Un grup înarmat de ucraineni i-au atacat pe grăniceri și au pătruns în România

vineri, 16 august 2024, 19:41
2 MIN
 Alertă în nordul țării: Un grup înarmat de ucraineni i-au atacat pe grăniceri și au pătruns în România

O echipă de grăniceri ucraineni a fost atacată vineri, 16 august, de mai multe persoane, într-un incident confirmat de Poliția română de Frontieră.

Atacul s-a produs în cursul după amiezii, iar agresorii ar fi înarmați, arată surse Antena 3 CNN.

După agresiunea asupra grănicerilor ucraineni, trei dintre necunoscuți au reușit să pătrundă pe teritoriul județului Satu Mare, în zona localității Tarna Mare. Unul a fost prins, iar ceilalți doi sunt căutați de autoritățile române.

„În data de 16 august, ora 13.35, conducerea sectorului SPF Tarna Mare a fost anunțată de către autoritățile ucrainene despre faptul că pe direcția localității Tarna Mare, județul Satu Mare, o patrulă de grăniceri ucraineni ar fi fost atacată de mai multe persoane necunoscute, iar 3 dintre acestea au trecut ilegal frontiera în România.Drept urmare, a fost declanșată o acțiune la nivelul sectorului pentru verificarea zonei de responsabilitate, acțiune la care participa 6 patrule (12 polițiști) ale Poliției de Frontieră. La ora 15.05, unul dintre cei 3 cetățeni ucraineni a fost reținut.În prezent, polițiștii de frontieră, împreună cu reprezentanți din cadrul Politiei Române și ai Jandarmeriei, acționează în sistem integrat pentru depistarea si identificarea celorlalte persoane”, se afirmă în comunicatul Poliției de Frontieră.

Legea marțială, în vigoare de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, le interzice bărbaților ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani să părăsească țara.Mulți au ales să riște și să forțeze granița, pentru a nu ajunge pe front, iar unii și-au pierdut viața.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii