Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Alex Găvan va încerca să urce pe vârful K2, ultimul munte de peste 8.000 de metri care nu a fost cucerit iarna

GALERIE
alex gavan
  • alex gavan
- +

Italianca Tamara Lunger şi românul Alex Găvan se pregătesc să urce, fără supliment de oxigen, pe vârful K2, de 8.611 metri, al doilea cel mai înalt de pe planetă şi ultimul munte de peste 8.000 de metri care nu a fost cucerit în timpul sezonului de iarnă.

Echipa a sosit deja în Pakistan, iar expediţia ar putea dura până la sfârsitul iernii. În timpul ascensiunii, alpiniştii nu vor folosi un supliment de oxigen, potrivit unui comunicat al acestora.

Ruta planificată va trece prin Abruzzi Spur, aceasta fiind ruta folosită în 1954 pentru prima ascensiune reuşită vreodată pe acest vârf.

În timpul perioadei de aclimatizare, între tabăra de bază, aflată la o altitudine de 5.000 de metri, şi vârf, Tamara şi Alex intenţionează să stabilească patru tabere, la altitudini de 6.000 de metri, 6.760 de metri, 7350 de metri şi ultima la aproape 8.000 de metri. Ei urmează să înceapă drumul de peste 100 de kilometri prin munţii  Karakorum în ziua de Crăciun, din satul izolat Askole, din regiunea Baltistan, aflată în nordul Păakistanului, şi să sosească la tabăra de bază în Ajunul Anului Nou.

K2 este unul dintre cei mai dificili şi periculoşi munţi pentru ascensiuni din lume, având a doua cea mai ridicată rată de mortalitate dintre cele 13 vârfuri de peste 8.000 de metri.

Aproximativul unul din patru alpinişti care încearcă să urce pe vârful K2 nu se mai întorc de pe acest munte.

Supranumit ”Muntele sălbatic”, prima escaladare a K2 pe timp de iarnă este considerată ca fiind una dintre ultimele provocări rămase pentru actuala generaţie de alpinişti la altitudini mari.

Aerul rarefiat, vremea imprevizibilă, vânturile puternice, temperaturile extrem de scăzute, terenul mixt, format din stâncă şi gheaţă, şi zilele scurte ale celui mai rece sezon i-au făcut pe alpinişti să dea înapoi în sezoanele 1987/1988, 2002/2003, 2011/2012, 2017/2018, 2018/2019 şi 2019/2020.

Cel mai înalt punct atins pe K2 în timpul iernii a fost de 7.650 de metri. În prezent, temperatura reală resimţită pe acest vîrf este de -70 de grade Celsius, iar vântul atinge viteze de până la 70 de kilometri pe oră. La tabăra de bază, temperatura resimţită este de -31 de grade Celsius, iar vântul are o viteză de 35 de kilometri pe oră. La peste 7.500 de metri, aclimatizarea devine imposibilă, iar corpul uman moare încet. Pe vârf, fiecare respiraţie primeşte o treime din oxigenul primit la nivelul mării.

Tamara Lunger este una dintre cele numai 11 femei care au urcat pe K2 fără oxigen. S-a întâmplat în 2014, când a devenit şi a doua femeie din Italia care a reuşit acest lucru. În 2016, ea a făcut parte dintr-o echipă care a realizat o ascensiune istorică pe Nanga Parbat, pe timp de iarnă, un munte pe care au existat nu mai puţin de 30 de tentative anterioare în sezonul rece. Ea s-a oprit cu 70 de metri mai jos de vârf.

Lunger a mai avut tentative de ascensiune în sezonul de iarnă pe munţii  Manaslu - 8156m, Gashebrum 1 - 8080m şi Gasherbrum 2 - 8035m, toate efectuate împreună cu Simone Moro.

In 2018, cei doi au reuşit prima ascensiune de iarnă pe Vârful Pobeda - 3147m, din Siberia, unul dintre cei mai reci munţi de pe Pământ.

Anterior, Lunger a fost campioană mondială la ascensiuni cu schiuri şi câştigătoare a unor competiţii de alergare pe munte.

Dacă expediţia pe K2 va reuşi, Tamara Lunger va deveni prima femeie din istorie care a urcat un vârf de peste 8.000 de metri în sezonul de iarnă.

Fiind italiancă, acest lucru ar închide şi un cerc deschis în urmă cu 66 de ani de primii alpinişti care au ajuns la vârf pe K2, italienii Achille Compagnoni şi Lino Lacedelli.

"Săptămâni întregi m-am gândit la acest proiect, încercând să înţeleg dacă este drumul meu, adevăratul meu vis. M-am gândit mult la asta şi apoi l-am sunat pe Alex, care mi-a spus imediat că ştie deja motivul apelului meu: propunerea de a urca împreună, iarna, pe K2. Am fost impresionată de această conexiune imediată şi aşa mi-a confirmat opţiunea mea. Carantina mi-a schimbat modul de gândire şi de acţiune. Simt că am crescut personal şi am înţeles mai mult puterea energiilor care sunt în fiecare dintre noi şi între oameni şi că acestea pot influenţa şi mediul nostru. Intenţionez să abordez această expediţie într-un mod încrezător şi calm. Mi-ar plăcea, de asemenea, să am implicarea oamenilor care urmăresc proiectele mele, să ne susţină cu încrederea lor şi să ne trimită o energie, gânduri şi vibraţii poitive ”, a spus Tamara Lunger.

Alex Găvan a urcat pe şapte vârfuri de peste 8.000 de metri fără oxigen suplimentar: Makalu - 8481m, Gashebrum 1 - 8080m, Shishapangma - 8027m, cucerite pentru prima oară de către un român, Manaslu - 8153m, Broad Peak - 8047m, Cho Oyu - 8201m, cucerite pentru a doua oară de către un român, şi Gasherbrum 2 - 8035m, a treia reuşită a unui român.

Alex se foloseşte de ascensiunile pe cei mai înalţi munţi din lume pentru a promova cauze ecologice, cum ar fi cele împotriva tăierilor ilegale de păduri, protejarea şi conservarea pădurilor virgine ale României, a Parcului Natural Văcăreşti, crearea Centurii Verzi a Bucureştiului, Geoparcul UNESCO ”Parcul de sub munte” sau salvarea aspretelui, probabil cel mai rar peşte din lume.

După ce a supravieţuit unui cutremur şi unei avalanşe pe Everest, în aprilie 2015, împreună cu echipa sa a iniţiat campania umanitară ”Joy for Nepal”, care a făcut ca 300 de copii să înveţe în trei şcoli noi, construite de la zero în sate izolate din Himalaya.

Această expediţie marchează prima tentativă a românului de a urca iarna pe un vârf de peste 8.000 de metri.

”Tamara şi cu mine nu suntem aici pentru cursa de a stabili cine va urca primul pe K2 în timpul iernii. Mai mult, nu ne interesează această cursă şi nu aparţinem niciunei goane şi febră. Nu suntem în niciun fel de competiţie cu alte echipe de pe munte, ci ne aducem energia şi echipamentele pentru ca această colaborare meargă pe acest drum în spiritul abundenţei, generozităţii şi altruismului. Este profunda mea credinţă că munţii trebuie urcaţi nu numai cu unelte pentru gheaţă şi crampoane, pe care toţi le putem avea, ci mai presus de orice altceva, cu umilinţă. Pentru mine, a urca munţi în exterior înseamnă a urca munţi în interior. Pentru mine, K2 este un profesor excelent şi un mare maestru pe care îl venerez, nu o grămadă de piatră gigantică care să fie profanată doar de o mentalitate victoriană de cucerire. Ascensiunea fără oxigen suplimentar nu este doar o alegere pe care o considerăm etică, ci singura abordare prin mijloace corecte pe care o putem imagina şi avea faţă de această fiinţă extraordinară, puternicul K2. Pentru noi, a fi pe pantele sale abrupte şi îngheţate este mai presus de toate o problemă spirituală, şi abia pe urmă o reuşită a alpinismului. Ascensiunea vine întotdeauna din interior ”, a spus Alex Gavan.

Din motive de eficienţă, echipa va împărţi logistica taberei de bază cu o altă expediţie, dar în rest va avea propria strategie de alpinism şi propriul program de aclimatizare, propriile decizii şi chiar propriul cort pentru masă în tabăra de bază.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri