Alexandr Stoianoglo a recunoscut în final, miercuri, victoria contracandidatei sale pro-europene, Maia Sandu
După mai multe zile de tăcere, candidatul opoziţiei pro-ruse la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a recunoscut miercuri victoria contracandidatei sale pro-europene, Maia Sandu, a cărei legitimitate a fost contestată de formaţiunea care l-a susţinut pe Stoianoglo.
După mai multe zile de tăcere, candidatul opoziţiei pro-ruse la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a recunoscut miercuri victoria contracandidatei sale pro-europene, Maia Sandu, a cărei legitimitate a fost contestată de formaţiunea care l-a susţinut pe Stoianoglo, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), dar şi de Kremlin, relatează agenţia EFE şi presa de peste Prut.
„Rezultatele arată că am pierdut, chiar dacă, aici, în Moldova, am câştigat. Majoritatea mi-aţi dat votul de încredere”, a transmis Stoianoglo într-o declaraţie, referindu-se astfel la voturile din străinătate, care au înclinat decisiv balanţa în favoarea Maiei Sandu, deşi el a câştigat votul intern.
„Această campanie a expus în mod clar limitele, afilierea politică şi capturarea structurilor-cheie ale statului, inclusiv a presei şi a societăţii civile. Ceea s-a petrecut nu lasă loc de îndoială: acestea nu doar că şi-au abandonat menirea de a proteja interesul public şi drepturile omului. Şi-au demonstrat disponibilitatea de a manipula, isteriza şi a exercita presiuni în interesele unui regim dornic să se menţină la putere cu orice preţ. Este umilitor să vezi cum cei care cerşesc voturi folosesc în schimb falsuri, isteria şi propaganda pentru a ascunde adevărul şi a dezorienta societatea printr-o stare artificială de confuzie, tensiune şi îndoială”, remarcă el.
„Nu e o înfrângere finală, e doar o bătălie pierdută, vă mulţumesc din inimă pentru fiecare vot, fiecare privire de încredere şi fiecare gest de solidaritate (…) Dar nu ne oprim aici. Să recunoaştem, avem nevoie de o consolidare mai largă a societăţii pentru a construi o Moldovă modernă şi justă. E momentul să accelerăm, cu demnitate, chiar şi atunci când alţii câştigă cu orice preţ. Lupta noastră pentru o Moldovă liberă, stabilă şi prosperă abia începe. Mergem înainte, cu fruntea sus, cu aceeaşi dorinţă şi cu voi alături. E doar începutul unui nou drum”, îndeamnă în mesajul său candidatul care a fost susţinut de PSRM.
A doua zi după alegeri, acest partid a transmis, într-o declaraţie semnată de fostul preşedinte Igor Dodon, că nu recunoaşte votul din străinătate şi a calificat-o pe Maia Sandu drept „preşedinta diasporei”, „un preşedinte nelegitim, recunoscută doar de sponsorii şi susţinătorii ei din străinătate”.
Formaţiunea care l-a sprijinit pe opozantul Stoianoglo a reclamat în mod special îngrădirea dreptului de vot în regiunea transnistreană şi faptul că din cele 228 de secţii de votare deschise în străinătate, în Rusia au fost deschise numai două secţii, ambele la Moscova, deşi sute de mii de cetăţeni moldoveni trăiesc în Federaţia Rusă. Cele mai multe secţii de votare au fost deschise în Italia, respectiv 60.
La rândul său, Moscova a considerat nedemocratice alegerile din Republica Moldova şi a criticat de asemenea organizarea a numai două secţii de votare în Federaţia Rusă.
Sursa: Agerpres
Publicitate și alte recomandări video