anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Alexandru Lăzescu: Despre revoluţionari şi cetăţeni de onoare de carton

GALERIE
sedinta solemna (1)
  • sedinta solemna (1)
- +

Amestecându-i pe revoluţionarii şi dizidenţii autentici cu unii închipuţi nu facem decât să discredităm titulaturi şi titluri simbolice care ar trebui să semnifice cu adevărat ceva, întreţinând confuzii şi mistificări care au marcat ultimele trei decenii.

Sâmbăta trecută, în urma unei sedinţe solemne a Consiliului Local, lista cu cetăţenii de onoare ai Iaşului s-a extins spectaculos, cu încă 43 de nume. Cei în cauză sunt „revoluţionarii“ propuşi de asociaţiile de profil, meritul lor fiind teoretic acela de a fi contribuit la căderea regimului comunist în cursul evenimentelor din decembrie 1989. Ghilimelele nu sunt întâmplătoare. Pentru că pentru oricine s-a aflat în Iaşi în acele momente e greu de înţeles care au fost isprăvile deosebite care ar justifica titlul de revoluţionar şi cu atât mai puţin conferirea acum a celui de cetăţean de onoare. Spre deosebire de cei care chiar şi-au riscat cu adevărat viaţa, între16 si 22 decembrie 1989, mai întâi la Timişoara, şi apoi la Bucureşti şi în alte câteva oraşe, de pildă la Arad, la Cluj, unde s-a tras în demonstranţi, la Iaşi ca şi în marea majoritate a altor oraşe din România nu a avut loc nici un fel de eveniment dramatic. Lumea s-a adunat pur si simplu în jurul prefecturii, după ce s-a anunţat fuga cuplului Ceauşescu. După care o parte dintre ei, între care şi câţiva „obişnuiţi ai locului“ au pătruns în clădire, iar la un moment dat, în toiul „iureşului revoluţionar“, unii au plecat acasă cu obiecte găsite prin birourile din clădire. Mai mult decât atât, pe lista cu pricina sunt personaje extrem de controversate, implicate în relaţii cu interlopi sau având la activ infracţiuni grave.

Am fost martor direct al tuturor acelor întâmplări, alături de foştii colegi din redacţiile publicaţiilor „Opinia Studenţească“ şi „Viaţa Politehnicii“, unii încă activi în mass media, reuniţi în seara zilei de 22 decembrie 1989 la Casa Tineretului, pentru a scoate primul număr din noua formulă editorială a „Opiniei Studenţeşti“ din care aveau să nască ulterior „Monitorul“ şi mai târziu, după anul 2000, „Ziarul de Iaşi“. Circula pe vremea regimului comunist un banc privitor la ilegalişti care se potriveşte perfect situaţiei revoluţionarilor de după 1990, când s-au amestecat eroi autentici cu tot felul de profitori abili: puţini am fost, mulţi am mai rămas!

În aceste condiţii, cu greu se putea găsi o formulă mai eficientă de a discredita un titlu, acela de „cetăţean de onoare“, care ar trebui să însemne cu adevărat ceva. Mai trebuie spus şi faptul că ambele titluri, cel de „revoluţionar“ şi cel de „cetăţean de onoare“ nu sunt deloc doar onorifice. Ele aduc importante beneficii financiare. Împroprietăriri cu terenuri sau spaţii comerciale şi pensii speciale în cazul revoluţionarilor, scutiri de impozite în cazul cetăţenilor de onoare.

În schimb, de pe listă lipsesc exact cei care chiar şi-au asumat riscuri însemnate într-o perioadă în care regimul Ceauşescu era încă ferm în control. Precum cei arestaţi pe 14 decembrie care au încercat să organizeze un protest, zădărnicit de intervenţia Securităţii. Au fost arestaţi şi au petrecut o săptămână în închisoare, fiind eliberaţi abia pe 22 decembrie. Lipsesc de asemenea cei câţiva dizidenţi ieşeni autentici care au avut curajul să critice deschis regimul Ceauşescu în perioadă anterioară. Într-un articol publicat recent în „Ziarul de Iaşi“, Anomalii, în care descrie prin prisma propriei sale experienţe momentele de atunci, profesorul Alexandru Călinescu face o necesară reparaţie amintindu-l pe cel mai proeminent dintre dizidenţii ieşeni ai anilor ‘80, Dan Petrescu, astăzi aproape uitat. De menţionat că nici Dan Petrescu şi nici Alexandru Călinescu, care au făcut amândoi parte din primul Consiliu al Frontului, din care au demisionat după doar câteva zile, nu au considerat de cuviinţă să revendice titlul de revoluţionar! Spre deosebire de situaţia din Cehoslovacia, unde a activat Carta 77, sau cea din Polonia, cu ampla mişcare sindicală născută la şantierele navale din Gdansk, în România dizidenţa, opoziţia faţă de regimul comunist, a fost extrem de palidă. Tocmai de aceea e important să facem distincţia între cei puţini, autentici, care au avut curajul să rişte enorm pentru un ideal şi o cohortă întreagă de profitori care şi-au asumat merite inventate.

Este doar unul dintre episoadele şi situaţiile confuze, interpretate „creativ“ şi exploatate abil de către unii, iată încă şi astăzi, care marchează întreaga perioadă post-comunistă. De pildă cu prilejul „iureşului“ prin clădirea Prefecturii a fost extras din fişetul Primului Secretar al PCR pe judeţ, la acea vreme Maria Ghiţulică, un caiet cu „persoanele de sprijin“ ale Securităţii. Interpretate eronat sau selectiv acest gen de informaţii, ajunse în presă şi prin alte judeţe, au afectat, uneori pe nedrept, destine. Dar probabil una dintre cele mai flagrante şi mai perfide distorsionări ale realităţii sunt cele legate de colaborarea cu Securitatea. Dincolo de faptul că „dezvăluirile“ privind informatorii au fost făcute selectiv din raţiuni care au ţinut şi ţin încă de bătălia politică chiar, în sine cadrul legal care reglementează astfel de situaţii este din start profund viciat pentru că îi incriminează doar pe informatori, între care o parte au fost forţaţi să colaboreze, în timp ce ofiţerii care i-au recrutat, i-au instruit şi coordonat sunt din punct de vedere legal fără pată. După cum, dacă nu s-ar fi găsit nişte note informative, lui Dan Voiculescu, care a fost directorul general al celei mai importante companii de comerţ exterior a Securităţii, nu i s-ar fi putut reproşa nimic din punct de vedere formal.

În afara unei cohorte întregi de revoluţionari de carton, am văzut în primii anii de după 1990 şi o mulţime de oameni care se lăudau că nu au fost membri de partid, deşi mulţi dintre ei ar fi vrut asta, dar nu au reuşit să ajungă. Astfel de confuzii şi mistificări deliberate au marcat semnificativ societatea românească în ultimele trei decenii. Mulţi se joacă cu etichetele fără să înţeleagă cu adevărat ce stă în spatele lor. De pildă unii dintre cei care îi înfierează aprig pe „comuniştii“ din clasa noastră politică promovează principii şi idei, de pildă în ceea ce priveşte condiţionările în materie de diversitate, care ar bate restricţiile impuse de politica de cadre din trecut a PCR.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Admitere nouă, obiceiuri vechi

Ioan Alexandru TOFAN

Admitere nouă, obiceiuri vechi

În lipsa unor criterii ferme cu privire la viaţa academică şi a unor planuri solide de viaţă, absolvenţii de liceu nici nu au la îndemână prea multe temeiuri pentru a decide ce vor studia ca studenţi. Astfel, argumentul îmbulzelii devine oarecum convingător.

opinii

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

Perpetuum praedictionem

Bogdan ILIESCU

Perpetuum praedictionem

The best way to predict the future is to create it. (Cel mai bun mod să prezici viitorul este să îl creezi.) Peter Drucker

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

pulspulspuls

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

’Neaţa bună, dragi cetitori! Am vrut pe astăzi să vă spunem una faină cu premarele Mihăiţă al nostru, dar n-o mai spunem căci, din ce am auzit, omul și-a trimis famiglia în concediu. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.