Alexandru Mironov (1)

Enigmatic, pămîntul; Știință și imaginație; Nici un zeu în cosmos; Alfa – O antologie a literaturii de anticipație românești; Alte sute de ani; O planetă numită anticipație (Editura Junimea, 1985 – în colaborare cu Dan Merișcă); Proiecte planetare; Întîmplări din mileniul III; Cronici metagalactice; Cronici microelectronice; Fizicienii şi fenomenele surprinzătoare; Efecte stranii, structuri neaşteptate; Laboratoarele lumii de mâine; Anatomia secundei; În direct cu NASA; Lumea după Google; Universul cunoașterii; Digipedia – Ştiinţă; Deschide cartea; Ştiinţă şi Spiritualitate; Telemagia; Știință și Tehnică; Tabere de Inventică; Academia de vara Atlantykron; Orizont 2000; Școala pe roți; Excursii pentru elevii olimpici; Printre stele etc.

Adică emisiuni de radio și televiziune, tabere de știință, cărți, reviste, acțiuni de popularizare a științei care, toate, poartă amprenta lui Alexandru Mironov. Un univers dominat de magia cunoașterii, a limitelor cunoașterii și a ceea ce se află dincolo de cunoaștere. Un univers care a amprentat la rândul său oameni și instituții.

Alexandru Mironov este un supraviețuitor al celui de-Al Doilea Război Mondial, deoarece, după cum îmi spunea chiar domnia-sa, unul din patru refugiați din Basarabia a sfârșit fie ucis, fie trimis în Siberia.

Este din județul Soroca, actualul raion Fălești, fiind născut la 27 ianuarie 1942 la Vertiujeni. În 1944 părinții se refugiază în România. După ce au locuit un timp la Zorleni, lângă Bârlad, familia se mută la Iași, în fosta casă a lui Mihail Sadoveanu, tatăl lui Alexandru Mironov devenind administrator la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”. Este interesant faptul că familia s-a întâlnit la Iași cu marele scriitor, atunci când acesta se întorcea de la Moscova. Sadoveanu chiar a stat de vorbă separat cu fratele în vârstă de 5 ani al domnul Mironov, însă nimeni nu a aflat, niciodată, ce au discutat atunci cei doi.

A urmat școala primară la Iași, după care s-au mutat la Craiova, …la început într-o magazie, apoi într-o cameră, apoi într-o altă parte, să nu fie departe de Colegiul popular „Nicolae Bălcescu”. Alexandru Mironov povestește în continuare că … pentru unchiul meu și pentru mătușa mea, la care ne mutasem la Craiova, deja eram, cum spun oltenii „o capacitate”. Se duceau și îi spuneau mamei mele: „Uite, a apărut în revistă!”

Mironov a urmat Liceul Nicolae Bălcescu, actualul Colegiu Național Carol I din Craiova (...am început clasa de liceu 43 de elevi și am terminat 26).

A fost influențat de lecturile din Alexandre Dumas, Cei trei muschetari și Contele de Monte-Cristo. Astfel, a practicat scrima, ajungând vicecampion național, iar apoi component al echipei României şi căpitan al acesteia (1964-1970), în condițiile în care la Craiova nu era sală de scrimă, Alexandru Mironov depunând eforturi timp de 51 de ani pentru înființarea acolo a unei astfel de săli.

…Ca elev am asistat la momentul 4 octombrie 1957. Eram la primul meu concurs de scrimă, la Sibiu, când s-a anunțat satelitul Sputnik deasupra pământului. Acela a fost un moment zguduitor – și pentru că eram pentru prima dată cu floreta în mână la o competiție și aveam 15 ani, dar și pentru că îmi dădeam seama că se schimba lumea.

Iată ce gândea tânărul elev Mironov înainte de absolvire … Mi-era indiferent, când terminam liceul, dacă dau la matematică sau la limba chineză sau la educație fizică, pentru că eram deja finalist pe locul trei la Campionatul de scrimă al României, fiind cadet la floretă. Pe locul trei am fost, în campionat, și mai apoi, peste câțiva ani, la spadă, la juniori, când aveam 19 ani, deci puteam să mă duc liniștit la Facultatea de educație fizică.

Nu se va duce la Facultatea de educație fizică, ci la cea de matematică, pe care o începe la Universitatea din Craiova, finalizând cursurile la facultatea omoloagă din cadrul Universității din Bucureşti, în 1964. A predat matematica în satul doljean Beloț, apoi, până în 1979, la Liceul Economic şi la Liceul Industrial de Chimie din Craiova.

Foarte drag mi-a fost, atunci când, la prima mea oră de clasă, în Beloț, raionul Craiova, m-am întâlnit cu clasa a VI-a și mă așteptau copiii în bănci și îmi era o teribilă frică atunci când am intrat în clasă la ei, că eram responsabil de clasa care mi s-a dat pe mână. Și copiii aveau ochii rotunzi și erau plini de curiozitate – cine este ăsta din fața noastră? – și atunci le-am spus niște povești cu astronave, cum o să fie în viitor și cum o să fie lumea și dintr-o dată ne-am împrietenit.

Satul acela nu avea încă lumină electrică, dar, fiind numit și director de Cămin Cultural, am adus un generator de curent, un aparat de proiecție pentru cinematografie și un pick-up, la care am avut inspirația să cumpăr discuri cu mari cântăreți.

….eu știam că o să fiu profesor pentru lumea de mijloc, profesor pentru miezul, nucleul clasei. Profesor care, pe curba lui Gauss, îi ia pe cei de mijloc și îi mută puțin mai către pozitiv.

Între 1973-1976, ca profesor-cooperant, predă la Liceul „Omar Ibn Abdelaziz” din localitatea Oujda, Maroc.

… un grup de vreo 30 de inși ne-am dus în Maroc. Programul a mers atât de bine, încât în anul următor au venit peste 300 de profesori din România. Marocul și-a dat seama că a făcut un mare câștig. Și noi le-am făcut manualele de liceu, noi le-am făcut dezvoltarea sistemelor școlare, după modelele românești. Articolele pe care le-am scris eu pe urmă în Maroc, unde eram profesor la un liceu, Liceul „Omar-Ibn-Abdelaziz”, din orașul Oujda, de la frontiera cu Algeria, au fost importante. M-a și chemat ministrul de acolo și mi-a cerut să scriu un fel de expertiză. (Citește și Uzpr.ro)

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic și prorector la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Publicitate și alte recomandări video