Un fost procuror, cumnata primarului Pantazi, găsit mort alături de o vecină
Ele au fost descoperite în jurul prânzului. „Ieri, în jurul orei 12.30 am fo (...)
citeste totduminica, 17.01.2021
Candidatul PNL pentru Camera Deputaților, Alexandru Muraru, a fost director al Institutului Național al Patrimoniului (INP) în 2013. Din această poziție, a susținut finanțarea a 1 milion de euro pentru monumentele istorice din Iași. În perioada de 6 luni cît a condus INP, monumente istorice din Iași precum Palatul Culturii, Catedrala Mitropolitană sau Sinagoga au primit finanțare pentru reabilitare.
Care este situația monumentelor istorice de la nivelul Iașului?
Iaşul are cele mai multe monumente istorice, după Bucureşti, însă în niciun an, cu excepţia celui în care eu am condus INP, nu s-a aflat în topul judeţelor care au beneficiat de o finanţare adecvată prin Programul Naţional de Restaurare a monumentelor istorice. Procentul de 60% dintre monumentele de categoria A care necesită intervenţii de consolidare şi restaurare înseamnă o sumă, aproximativă, de 150 milioane euro.
Și de unde această sumă?
Este clar că această sumă este imposibil de finanţat din fonduri ale administraţiei locale sau judeţene. Aşadar, soluţia este Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor. Problema este că, de cele mai multe ori, fonduri prin acest program se acordă pe criterii nu tocmai transparente.
Ce puteți face dumneavoastră, ca deputat, pentru a remedia acest lucru?
Voi iniţia un proiect de act normativ prin care să fie instituit cadrul de organizare, desfăşurare şi finanţare a Programului Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, împreună cu o serie de criterii pe baza cărora să se facă finanţarea monumetelor istorice de categoria A.
În primul rând, cred că trebuie să se facă o distribuire a fondurilor din Programul Naţional al Patrimoniului pe județe, cu prioritate pentru finanţarea monumentelor istorice de categoria A. Apoi, prioritate să aibă lucrări de intervenții în primă urgență pentru monumente care prezintă pericol public sau care sunt în situația de a suferi pierderi majore/ireversibile de substanță istorică precum şi cele pentru care există contracte în derulare.
De altfel, aceste 2 criterii sunt transparente, echitabile pentru judeţele întregii ţări. Evident, Iaşul ar fi avantajat, pentru că are un număr mai mare de monumente istorice de categoria A, însă un astfel de proiect de lege ar asigura un cadru multianual de finanţare pentru patrimoniul imobil al României şi am putea avea o previziune cu privire la invstiţiile în următorii ani.
De multe ori, ritmul lucrărilor gestionate de Guvern sau instituții ale statului este unul foarte greoi și nu există un control riguros al constructorilor...
Așa este. De aceea, voi propune ca fondurile alocate judeţelor să fie gestionate de către Consiliile Judeţene sau autoritățile publice locale, în funcție de autoritatea în proprietatea cărora se află. Această decizie urmează să fie luată împreună cu specialiştii din domeniu şi în funcţie de constrângerile legislative existente.
Problemele zonelor protejate sunt cu certitudine o problemă prioritar locală, ce țin de prerogativele administrației locale de a-și regla dezvoltarea urbanistică. Autorităţie locale au tot interesul să valorifice patrimoniul istoric pentru a genera imagine, beneficii economice şi un flux de turişti. Dacă administrarea fondurilor pentru restaruarea şi conservarea patrimoniului se face centralizat, dispare factorul de presiune al societăţii civile, al mass-mediei.
Totodată, nişte funcționari de la Bucureşti nu au niciun interes să încheie relaţii contractuale ferme cu constructorii şi să urmărească îndeaproape calitatea lucrării. Cei mai îndrituiţi să facă asta sunt aleşii locale care răspund în faţa comunităţii.
Cuvinte cheie: + Alexandru Muraru, monumente, reparaţii, finanțare, reabilitare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cazare spectaculoasă în România: Raiul scandinav din vârf de munte
Psihologul de weekend: ”Psihologii mei din copilărie au fost cureaua, papucul și palma”
Coronavirus în România: 2.156 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. 110 cazuri în Iași
Un fost procuror, cumnata primarului Pantazi, găsit mort alături de o vecină
FOTO Atenție cu ce vă îmbrăcați! Albul îngrașă. Nu credeți? :)
11 comune din Iași, ”roșii” de COVID. Campioană este Valea Lupului
VIDEO ”Tăiați pensiile speciale, nu pădurile!” Protest inedit pe schiuri la Poiana Brașov
Ger năprasnic în Iași noaptea trecută: -15 grade. În județ a fost și mai frig
A murit legenda tangoului Juan Carlos Copes. Dansatorul a fost infectat cu noul coronavirus
VIDEO Incendiu uriaș la Bârnova. Lupta pompierilor pentru a salva o casă
-11 grade la ora 19 în municipiul Iași. La Bârnova e și mai frig, -13 grade
Marea Britanie impune și carantină, indiferent de rezultatul testului COVID
Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Militar „Carol Davila”
VIDEO Baloo din Retezat! Urs surprins într-o ipostază amuzantă de angajații Romsilva
Iașul, pe locul 3 în preferințele călătoriilor pentru români în 2020
Astronomii au surprins „în direct” moartea unei galaxii aflate la 9 miliarde de ani lumină
Dan Lungu a preferat să plece din USR decât să piardă pensia specială. Motivația ieșeanului
Unde se duc parlamentarii când se duc. Eugen Teodorovici se angajează, în sfârșit, la privat
Glumă proastă pe șoselele sucevene. Drum județean blocat cu balize false
VIDEO Nuntă cu peste 300 de invitați, spartă de polițiști. Își suflau în nas aerul unul altuia
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Inițiativă inedită: "Dorim ca TIMPUL să fie un Facebook cultural"
VIDEO Haideți la săniuș și schi la nici 20 km de Iași! Peisaj de iarnă în codrii Dobrovățului
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
Cum va fi recuperată materia pierdută. Ministrul Educaţiei, soluţii pentru elevi şi profesori
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina
Un şofer băut a încercat să-i aburească pe poliţiştii ieșeni cu un permis fals
Celebra revistă ”Vogue” acuzată că i-a „albit” pielea Kamalei Harris într-o ședință foto
Voiculescu a admis că platforma de programare la vaccinare are probleme
Fostul dictator Nicolae Ceaușescu încasa cel mai mic salariu de președinte din lume
La Bucureşti și la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării
Pământul se învârtește mai repede: Ziua se scurtează din cauza topirii zăpezilor
VIDEO S-a dat cu capul de dulap ca să scape de polițiști și a fost făcut K.O de un televizor
Elevi înșelați cu burse online: li se cerea 100 de lei ca să primească 3.600
Cum poate fi ocolit orașul Podu Iloaiei cu mașina? Se lucrează la două variante
De ce trebuie să se vaccineze bolnavii de diabet. Argumentele specialiștilor
Coiful de sute de mii de euro descoperit în Siret, predat cu poliția pentru restaurare
Motivele unor profesori care cred în eficiența vaccinului, dar consideră că trebuie să mai aștepte
Nicolae GRECUPrimăvara din ianuarie |
Eugen MUNTEANUUn corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I) |
pr. Constantin STURZUDar cine „le are cu Biserica”? |
arh. Ionel OANCEAFilozofie coruptă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.