
Alexandru Rafila, la Iași, despre listele lungi de așteptare la consultații: Asta este realitatea. Peste tot în UE e la fel

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a participat la o conferință desfășurată la Iași, alături de reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică județene, pentru a analiza măsurile necesare în vederea organizării activității de asistență medicală, având în vedere o posibilă creștere a numărului de viroze respiratorii în perioada următoare.
În cadrul conferinței, ministrul a fost întrebat despre problema listelor de așteptare pentru consultațiile medicale, care, în prezent, se extind pe perioade îndelungate.
„Trebuie să spunem, o realitate. Listele de așteptare sunt o realitate cu care foarte mulți dintre noi nu suntem obișnuiți. Să știți că în orice țară din Uniunea Europeană, inclusiv în Marea Britanie, care a părăsit Uniunea Europeană, listele de așteptare sunt o realitate. Acest lucru trebuie să îl înțelegem cu toții, că nu în urgențe. Deci nu discutăm de urgențe, discutăm despre tratamentul unor boli afecțiuni cronice care necesită un anumit de tip de investigații. Ăsta este modul în care orice societate, orice sistem de sănătate poate să rezolve o problemă în sistemul public prin liste de așteptare. Asta este realitatea”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
Publicitate și alte recomandări video