anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 26.09.2020

Alexe a mutat, se pregăteşte Chirica: Şandru, un pas în faţă

GALERIE
puls
  • puls
- +

Printre liberalii ieşeni se vorbeşte în ultima vreme că, la o cină de taină, menistrul Alexe şi premarele Chirica ar fi pus la cale un plan parţial de imagine, parţial de înnoire efectivă a partidului la Iaşi, urmând a aduce sânge proaspăt în filială, mai ales din zona universităţilor locale. Iar gurile rele mai zic chiar că din cei noi ar urma să fie alese şi numele care să fie cap de listă la parlamentare, atât la dipotaţi cât şi la senatori, ca să tragă în sus. Dar asta, zice-se, după ce unii dintre ei ar urma să fie folosiţi pentru a sălta listele şi la locale.

Ei bine, dacă mutarea lui Alexe am văzut-o ieri cu toţii, după ce a anunţat-o public (şi, ca s-o recunoaştem, nu e deloc rea), adicătelea anunţul că tinerii şi apreciaţii vniversitari Bogdan Iliescu (neurochirurg şi cadru UMF) şi Alin Andrieş (economist şi cadru la “Cuza”) vor deveni cât de curând liberali cu patalama, auzim că şi Chirica ar pregăti următoarea mutare. Iar din ce se zvoneşte prin piaţă, cică unul din numele pe care premarele vrea să-l promoveze în politichie este Daniel Şandru, pupil de-al vniversitarului privat Tompea, cel care s-a ocupat de Centenar la premărie, personagiu racolat de la PLUS după ce s-a supărat pe Cozet.

Staţi însă puţin şi nu mânaţi: cică Chirica mai are un nume în mânecă. Hmm: mai fumăm o ţigară, mai spargem o sămânţă, mai aşteptăm... Dar, pariu c-o dă direct în gard?

Aţi uitat de Varujan? El, iată, nu a uitat de voi

«Scaldalos! Poliţia înlocuieşte, ca semn distinctiv, însemnele tricolorului cu culorile PNL! Şi nimeni nu se revoltă! În ce ţară trăim???»

Ştiţi cine se scandaliza în aşa hal zilele astea pe facebook, cu fotografiile alăturate (primele două de sus, de fapt), stimaţi participanţi la trafic? Este românul verde Varujan Vosganian, deputat ALDE spre PSD de Iaşi. Bine, ce-a păţit omul pe pagina de Facebook la comentarii, mamă-mamă, nu mai pomenim aicea de ruşinea lui.

Faza haioasă este că cineva i-a postat o maşină a Deutsche Polizei, care, culmea, are identic aceleaşi culori: galben cu verde fluorescent. Daţi naibii liberalii ăştia, nea Văru!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spinoasa problemă a jucătorului U21

Nicolae GRECU

Spinoasa problemă a jucătorului U21

FRF trebuie să schimbe urgent modificarea de acum doi ani pentru a se evita situaţiile tragicomice din Liga I

Filmuletul zilei

opinii

Despre smerenia necesară a celor care ne cer votul

Eugen MUNTEANU

Despre smerenia necesară a celor care ne cer votul

Suntem în campanie electorală. Ni se solicită, cu aparentă deferenţă, votul! Pe cei care ne cer votul îi invit la mai multă decenţă, sau chiar la oarecare smerenie, adică umilinţă.

Ale lui Dumnezeu şi ale Cezarului

pr. Constantin STURZU

Ale lui Dumnezeu şi ale Cezarului

Ne întrebăm adesea: până în ce punct suntem datori să facem ascultare? Limitele ascultării de orice fel de autoritate, bisericească sau lumească, sunt păcatul şi apostazia (lepădarea de credinţă). Este extrem de important să avem aceste repere mai ales astăzi, când suntem chemaţi să evităm două extreme. 

Vocea de înger

Alex VASILIU

Vocea de înger

Ar fi interesant de cercetat destinele unor muzicieni marcate de cel mai sensibil, mai dificil, mai înşelător, mai frumos instrument - vocea. Un instrument ce nu îţi promite întotdeauna succesul imediat, pe viaţă, chiar dacă ai talent uriaş, exersezi în fiecare zi cât este nevoie şi norocul e de partea ta în clipa/ clipele esenţiale. Un instrument prevăzut încă din faza „proiectării” cu senzorul ce dezvăluie exact configuraţia psihică, arhitectura umană a interpretului. Elena Moşuc este un caz plin de învăţăminte.

pulspulspuls

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Tractoristul dipotatului Moş Vilă

Băbăeţi băă, oare de unde a scos dârvarul ăsta deştept Grămadă (zis şi Moş Vilă), încă dipotat de Iaşi vreo două-trei luni în trupa marinerului, tot felul de specimene ciudate de pus pe liste, că-ţi vine să-ţi pui mâinile-n cap, nu alta, când vezi atâta tupeu ghiolbănesc şi nesimţire crasă? 

Caricatura zilei

Afiș

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.