Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Aliaţii sporesc producţia de muniţie şi promit 48 de tancuri Leopard 2 pentru Kiev

GALERIE
tancuri-leopard
  • tancuri-leopard
- +

Ţările NATO îşi vor intensifica producţia de muniţie pentru artilerie, în condiţiile în care Ucraina consumă obuze mult mai repede decât le poate fabrica Occidentul, iar Alianţa s-a angajat să-i livreze cel puţin 48 de tancuri Leopard 2, după două zile de discuţii la Bruxelles între şefii Apărării din ţările care ajută militar Kievul, relatează Reuters şi The Guardian.

Sprijinul aliat pentru Ucraina consumă o "cantitate enormă" de muniţie, iar Alianţa îşi epuizează stocurile, a arătat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. În aceste condiţii, ţările NATO îşi vor spori producţia de proiectile de artilerie de 155 mm pentru a ajuta Ucraina, a adăugat el. "Da, lucrurile se întâmplă, dar trebuie să continuăm, trebuie să intensificăm şi mai mult. Devine acum un război de uzură, iar un război de uzură este un război de logistică", a arătat Stoltenberg.

Miniştrii apărării din cadrul NATO au luat măsuri pentru a consolida în continuare descurajarea şi apărarea Alianţei, a spus Stoltenberg.

Ritmul livrărilor către Ucraina, unde trupele de la Kiev trag până la 10.000 de obuze de artilerie zilnic, a secătuit şi mai mult stocurile occidentale, în condiţiile în care unele nu erau oricum în standardele stabilite de NATO nici înainte de începerea războiului.

Stoltenberg a precizat că ţări precum Statele Unite, Franţa, Germania şi Norvegia au semnat contracte pentru muniţii care le-ar permite membrilor NATO să-şi refacă propriile stocuri, dar şi să continue să aprovizioneze Kievul, care cedează treptat teren în faţa unei ofensive ruseşti din ce în ce mai intense.

În acelaşi timp, planurile de aprovizionare a Kievului cu două batalioane de tancuri Leopard 2 prind contur. Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat că ţările occidentale au promis 48 de tancuri Leopard 2 pentru Kiev, inclusiv un batalion de 31 de tancuri Leopard 2 A4 mai vechi, a căror livrare este coordonată de Polonia. Pe lângă acestea, Berlinul va trimite 14, iar Lisabona alte trei tancuri Leopard 2 A6, mai avansate, potrivit lui Pistorius.

"Timpul este esenţial", iar Kievul are o "fereastră de oportunitate pentru a înclina balanţa", a spus Stoltenberg, adăugând că salută noile promisiuni de sprijin făcute de aliaţi, "inclusiv cu mai multe arme şi prin pregătire militară".

Şi secretarul american al apărării, Lloyd Austin, crede că Ucraina are o "şansă reală" de a prelua iniţiativa pe câmpul de luptă.

"Cred că vor avea o şansă foarte bună de a face o diferenţă destul de semnificativă pe câmpul de luptă şi de a prelua iniţiativa şi să fie capabili să exploateze această iniţiativă în continuare", a declarat şeful Pentagonului după întâlnirea cu omologii din NATO. El a mai spus că, pentru fiecare sistem pe care îl va furniza, NATO va antrena trupele ucrainene pe acel sistem. "Furnizăm o capacitate, şi nu doar platforma", a spus el.

BUGET MAI MARE PENTRU APĂRARE

De asemenea, la Bruxelles, aliaţii au dat startul discuţiilor pentru a stabili dacă cheltuielile de apărare stabilite la 2% din Produsul Intern Brut mai sunt suficiente în condiţiile în care în Ucraina vecină se desfăşoară un război în toată regula.

"Cred că ar trebui să trecem de la a considera cei 2% ca fiind un plafon la a considera cei 2% din PIB ca fiind un minim", a declarat Stoltenberg.

Pistorius, noul ministru din Germania, ţară care de mulţi ani are bugetul apărării sub această limită, este de aceeaşi părere cu secretarul general al NATO. "Cred că doar trecerea la ţinta de 2% nu va fi suficientă, ci poate fi doar baza pentru paşi ulteriori", a declarat presei ministrul german al apărării.

O decizie în privinţa cheltuielilor pentru apărare este aşteptată la summitul NATO care va avea loc în iulie în Lituania.

La summitul din Ţara Galilor din 2014, liderii NATO au convenit să se îndrepte către alocarea a cel puţin 2% din PIB pentru apărare în decurs de un deceniu. Acesta a fost răspunsul lor la ceea ce NATO percepea atunci, când Rusia tocmai anexase Crimeea, ca fiind o situaţie de securitate grav deteriorată în Europa.

Dar multe ţări, între care Germania, încă nu îndeplinesc acest obiectiv. În 2022, cheltuielile de apărare ale Berlinului urmau să ajungă la mai puţin de 1,5% din PIB, în timp ce Statele Unite le au la aproape 3,5%, potrivit estimărilor NATO publicate în iunie anul trecut.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri