Alphonse Dupront: reîntoarcere la Iași

Publicarea la Editura Polirom a volumului Despre România de istoricul francez Alphonse Dupront (1905-1990), în admirabila traducere a Magdei Jeanrenaud are și semnificația unei reîntoarceri simbolice a autorului la Iași. Ca director al Institutului Francez și al Misiunii Universitare (1932-1941), sediul activității sale a fost la București, dar pasiunea pentru România și sensul înalt al misiunii sale culturale l-au purtat adesea pe întreg cuprinsul țării. Prin conferințe, donații de carte și alte inițiative, rolul său a fost, cum spunea Eugène Ionesco, acela de veritabil „ambasador al spiritului francez”, dar și de autentic mediator al prieteniei franco-române.

Așa a ajuns în mai multe rânduri la Iași, sensibil la viața culturală a orașului universitar, cu vechi tradiții intelectuale franco-române, cultivate în vremea sa în mod deosebit de Cercul Luteția, întemeiat în 1924 de Nicolae Șerban, profesor la Universitatea din Iași. Sunt cunoscute câteva dintre conferințele susținute de Dupront la Iași, dedicate lui Pascal sau Montaigne, în sala Teatrului Național, prilej de a-l cunoaște pe directorul de atunci al instituției, istoricul Andrei Oțetea, cu care va păstra o prietenie de lungă durată. Ar fi de dorit ca viitoarele cercetări să aprofundeze și alte legături. Mă gândesc la acelea cu Tudor Radu Popescu (1913-2004), viitor profesor de drept la universitatea ieșeană, care, după susținerea tezei de doctorat la Facultatea de Drept, a ajuns la Paris pentru a pregăti o nouă teză în același domeniu. În momentul în care înrăutățirea sănătății i-a amenințat planurile, cine a intervenit de la distanță pentru a-i găsi un loc la Sanatoriul Studenților? Cine i-a trimis un cec „ca să-i ușureze grijile materiale”?

Răspunsul se află într-o scrisoare din 26 iunie 1938, păstrată în fondul privat al corespondenței lui Alphonse Dupront, în curs de constituire la Biblioteca Școlii Normale Superioare (Rue d’Ulm, Paris). Gestul său nu era izolat. O dovedeşte o parte bogată a ediţiei de faţă: corespondenţa inedită cu Emil Cioran, Eugène Ionesco şi Mircea Eliade, sprijiniţi substanţial de istoricul francez în condiţiile dificile ale instalării lor la Paris.

Printr-o fericită coincidență de calendar, binefăcătorul doctorandului ieșean la ananghie rostise, cu zece zile mai devreme, o conferință în amfiteatrul Universității din Iași, cu ocazia unei donații de cărți din partea Franței. Textul acesteia, rămas în manuscris, poate fi acum regăsit în volumul scrierilor sale Despre România, traversat încă din primele rânduri de eleganța spiritului său și de sentimente de profundă prietenie, mai puternice decât convențiile discursului diplomatic:

„În grădina cam veștejită a citatelor latinești, există o povață înțeleaptă și clarvăzătoare privitoare la ambasadorii care au misiunea de a face donații. Dar când, peste câteva clipe, voi asuma misiunea, în numele guvernului Republicii, de a vă încredința donația noastră de cărți, nu veți căuta, domnilor, gândul subtil al fiilor lui Danaos, ci, pur și simplu, intenția unui gest de prietenie. Gest autentic și adevărat, care își este sieși suficient. Desigur că diplomația poate avea propriile rațiuni prudente. Dar cât de eficiente sunt ele comparativ cu certitudinile inimii?”

Pentru tânărul director al Institutului Francez, venit în România puțin după terminarea studiilor la Școala Normală Superioară, una dintre marile școli formatoare ale elitelor intelectuale franceze, conferința ținută atunci era și ocazia de a exprima câteva gânduri entuziaste despre importanța orașului în care se afla:

„În fața Orientului, Iașiul s-a impus în istorie ca unul dintre bastioanele supreme ale umanismului și nu cunosc o podoabă mai minunată pentru o cetate a oamenilor decât aceea care, sub privirile barbarilor, a slujit trăinicia spiritualului. Astfel încât ați clădit temelia civilizației românești, a cărei vie subtilitate o înțelegem pe zi ce trece tot mai bine. Când, sub presiunea ordinii clasice a Marelui Secol al clasicismului, valorile epuizate ale umanismului au devenit pentru dumneavoastră prea formale și aproape străine de nevoile voastre, ați căutat instinctiv cealaltă provincie spirituală, în care tradițiile lumii greco-latine au mai păstrat ceva din elasticitatea vieții.”

Era firesc ca mărturiile sale inedite despre istoria și cultura României să fie aduse la lumina tiparului, mai întâi în limba în care au fost scrise, în volumul De la Roumanie, publicat de INALCO (2023), și acum în limba poporului pe care Dupront l-a admirat și iubit.

Lansarea ediției românești în sala B. P. Hasdeu a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, pe 17 februarie 2026 (ora 17:00), poate însemna și ea o altă formă de reîntoarcere simbolică a istoricului francez la Iași, prilej de a evoca importanța operei sale istorice și contribuția sa la consolidarea prieteniei franco-române.

Ștefan Lemny este istoric, specialist în istoria culturală și istoria ideilor în secolul al XVIII-lea

Publicitate și alte recomandări video