Alt Eminescu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 24.01.2021

Alt Eminescu

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

15 ianuarie e Ziua Culturii Naţionale pentru că era ziua lui Eminescu. Daţi-mi voie să reiau un text despre un alt Eminescu din Iaşi, scris cu ceva ani în urmă. Cu o lacrimă pentru profesoara noastră de istorie care, la vremea respectivă, mi-a mărturisit că a plâns la evocarea mea.

„În anul 1864, la Iaşi, nu exista nicio formă de învăţământ pentru fete, cu excepţia sporadică a meditaţiilor private. Era, desigur, o stare obişnuită şi în alte ţări dată fiind situaţia de inferioritate rezervată femeilor, considerate un fel de anexă decorativă şi gospodărească atunci când nu erau, prin dota de la măritiş, sursa principală de bunăstare a viitoarei familii. La finalul anului 1864, între măsurile modernizatoare luate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost şi Legea asupra instrucţiunii publice care prevedea, la art.184, că: «în toate oraşele unde sînt licee de băieţi, se vor stabili şcoli secundare de fete compuse din cinci clase». Deci şi la Iaşi, ca pandant al celui mai vechi liceu de băieţi din Moldova, Liceul Naţional.

În urmă cu peste un veac şi jumătate, în ianuarie 1865, lua fiinţă Şcoala Secundară de Fete Iaşi, în casa Catincăi Dumitriu de pe Sărărie, care începe cu o clasă de 12 fete care studiau matematică, limba română, ştiinţele naturii, geografia, istoria, limba franceză, desenul, caligrafia şi lucrul manual. Şi religia, bineînţeles, pentru că ministerul tutelar al Principatelor Unite era, desigur, Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice. Această şcoală secundară, numită uneori şi Externatul de fete, va deveni liceu, cu posibilitatea absolventelor de a susţine examen de Bacalaureat (examen pe care îl putea organiza, e bine de reamintit, numai Universitatea «Al.I. Cuza») şi sub conducerea unei figuri legendare a învăţământului ieşean, Tereza Strătilescu, primeşte denumirea care ar individualiza-o şi astăzi în nomenclatorul instituţiilor româneşti de învăţământ preuniversitar: Oltea Doamna. Abia în 1960, prin ordinul Ministerului Învăţământului şi Culturii, liceul, devenit acum mixt, primeşte numele de «Mihai Eminescu» pe care îl poartă şi astăzi, deşi generaţii întregi l-au ştiut drept Liceul nr. 2 (Liceul nr. 1, Colegiul Naţional, primind în perioada comunistă numele de «Mihail Sadoveanu»), în timp ce iubitorii de istorie, mai nostalgici, vor face întotdeauna referinţă la el plecând de la numele celebru al mamei lui Ştefan cel Mare.

La orice ceas aniversar se spun, inevitabil, lucruri pompoase şi artificiale despre trecutul măreţ, despre «zăpezile de altădată», despre figurile legendare ale locului şi nici eu, ca brav absolvent al acestei strălucite şcoli nu aş putea face altfel, cu atât mai mult cu cât mi-am îndemnat şi copiii să înveţe aici, la rândul lor. Totuşi, aş trăda spiritul acestei şcoli dacă aş rămâne convenţional în această evocare.

La finele anilor '70 şi începutul ultimului deceniu al ceauşismului, când am fost eu licean, atmosfera în şcoli era destul de sumbră. Orizontul propagandistic era apăsător, spasmele legiuitoare ne-au făcut să dăm şi Treapta I-a şi Treapta a II-a, ca examene ameninţătoare care puteau genera excluderea din elita şcolară a vremii, «îmbinarea învăţământului cu producţia», cretineală ideologică ce ne mânca jumătate din timpul de studiu cu stupidele «practici» agricole şi în fabrici, ne obişnuia cu statutul de inferioritate al intelectualului faţă de clasa muncitoare astfel încât cadrul instituţional şi disciplinar în care ne mişcam era unul rigid şi constrângător. La fel ca toţi elevii din România comunistă, resimţeam rigorile societăţii concentraţionare, eram înseriaţi pe mână precum puşcăriaşii, aveam un fel de zeghe comună, nivelatoare, numită uniformă, fetele trebuiau să se supună puritanismului natural al oricărei societăţi totalitare, trebuia să fim proaspăt tunşi şi cu «papuci de schimb» atunci când intram la clasă. Era o cerinţă generală în ţară, nu numai la Iaşi. Ei bine, la «Eminescu» era altfel!

Graţie Crenguţei Gâldău, o directoare deşteaptă, atrăgătoare şi influentă, o excelentă profesoară de literatură română, plecată prematur dintre noi după o devastatoare tragedie personală, atât Inspectoratul, cât şi Partidul ne lăsau în pace. Eram oricum singurul liceu umanist (deşi era şi atunci o excepţională clasă de matematică care avea o rată de intrare la facultate aproape de sută la sută) pe care se cârpise şi profilul sportiv (cu elevi selecţionaţi în loturile naţionale şi olimpice), dar cu o populaţie şcolară sensibil mai mică decât liceele industriale astfel încât nu prea contam la turmă atunci când veneau tot felul de comenzi din partea puterii pentru a asigura fundalul unor potemkiniade ideologice de 23 August sau la vizitele Tovarăşului. Faţă de alte licee, unde programul de a produce cetăţeni conformişti era mai riguros aplicat, la «Eminescu» părul era mai lung, atmosfera mai liberală, numărul matricol o amintire, iar corvezile ideologice erau reduse la minim. Privind retrospectiv, aş zice că această atmosferă mai relaxată în timpul dictaturii nu a fost puţin lucru.

Apoi ar mai fi de evocat marile figuri de dascăli pe care i-am avut şi care, dincolo de o stăpânire ireproşabilă a disciplinelor predate, au reuşit să creeze caractere şi să ne mijlocească întâlniri mirabile cu tezaurul cultural, artistic şi umanist pe care doar la această vârstă îl poţi scruta şi cuceri. Dintr-o galerie personală, pe care, sunt sigur, alte generaţii o pot extinde la nesfârşit, aş aminti frugal figurile trecute la veşnicie ale unor magnifici pedagogi şi desăvârşiţi profesori pe care am avut şansa să îi ascult în clasă: Elena Băcăuanu la Geografie, o dirigintă cu o fineţe şi o căldură umană dogoritoare, Valeria Roşca, o împătimită şi exigentă iubitoare a limbii şi literaturii române, Inocenţiu Măcăreanu, un senior al limbii şi literaturii franceze, care dădea substanţă termenului de profesor emerit sau strălucitul gânditor şi rafinatului jongleur de idei, Ion Sârbu, cel care mi-a schimbat destinul deschizându-mi poarta istoriei ideilor şi a filosofiei. Dincolo de gândul pios adresat tuturor acestor umbre luminoase care mi-au marcat juneţea fizică şi spirituală, nu pot încheia acest text, inevitabil encomiastic, fără omagiul discret şi urările cuvenite nu numai întregii echipe profesorale şi elevilor Colegiului Naţional «Mihai Eminescu», ci, în primul rând, celei care pentru mine întruchipează profesorul de istorie absolut, care ne-a scos atunci, în vremuri tulburi, naraţiunea istorică de sub pulpana apăsătoare a ideologiei comuniste, singurul profesor pe care l-am avut vreodată care ne făcea să ne pară rău că a venit pauza: doamna Olga Diaconu.”

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce model alegem?

Nicolae GRECU

Ce model alegem?

În speranţa că sportul românesc va redeveni el însuşi un model în Europa, înclinăm spre Slovenia.

Filmuletul zilei

opinii

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Eugen MUNTEANU

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Sunt evidenţiate în continuare accentele antiamericane şi antioccidentale din discursul public al reputatului om de ştiinţă.

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

pr. Constantin STURZU

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

În contextul primei trimiteri a ucenicilor la propovăduire, Domnul le spune, între altele: "Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii" (Matei 10, 16). Imaginea unei oi aflate în mijlocul lupilor stârneşte frisoane, mai ales printre credincioşii îngrijoraţi de mersul actual al lumii. Însă mesajul e mai degrabă sursa unei mari nădejdi. Căci nu ne cere Mântuitorul să acţionăm precum "lupii" - grupaţi în haite, agresivi, sălbatici -, ci să cultivăm ascultarea şi blândeţea specifice "turmei celei cuvântătoare".

O poveste sordidă

Alexandru CĂLINESCU

O poveste sordidă

Dezvăluirea a fost făcută prin intermediul unor cărţi, literatura, substituindu-se actului de justiţie, având aşadar - teoretic cel puţin - şi o funcţie terapeutică. Ceea ce nu-i absolvă pe cei care, din inconştienţă, din spirit de castă ori din dorinţa de a provoca au tolerat sau chiar au încurajat tot felul de aberaţii.

pulspulspuls

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Câteva informaţii pe azi şi despre noii aleşi ai ieşenilor mai puţin cunoscuţi publicului în ce priveşte viaţa lor privată. 

Caricatura zilei

Cerere

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.