Preluarea unei mari rețele de supermarketuri la nivel național se va resimți și la Iași. Concurență mare într-o zonă în plin avânt comercial
Altex va continua să vândă electronice, electrocasnice și produse pentru casă în magazinele Brico Depot recent preluate, însă nu este exclus ca unele locații să includă și un magazin Altex sub același acoperiș.
Această posibilitate vine după ce Altex România a făcut, recent, o mișcare strategică importantă în piața de bricolaj, preluând toate operațiunile Brico Depot din România, inclusiv magazinul din Iași, situat pe Bulevardul Tudor Vladimirescu. Tranzacția, finalizată în mai 2025, cu o valoare de 70 milioane de euro, a adus în portofoliul Altex 31 de magazine și deschide oportunități pentru rebranding și noi formate de magazine.
Practic, Altex va continua să vândă electronice, electrocasnice și produse pentru casă, în timp ce Brico Depot se va concentra pe bricolaj și materiale de construcții. Însă, așa cum sugerează directorul adjunct Altex România, este posibil ca în viitor să existe locații mixte în care magazinele Brico să fie integrate alături de Altex, un concept care să acopere mai multe categorii pentru consumatori.
Posibilitatea ca magazinele să vândă produse de bricolaj plus electronice ar crea o competiție directă cu Flanco, care are deschis un magazin vizavi de Brico Depot.
Trei branduri, strategii diferite: cum vor coexista Altex, Media Galaxy și Brico în aceleași locații
„Avem trei branduri – Altex, Media Galaxy şi Brico – fiecare cu propria strategie. Nu se vor uni într-un singur magazin, însă vor exista locaţii unde toate sunt prezente în acelaşi complex comercial”, a precizat Raul Filip, directorul adjunct Altex România, citat de Ziarul Financiar.
Kingfisher este un grup britanic multinațional care operează mai multe lanțuri de magazine de bricolaj și materiale de construcții în Europa. În România, deținea Brico Depot înainte să vândă operațiunile către Altex. Compania operează peste 1.300 de magazine în opt țări europene și în Turcia, sub diverse branduri, inclusiv B&Q, Castorama, Brico Depot și Screwfix.
Au fost două magazine Brico Depot în Iași
În România, Kingfisher a intrat pe piață în 2013 prin achiziționarea rețelei Bricostore, care ulterior a fost rebranduită în Brico Depot. În 2017, a extins prezența prin achiziționarea lanțului Praktiker România, care a fost, de asemenea, rebranduit în Brico Depot în 2019.
Vânzarea din România face parte din strategia Kingfisher de a-și optimiza portofoliul internațional și de a se concentra pe piețele unde brandurile sale au o prezență mai puternică și mai eficientă.
În Iași, rețeaua opera până în noiembrie anul trecut două magazine Brico Depot, dar cel din complexul ERA, noul Mall Moldova, a fost închis în 2024, fiind preluat de Leroy Merlin, rămânând doar locația de pe bulevardul Tudor Vladimirescu.
Publicitate și alte recomandări video