Altfel de paşi

În zilele noastre, ispita calătoriei în istoria artei, al cărui început este aureolat de sacralitate, interoghează rostul picturii din începutul sfârşiturilor trăite de fiecare în parte şi de toţi laolaltă: a rămas, oare, ceva nepovestit de poezia culorilor şi dacă da, în ce feluri mai poate fi povestit? Răspunsul e ambiguu, vag, incert, de vreme ce artiştii caută dincolo de picturalitate, instalaţii şi dispozitive, inovează în lumea întâmplărilor şi evenimentelor pentru a reconstrui în cotidianul profanat de superficialitate, structuri labirintice instigatoare la mister, dar din centrul cărora lipseşte tocmai centrul. Nu acelaşi lucru îl simţi înlăuntrul spaţiului de culoare apocaliptic numit de Mihai Taraşi: Peisaj post urban – cer ordonat. Cerul va fi şi mâine tot acolo, deschis celor interesaţi de inepuizabila poezie a vieţii la arteast gallery.

De ce apocaliptic? Întrucât post urbanitatea înseamnă un plonjon în necunoscut, înseamnă moartea culturii şi civilizaţiei, aşa cum o ştim azi, capabile să ne acapareze toate speranţele de mai bine. În viziunea lui Taraşi post urbanul transfigurează însăşi fiinţa naturii aflată astăzi în teritorii mereu mai restrânse şi mai constrânse de babeleenii lui Paul Zumthor. Acei constructori dedicaţi faimei, plecaţi din Babilon, adică din Poarta Zeilor şi ajunşi prin extensie nestăvilită în babilonie, încâlceală, confuzie, atribute din ce în ce mai potrivite oraşelor, metropolelor, aglomeraţiilor urbane de ieri, de azi şi de mâine.

Cetăţile originare, formele urbane tradiţionale, au explodat în miriade de cioburi astfel încât cei mai mulţi babeleeni locuiesc în ele oblojiţi de gândul evoluţiei, al progresului şi al dezvoltării, idoli care între timp l-au înlocuit pe Dumnezeu.

Dihotomia Peisaj post urban – cer ordonat împarte chiar lumea aceasta în curs de degradare. O parte obligatorie aparţine privitorului. Ea reprezintă, prin mijlocirea celor văzute purtate de memorie, partea concretă a modului de viaţă din lumea materială. Cealaltă este interfaţa nevăzutului, accesibilă după chip şi asemănare, în libertate. Libertatea de a alege şi de a căuta dincolo de cerul ordonat deschide calea spre adâncurile sufleteşti, mai precis, spre cele mai de preţ lucruri din suflet. Ferestrele nelimitate, asemenea icoanelor, culorile alese şi tema trimit simplu, direct, la fundamentul civilizaţiei occidentale, la Noul Testament ascuns în cel vechi, într-o formă de expresie lizibilă actualizată. Sunt trei ipostaze luate în seamă.

Prima, uşor de citit dacă spaţiul de expunere ar fi permis continuitatea în chipul percepţiei de ansamblu, este curcubeul legământ între Dumnezeu şi urmaşii urmaşilor lui Noe, promisiunea că nu va mai exista un cataclism natural de amploarea potopului biblic până la sfârşitul veacurilor, curcubeu întrupat în cele şapte tablouri similare.

A doua ipostază este a formei fluide, aducătoare de speranţă, închipuită de nori. Norul luminos e călăuza din timpul zilei, în deşert, a poporului lui Dumnezeu aflat în drum spre ţara făgăduinţei. Transpunerea şi transfigurarea călăuzei celeste în culorile curcubeului capătă sensul adânc al continuităţii, al prezenţei divine a cărei împlinire se concretizeză pe muntele Taborului, când Hristos împreună cu ucenicii lui au urcat din lume în Ȋmpărăţia cerurilor. Prin urmare cele şapte tablouri sugerează, într-o simplă şi evidentă comuniune, calea creaţiei, dar şi calea speranţei întrucât după înviere Hristos s-a înălţat la cer şi S-a ascuns de privirile apostolilor în acelaşi nor luminos. În acelaşi timp spectrul de culoare al norilor de lumină şi al fundalului asociat de cer conţine înţelesul neliniştilor, al finalului din singurătate întrucât cele lumeşti vor fi dispărut între timp.

Ultima ipostază este pariul artistului în credinţa ce poate comunica cu ajutorul ideilor simplu şi convingător exprimată cu sufletul oamenilor aflaţi în calea marilor întrebări ale căror răspunsuri nu se pot întrupa decât în metafore.

În lumea fake-urilor, din care au dispărut reperele adevărului, Taraşi reaşază gândul sănătos că adevărul se află în simplitatea izvorâtă din adâncul inimii. Trebuie numai să-l dorim.

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului 

Publicitate și alte recomandări video