De Sănătate

Punem punctul pe știi

Alzheimer la 50 de ani! Ce spun specialiştii de la “Socola”

sâmbătă, 25 martie 2023, 02:50
7 MIN
 Alzheimer la 50 de ani! Ce spun specialiştii de la “Socola”

„Ziarul de Iaşi” a discutat cu un specialist de la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi pentru a vorbi despre una dintre afecţiunile care îi sperie cel mai mult pe oameni: cele care induc uitarea. Cu atât mai mult cu cât în literatura de specialitate apar cazuri de demenţă de la vârste din ce în ce mai fragede.

Atât de des încât demenţele de toate formele, în special cele mai cunoscute de public, precum Alzheimer, nu mai sunt asociate obligatoriu cu o vârstă înaintată. La Iaşi, în momentul de faţă, sunt trataţi şi pacienţi de 50 de ani cu astfel de afecţiuni.

Suntem încă departe, explică psihiatrul Elena Ungureanu (foto), să avem un leac pentru demenţă. Dar ca orice boală, poate fi evitată cu un regim de viaţă sănătos şi prin controale dese la psihiatru.

Însă până reuşim să învingem tabuul care ne şopteşte că „suntem nebuni dacă mergem la Socola”, medicul a explicat pentru „Ziarul de Iaşi” cum evoluează aceste afecţiuni, de ce trebuie să ne ferim şi care sunt paşii pentru a putea să tratăm demenţa acasă, în familie, fără să ajungem să uităm viaţa.

„Demenţa poate fi ascunsă la început”

„Demenţa Alzheimer este un sindrom cronic şi progresiv, care afectează funcţia cognitivă, capacitatea de a gândi, de a memora şi gestiona diferite lucruri. Este o degradare mai extinsă a ceea ce se întâmplă cu mintea noastră atunci când îmbătrânim normal”, spune dr. Elena Ungureanu.

Psihiatrul a explicat că, de multe ori, uitarea e doar cel mai vizibil dintre simptome: unii pacienţii sunt apăsaţi şi de depresie, sunt abătuţi, nu se pot concentra, nu îşi pot controla emoţiile şi dezvoltă şi unele tulburări de comportament.

Demenţa poate fi ascunsă, explică medicul. Adesea, încep mici episoade de uitare, pe care lumea le pune pe seama vârstei, oboselii sau neatenţiei. Dar lăsată netratată, degradarea cauzată de o astfel de demenţă nu mai poate fi întoarsă de niciun tratament descoperit până în momentul de faţă. Iar vizita la medic vine, de regulă, prea târziu pentru a putea încetini această degradare.

„Uneori, diferenţierea foarte strictă între formele de demenţă nu e neapărat un obiectiv în sine. Odată ce vorbim de un sindrom demenţial, simptomele sunt aceleaşi. Într-o fază uşoară, pacientul e mai lent în gândire, încurcă numele, nu reuşeşte să denumească un obiect pe care-l vede, are dificultăţi să gestioneze anumite situaţii când este pus într-un mediu nou sau în situaţii noi. La acest nivel situaţia este mai sensibilă: nu orice uitare este demenţă, mulţi se tem de asta, iar unul dintre lucrurile pe care le facem de la început este să excludem cazurile reversibile în diagnosticare”, a punctat dr. Elena Ungureanu, medic primar psihiatru.

Formele severe ale bolii includ uitarea celor mai elementare lucruri

Demenţa are trei forme: uşoară, moderată şi severă. Cea uşoară e cea mai cunoscută: uitări repetate, încurcarea obiectelor, numelor, o stare de nelinişte greu de explicat. Psihiatrul spune că asta se întâmplă fiindcă persoana nu mai reuşeşte să integreze toate informaţiile, nu le mai înţelege şi apare un soi de frustrare.

De aici se face pasul către forma moderată: apare irascibilitatea, neliniştea puternică, omul nu este atât de stăpân pe el, pe cunoştinţele sale, iar frustrarea devine mai puternică. Apar tulburările de dispoziţie, dificultăţile de a face lucrurile de zi cu zi: plata facturilor, cumpărarea lucrurilor necesare în casă.

„Pornind cu această formă moderată este nevoie de supraveghere şi de îngrijire atentă a persoanelor diagnosticate. Dacă au mâncat sau nu, dacă nu au încurcat lucruri importante prin casă. Este bine de încurajat independenţa pe cât posibil, dar degradarea e amplificată dacă pacientul nu este supravegheat. Bolnavii devin precum copiii de 8-9 ani: îi mai laşi să facă şi singuri unele lucruri, dar îi şi verifici ca să te asiguri că totul este în regulă”, a mai punctat dr. Elena Ungureanu.

În formele cele mai severe, pacienţii îşi pierd complet abilităţi considerate acum banale pentru un om funcţional: nu se mai pot îmbrăca singuri, nu se mai pot spăla, apare incontinenţa, nu merg la baie singuri şi nu fac diferenţa între diferite nevoi fiziologice. La extreme, apare confuzia, apar tulburările de comportament, delirul, halucinaţiile, nu mai pot comunica, partea cognitivă se degradează.

Totul variază, explică psihiatrul, de la o persoană la alta. Iar unul dintre criteriile principale care diferenţiază Alzheimer de alte demenţe este că uitarea devine un element dominant încă din primele faze, când se manifestă puternic, iar tulburările comportamentale apar spre final.

„După vârsta de 40 de ani începe un proces de degradare cognitivă”

Medicul a confirmat pentru „Ziarul de Iaşi” că, dincolo de explicaţiile din literatura de specialitate, inclusiv în practica de zi cu zi se observă faptul că debutul bolii apare la persoane din ce în ce mai tinere. Conform definiţiei de caz, factorul de risc cel mai mare la Alzheimer este vârsta – pacienţii de peste 65 de ani fiind principalii vizaţi, iar boala care apare sub această vârstă este considerată debut precoce.

Dar acum sunt cazuri şi de pacienţi de 50 de ani care au forme iniţiale de demenţă.

„Începând cu vârsta de 40 de ani începe un proces de degradare cognitivă, nu e neapărat demenţă, dar atunci începe procesul de uitare uşoară, în funcţie de factorii de risc şi predispoziţia fiecăruia, poate să evolueze mai puternic sau nu. Debutul din ce în ce mai precoce al sindromului demenţial îşi are locul şi în viaţa de zi cu zi, în stresul care există pe toate planurile, contribuind tot felul de factori: alcoolul, fumatul, deficienţele în alimentaţie, în asigurarea suportului nutritiv pentru creier, tulburările de somn”, a specificat dr. Elena Ungureanu.

Aceasta a oferit un caz al unui bărbat care se află în evidenţele spitalului de câţiva ani şi care a primit diagnosticul de demenţă la vârsta de 50 de ani. Este unul dintre cazurile mai fericite, spune specialistul, fiindcă are un suport familial puternic care l-a ajutat. Şi acum, după aproape trei ani de tratament, s-a reuşit păstrarea bolii sub control şi aceasta nu e degenerat.

„Cred că este cel mai tânăr pacient pe care-l tratăm la ora actuală. Boala a debutat devreme, e confirmată şi de investigaţii imagistice. A început cu episoadele de uitare, îşi uita numele copiilor şi avea o tulburare de comportament, o irascibilitate crescută. Dar are perioade când se integrează fără probleme, merge singur la magazinul de la parter, ştie mereu să se întoarcă. Iar tratamentul anti-demenţial a fost ţintit pe tulburarea de comportament, care este controlabilă. Controlează bine simptomatologia şi a reuşit, cu suportul extraordinar al familiei, să rămână la acelaşi nivel, chiar cu uşoare ameliorări pe ici, pe colo”, a spus dr. Elena Ungureanu.

Cum şi când apar primele semne că am putea suferi de demenţă

În astfel de cazuri, este importantă şi „tratarea” familiei, explică specialistul: ei trebuie să înţeleagă cum să reacţioneze şocului resimţit când omul pe care l-au cunoscut toată viaţa pare că nu îi mai recunoaşte.

Când o persoană care poate era fermă, pe care se bazau, care lua decizii esenţiale nu mai stăpâneşte lucruri simple, are probleme cu memoria, nu se poate adapta şi dezvoltă o frustrare care duce la o nervozitate care nu l-a caracterizat niciodată.

Cel mai important, spune medicul, este să ajungi devreme la medic, de la primele senzaţii că uitările nu sunt totuşi mici probleme explicabile, ci devin un trend îngrijorător.

„Când vine un pacient nou are loc un interviu psihiatric şi îi întrebăm: «de când aţi început să uitaţi unele lucruri?» Mulţi pacienţi ne răspund că primele episoade sunt vechi de doi, trei sau patru ani, dar au crezut că e normal, că îmbătrânesc. Aici ar trebui să existe o cultură a adresabilităţii: mergi din când în când la medic, chiar dacă eşti sănătos. Faci o evaluare, vezi dacă eşti în limitele îmbătrânirii, vezi dacă ai un declin cognitiv sau nu, înveţi să ţii un stil de viaţă sănătos. Nu îţi dă nimeni pastile cu forţa, faci o evaluare să vezi unde eşti”, a punctat psihiatrul.

Problema cu aceste afecţiuni, spune medicul, este că tratamentul pare că nu funcţionează: pentru că rolul său este să stopeze degradarea, iar mulţi oameni au spus „păi dacă nu mă fac bine, de ce să-l mai iau?”.

Şi chiar în cazurile fericite în care degradarea este stopată la timp, unde există un sprijin al familiei, la un moment dat poate apărea un declic şi degradarea poate fi exponenţială, nu treptată. De aceea învingerea tabuului este cea mai importantă: „nu trebuie să mergi la medic doar când eşti bolnav, prevenţia este importantă”, a conchis dr. Elena Ungureanu. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii