Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Am aflat planurile Politehnicii legate de lotul de jucători. Sunt dorite cel puţin zece plecări noi

GALERIE
poli iasi,
  • poli iasi,
- +

Politehnica Iaşi va încheia astăzi perioada de testări a primei săptămâni de pregătire din acest an, care va mai cuprinde mâine dimineaţă un joc în familie. La capătul testului, antrenorul Leo Grozavu va face primele tăieri din lot, mai ales că vestiarul din Copou este neîncăpător.

 

Astfel, pe lângă cei 32 de jucători prezenţi la reunire - Ianoş Brînză, Paul Cosma (CS Şimleu Silvaniei – probe) (portari); Mădălin Martac, Christ Kouadio, Răzvan Tincu, Florin Plămadă, Viorel Lică, Paul Fosu-Mensah, Enrichi Finica, Ştefan Ştefanovici, Denis Ciaun, Dragoş Ungurenaşu (Rapid Brodoc – aparţine de Poli, probe), Alexandru Azoiţei (Ştiinţa Miroslava – aparţine de Poli - probe), Florin Ionescu (Bucovina Rădăuţi – probe); (fundaşi); Alexandru Musi (împrumutat până în vară de la FCSB), Robert Ion (Farul Constanţa), Alexandru Anton, Denis Bujor, Antonio Dumitru, Gabriel Vaşvari, Tudor Telcean, Octavian Cracea, Alin Roman, Francisc Cristea, Cătălin Hlistei, Alexandru Hrib (junior), Diego Fărcaş (junior), Alexandru Gău (Viitorul Darabani – probe), Bogdan Istrătie (Jiul Petroşani – probe) (mijlocaşi); Shayon Harrison, Robert Niamţu (junior), Darius Deac (Rapid Brodoc, aparţine de Poli - probe) (atacanţi). Pe parcursul săptămânii au mai revenit la echipă portarul Risto Jankov,  mijlocaşul Julian Marchioni și atacantul Pawel Tomczyk..Totodată, azi este aşteptată oficializarea colaborării cu stoperul croat Matija Katanec (NK Varazdin, Croaţia I), mutare despre care v-am ţinut la curent în ultimele zile. Cum până acum doar la Ionescu s-a renunţat, Grozavu, care a anunţat că vrea să se bazeze pe 25 de jucători în sezonul de primăvară, ar trebui să renunţe la zece fotbalişti.

La ora actuală, planurile şefilor Politehnicii de a aerisi lotul sunt următoarele:

- Primul vizat pentru divorţ este Fosu-Mensah, care nu vrea însă, deocamdată, să plece. Apoi, Hrib, Fărcaş şi Niamţu vor evolua la juniori în continuare, iar Ungurenaşu, Azoiţei şi Deac vor rămâne împrumutaţi. Dacă Istrătie va confirma, Poli va elibera alte două locuri prin renunţarea la Bujor şi împrumutul lui Anton. A zecea plecare ar putea fi cea a lui Cracea, care discută cu Minaur Baia Mare.

- Primul val al plecărilor, care va fi consistent, nu va fi şi ultimul. Dacă Paul Cosma nu va confirma, va fi adus un alt portar care să suplinească absenţa lui Tobias Knoflach. - Din cauza unor probleme familiale, austriacul, care a pornit titular în acest sezon, dar a ieşit total din circuit apoi, din motive medicale şi personale, nu s-a prezentat nici până acum la echipă, Poli amendându-l deja. În proporţie ridicată însă, se va ajunge la o reziliere amiabilă cu jucătorul trecut pe la Rapid Viena.

Reamintim, Iaşul a mai renunţat în această iarnă şi la Mihailo Plohotniuk, trecut la CSM Slatina şi Nicolas Del Priore, revenit la Maipu, în liga a doua argentiniană.

Apoi, dorita aducere a unui alt mijlocaş central ar putea genera împrumutul lui Fr. Cristea, dacă pentru acesta va apărea vreo ofertă de la prima ligă. Pe acest post rămâne de văzut şi dacă Gău va confirma în continuare, după ce basarabeanul a lăsat o impresie bună şi luna trecută, când a fost testat.

Referitor la poziţia de atacant, Grozavu doreşte să renunţe la Tomczyk dacă va fi reuşită transferarea unui atacant experimentat. Rămâne însă de văzut şi punctul de vedere al polonezului, care are un salariu bun la Poli.

FOTO: FC Politehnica Iasi/Facebook

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri