Am calculat costul siguranței la trecerile de cale ferată ieșene fără bariere: 170 milioane lei. Lipsa investiției omoară zeci de oameni

luni, 12 mai 2025, 12:00
3 MIN
 Am calculat costul siguranței la trecerile de cale ferată ieșene fără bariere: 170 milioane lei. Lipsa investiției omoară zeci de oameni

Accidentele feroviare continuă să fie una dintre cele mai dramatice și tulburătoare situații cu care se confruntă echipajele de intervenție. De altfel, chiar luni a avut loc unul, la Lunca Cetățuii. Pompierii de la descarcerare, obișnuiți cu imagini dure, descriu scenele de la locul acestor tragedii ca fiind deosebit de șocante. Iar astfel de intervenții devin tot mai frecvente: doar de la începutul anului 2025, în județul Iași s-au înregistrat două accidente feroviare grave în zona Podu Iloaiei. Cât ar costa să le prevenim?

Aceste incidente trag un nou semnal de alarmă asupra stării de fapt: multe dintre trecerile la nivel cu calea ferată nu sunt dotate cu bariere sau semnalizări eficiente care să prevină trecerile neautorizate. În ciuda apelurilor repetate, modernizarea infrastructurii rămâne lentă, în timp ce riscurile rămân ridicate.

121 treceri de cale ferată în județ, doar 7 cu semibariere automate

Potrivit datelor furnizate de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, în județul Iași există 121 de treceri la nivel cu calea ferată, dintre care cele mai multe, adică 75, sunt semnalizate doar cu indicatoare rutiere. Alte 38 sunt prevăzute cu instalații automate de avertizare, dar fără semibariere, și doar șapte sunt dotate cu semibariere automate, iar una are barieră mecanică.

Așadar, doar 8 dintre cele 121 de treceri beneficiază de un sistem activ de oprire a circulației rutiere în momentul apropierii trenurilor. În restul cazurilor, siguranța se bazează aproape exclusiv pe vigilența șoferilor.

Costuri ridicate, ritm lent: peste 170 de milioane de lei necesari

Montarea unui sistem complet cu barieră automată implică costuri semnificative, estimate între 1,5 milioane și 2,5 milioane de lei pentru fiecare trecere, în funcție de complexitate. Asta înseamnă că, pentru a dota toate cele 113 treceri vulnerabile din județul Iași cu sisteme moderne, ar fi nevoie de o investiție totală de cel puțin 170 de milioane de lei.

Factori precum categoria drumului intersectat, numărul liniilor de cale ferată și distanța față de cea mai apropiată stație feroviară influențează prețul final. Cu toate acestea, lipsa de intervenții rapide expune zilnic participanții la trafic unui pericol real.

Proiecte în desfășurare, dar fără termene clare de finalizare

Reprezentanții CFR susțin că, în ultimii cinci ani, au fost alocate fonduri de la bugetul de stat și din surse europene pentru elaborarea documentațiilor tehnice necesare modernizării trecerilor la nivel cu calea ferată. Acestea includ expertize, proiecte de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), precum și etape de proiectare.

În județul Iași, următoarele treceri sunt vizate pentru modernizare: linia Tecuci – Iași (Nicolina) – Ungheni, între stațiile Socola – Holboca, linia Socola – Socola Mărfuri, linia Lețcani – Dorohoi, între Lețcani – Movileni, linia Podu Iloaiei – Hârlău, între Podu Iloaiei – Belcești. Pentru aceste obiective, documentațiile de proiectare sunt aproape finalizate, iar execuția lucrărilor va putea începe doar după alocarea fondurilor necesare.

În plus, la trecerea de la km 395+705, între Bârnova și Ciurea, contractul de execuție a fost semnat, urmând ca lucrările să înceapă în perioada imediat următoare. Totodată, în cadrul lucrărilor din stația Ciurea, trecerea de la km 398+830 a fost deja modernizată. În paralel, sunt în derulare proiecte de reabilitare pentru liniile Roman – Iași – Frontieră și Pașcani – Dărmănești, în care sunt incluse și modernizările trecerilor la nivel cu calea ferată aflate pe aceste rute.

11 accidente în cinci ani: 7 morți, 2 răniți grav și 4 răniți ușor

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, numai în perioada 2019-2024 s-au înregistrat 11 accidente rutiere feroviare pe raza județului. În urma acestora, 7 persoane și-au pierdut viața, două au fost rănite grav, iar patru au suferit răni ușoare. Un articol recent al „Ziarului de Iași” (vezi AICI) arăta, de asemenea, că în intervalul 2010-2020, nu mai puțin de 47 de ieșeni și-au pierdut viața la trecerile la nivel. Aceste cifre subliniază nevoia urgentă de intervenție, într-un domeniu în care orice întârziere poate avea consecințe fatale.

Deși autoritățile centrale și locale recunosc necesitatea modernizării trecerilor la nivel cu calea ferată, realitatea din teren arată un decalaj uriaș între intenții și implementare. Ritmul lent al lucrărilor, birocrația și lipsa fondurilor contribuie la menținerea unui risc ridicat în zonele de traversare feroviară. Fiecare zi în care trecerile rămân neprotejate este o zi în care viața șoferilor, a pasagerilor și a pietonilor este pusă în pericol.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii