Ce înseamnă dreptate în relațiile afective? Explicațiile interesante ale unui cunoscut psiholog ieșean

duminică, 14 iulie 2024, 11:38
1 MIN
 Ce înseamnă dreptate în relațiile afective? Explicațiile interesante ale unui cunoscut psiholog ieșean

Omul, de regulă, are o singură versiune, a făcut doar bine, iar destinul, Dumnezeu, karma, lumea îl pedepsește pentru ceva ce el știe că nu a făcut. Celălalt e rău, e egoist, nu știe să aprecieze. Cu această percepție oarecum copilărească, va continua să aibă așteptări din partea celorlalți, să fie recompensat, iubit și adulat, și de fiecare dată, atunci când nu va primi exact ceea ce a dat, va găsi vinovatul pentru acest eșec. Firește, niciodată el.

„E nedrept! Meritam recunoștință!” mi-a spus plângând la telefon. „A fost ziua soțului ei, a chemat tot felul de prieteni la local, a fost și prefectul, cică, și de mine nici măcar nu și-a amintit! Bine că atunci când are nevoie să se plângă că o înșală bărbat-su cu toate femeile de la serviciu, îmi găsește numărul de telefon, dar la petrecere a uitat să mă cheme! a continuat femeia revoltată. Nu știu de ce viața asta e atât de nedreaptă, așa se întâmplă mereu, faci bine și uite ce primești!”

În momentul în care o persoană așteaptă sprijin, laude sau admirație din partea cuiva pe care l-a ajutat, iar acel cineva, că e prieten, rudă sau coleg, nu-i răspunde pe măsură, persoana primește o adevărată lovitură adusă stimei de sine, simte că a fost tratată, umilită pe nedrept și își arată toată indignarea. O persoană, pur și simplu, refuză să accepte lumea din jur așa cum este ea, pentru că lumea trebuie să fie corectă, recunoscătoare sau să răspundă la ofertă în același mod. Acesta este unul din șabloanele în care am crescut și am fost educați. Dacă privim mai atent, această cerere sună drept „lumea trebuie să fie corectă cu mine! Am dat, trebuie să primesc”. Orice altă variantă este exclusă. Simțind că cineva ne-a tratat nedrept, că nu am avut parte de ceea ce ne doream să primim, vedem situația ca fiind dezamăgitoare.

Dar ce înseamnă „dreptate” în acest context? Oamenii percep corectitudinea ca pe un echilibru: distribuirea recompenselor între indivizi proporțional cu contribuția lor la binele comun. Echitatea este adânc înrădăcinată în conștiința noastră colectivă, face parte din lecțiile dăruite de evoluție, și ne influențează profund modul în care interpretăm relațiile și interacțiunile sociale. Conceptul de dreptate, așa cum este înțeles, raportat la povestea noastră, implică ideea de echilibru și reciprocitate, într-o lume ideală, fiecare individ ar primi recompensele și recunoașterea proporțional cu efortul său și implicarea sa. Un ajutor oferit unui prieten într-un anumit moment, ar trebui să se întoarcă dacă nu sub aceeași formă, atunci sub o alta, dar cu aceeași greutate afectivă. Totuși, realitatea ne arată că această echitate este, cel puțin la nivel social, adesea perturbată de diverși factori precum favoritismul, discriminarea sau chiar inegalitățile economice dintre indivizi. Drept urmare, percepțiile noastre despre ideea de dreptate pot varia semnificativ de la o persoană la alta, în funcție de experiențele și valorile individuale ale fiecăruia.

Ideal ar fi să înțelegem de la bun început, atunci când ne implicăm în acțiuni altruiste, că nimeni nu ne datorează nimic. Și invers – nici noi nu datorăm nimănui nimic. Nimic pentru tine, deci, nimic pentru cei din jur. Înțelegem, desigur, cât de ciudată pare această idee pentru mulți cititori care vor spune, bun, dar recunoștința? Dar respectul pe care mi-l datorează cineva fiindcă am sărit să-l ajut atunci când avea nevoie? Această abordare, care pare dură și chiar nedreaptă, dacă o analizăm mai atent, ar trebui să ne determine să reconsiderăm relațiile noastre interpersonale și să recunoaștem importanța libertății, a bunăvoinței și altruismului în interacțiunile umane. Cum ar suna această reconsiderare? Te ajut fiindcă simt eu nevoia să o fac, îmi face plăcere să fiu util semenilor, nu fiindcă am nevoie de recunoștință. Altfel o fac doar pentru a te îndatora pe tine față de mine. Învăț fiindcă îmi place să dobândesc cunoștințe noi, nu pentru că părinții mei mi-au cumpărat haine de firmă și vreau să mă recompensez. Sigur, acesta, așa cum am spus, ar fi idealul. Dar noi nu suntem oglinda idealului.

Dreptatea se referă la tendința noastră de a vedea corectitudinea acțiunilor altuia prin prisma propriilor nevoi și dorințe. Fiecare individ, așa cum spuneam, are propriul set de valori și credințe care determină modul în care interpretează evenimentele și interacțiunile. Acest set de valori ne poate conduce la așteptări nerealiste și la sentimentul de nedreptate atunci când realitatea nu se aliniază cu aceste valori personale. De multe ori, ne simțim nedreptățiți, nu din cauza inechității, ci pentru că percepția noastră subiectivă asupra altora nu corespunde cu ceea ce primim din partea lor. În astfel de momente, persoana se învinovățește, iar pentru a evita conflictul intern, transferă inconștient responsabilitatea pentru eșec către factori externi: guvern, superiorii ierarhici, părinți, parteneri de pat, soartă sau chiar divinitate – orice forță externă pe care o consideră vinovată pentru că nu a asigurat împlinirea dorințelor sale „după dreptate”.

Adevărul este că nu știm cu adevărat cum ar trebui să fie viața ca să ne mulțumească pe deplin. De multe ori, aspirațiile noastre sunt deconectate de realitate și construite pe iluzii despre cum ar trebui să fie lucrurile, nu după cum sunt. Realitatea amară este că viața se desfășoară exact așa cum trebuie, conform cursului firesc al lucrurilor. Și nu ne întreabă nimeni niciodată cum ne-am dori noi să se desfășoare ca să nu ne deranjeze. Un lucru care ție îți produce suferință, îl va face pe altul fericit. Pentru tine e nedrept, pentru altul, însă, nu. Acceptarea acestui adevăr poate fi dificilă, dar este esențială pentru a înțelege că nimeni și nimic nu poate schimba felul în care se derulează viața. Totul se întâmplă deja exact așa cum ar trebui să se întâmple. Nu lumea ar trebui să se schimbe, să ne facă pe plac, ci modul nostru de percepție a ei. Nedreptatea face parte din această lume și trebuie să ne obișnuim cu ideea că nu o vom eradica niciodată atâta timp cât suntem diferiți. Pentru a ne simți în siguranță, fiecare dintre noi ar dori ca realitatea înconjurătoare să fie clară, să fie prietenoasă cu noi, să nu ne producă traume și frustrări. Ar fi grozav dacă ar exista reguli de interacțiune între oameni astfel încât totul să curgă lin și pașnic. Din păcate, în viața reală, acest lucru este departe de a fi realizat. De fapt, dacă săpăm mai adânc, vedem că noi vrem doar să fim salvați. În aceste situații, simțim că ne lipsesc securitatea, dragostea, înțelegerea și fără ele considerăm că nu avem nici un alt colac de salvare.

În spatele sentimentului de nedreptate pe care îl simțim se ascunde adesea un Ego rănit. Dacă reformulezi „lumea din jurul meu este nedreaptă” în „de ce simt nedreptatea lumii atât de acut?”, oare care din cele două formulări va trece în prim-plan? De ce te doare atât de puternic atitudinea celuilalt? Oare de ce ești atât de sensibil pentru că un anumit lucru nu s-a produs? Oare în ce a lovit lipsa lui de răspuns, încât este atât de dificil să treci peste? În orgoliul tău prea pronunțat, în anumite fapte asemănătoare din trecutul tău care te-au făcut să suferi, în lipsa afecțiunii și recunoașterii pe care n-ai avut-o în copilărie, în ideile tale deformate despre valori? Sunt doar câteva întrebări la care ne-am putea gândi atunci când ne copleșește acest simț al nedreptății.

Dreptatea, spunem adeseori, înseamnă atunci când cineva, numiți-l cum doriți, universul sau Dumnezeu, ne oferă bucurie și toate lucrurile bune pentru meritele noastre, și nu dă nimic celor care nu au meritat sau au încercat să ne facă rău. Cam așa gândim toți. Și de unde avem convingerea fermă că avem dreptul la ceea ce ni s-a refuzat atât de nedrept? Pentru că am făcut un efort, spunem, am făcut tot posibilul să ofer altuia ceva ce îi era necesar. Am muncit pe brânci, am iubit cu tot sufletul, am dăruit tot ce am putut, ne-am arătat prietenia, sprijinul, la un grad intens. Drept urmare, o persoană se confruntă cu o încălcare a drepturilor sale, nu primește ceea ce merită și se confruntă cu devalorizarea argumentelor, solicitărilor și cererilor sale. Prin nedreptatea care i se face, se formează convingerea că ea, persoana, nu are nicio valoare, că celor din jur nu le pasă de sentimentele ei și poate primi ceea ce își dorește doar îndeplinind așteptările celorlalți. Dacă șeful a uitat de tine când a împărțit pâinea și cuțitul, deși tu știai că ai făcut toate eforturile să primești și tu un colț, va dispărea dorința de a explica, dovedi și realiza ceva la locul de muncă. Cu resentimente nu mai poți face ceea ce făceai cândva acolo. Dacă iubita te-a părăsit pentru prietenul tău, mult timp vei refuza iubirea, chiar și atunci când o întâlnești cu adevărat. Dacă prietena a omis să te cheme la petrecerea soțului ei, nu vei mai dori să-i rămâi prietenă. Trauma nedreptății duce, de regulă, la încăpățânare și la incapacitatea de a auzi argumentele altor oameni care vin să-ți explice de ce toate acestea s-au petrecut. Te interiorizezi, ești victimă, nu, nu meritai toate acestea, instrumentele pentru atingerea confortului personal sunt puse în mișcare. Apare mecanismul de autoapărare în fața mediului care devine deodată ostil și în care nevoia ta de supraviețuire este cea mai importantă. Apare furia, mânia, egosimul, dorința de răzbunare, ura, iar toate acestea se răsfrâng asupra noastră, celor care le simțim și trăim, și mai puțin asupra celui care ne-a dezamăgit așteptările.

Nu am vrut să spunem neapărat că simțul dreptății este, în general, un fel de greșeală, că nu există decât în iluziile noastre, dreptatea este, de fapt, doar la nivel emoțional, necondiționată în versiunea corectă a realității. Omul, în acest spirit al justiției în care se iluzionează, începe să judece – mai precis, să indice lumii ce trebuie să fie prezent în viața lui și ce trebuie în mod necesar corectat sau pus la punct pentru ca lui să-i fie bine. De ce există nedreptate? De ce nu am primit exact ce am dat? Nu, vom spune, imaginea lumii acestea nedrepte nu este despre responsabilitatea noastră, despre percepțiile noastre greșite asupra valorilor, despre așteptările și dorințele nerealiste, despre felul în care ne înșelăm, prin necunoaștere sau ignoranță, asupra celorlalți și a relațiilor dintre noi, nimic dintre acestea nu vor fi aduse în discuția cu conștiința noastră, atunci când rezultatul e altul decât cel așteptat. Omul, de regulă, are o singură versiune, a făcut doar bine, iar destinul, Dumnezeu, karma, lumea îl pedepsește pentru ceva ce el știe că nu a făcut. Celălalt e rău, e egoist, nu știe să aprecieze. Cu această percepție oarecum copilărească, va continua să aibă așteptări din partea celorlalți, să fie recompensat, iubit și adulat, și de fiecare dată, atunci când nu va primi exact ceea ce a dat, va găsi vinovatul pentru acest eșec. Firește, niciodată el.

Cristina Danilov este psiholog și scriitor

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii