Am ratat fondurile UE: Palatul Braunstein se repară cu bani de la bugetul local
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

vineri, 03.12.2021

Am ratat fondurile UE: Palatul Braunstein se repară cu bani de la bugetul local

GALERIE
Palatul Braunstein
  • Palatul Braunstein
- +

Palatul Braunstein va fi reabilitat cu bani de la bugetul local. Primăria a lansat licitaţia de lucrări, iar contractul are o valoare estimată la 17,6 milioane lei. Fondurile vor fi acoperite integral din banii ieşenilor, după ce municipalitatea a eşuat în atragerea de fonduri europene, proiectul fiind respins în acest an. Imobilul de pe str. Cuza Vodă nr. 2 este monument istoric şi a fost construit între anii 1913 şi 1915.

 „Este o construcţie monumentală purtând amprenta stilului arhitectural eclectic, cu elemente de art-nouveaux, specific construcţiilor realizate în România în acea perioadă“, se arată în caietul de sarcini aferent procedurii de licitaţie. Clădirea are subsol, parter, trei etaje şi un pod. De-a lungul timpului, imobilul a suferit mai multe intervenţii, la subsol şi parter fiind spaţii comerciale, iar la etajele superioare locuinţe. „Intervenţiile suferite prin lucrările de amenajare realizate au condus la modificări ale elementelor structurale, în special prin amenajarea spaţiului comercial de la subsol, unde s-au executat goluri în pereţii structurali. La parter şi etajele superioare s-a intervenit numai prin compartimentări cu pereţi din gips carton sau cu tâmplărie din lemn“, se mai precizează în documentul citat.

De asemenea, instalaţiile electrice, termice şi canalizarea au un grad avansat de uzură şi improvizaţie. Prin proiectul lansat de Primărie, intenţia municipalităţii este de a restaura şi consolida Palatul Braunstein. Ulterior, clădirea îşi va schimba funcţiunea sa mixtă din comerţ şi locuinţe sociale în funcţiune culturală - mediatecă şi spaţii expoziţionale. Potrivit proiectului, finisajele interioare şi exterioare vor fi refăcute cu materiale specifice monumentelor eclectice de la începutul secolului XX. Totodată, şarpanta va fi înlocuită, ceea ce conferă posibilitatea amenajării unui spaţiu expoziţional în podul imobilului, aşa cum a fost gândit în 1915. Firmele interesate să participe la licitaţie pot depune oferte la Primărie până pe 15 decembrie 2017.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce vulturii vor înhăţa bucată cu bucată din starul economiei comuniste de la Iaşi

Dan CONSTANTIN

De ce vulturii vor înhăţa bucată cu bucată din starul economiei comuniste de la Iaşi

Şi totuşi nimeni nu a plătit! A rămas în urmă un munte de datorii, mare parte în dreptul statului, ceea ce ne face să credem că până la urmă această obligaţie va fi pusă în spinarea tuturor cetăţenilor, deci pierderea va fi socializată.

Filmuletul zilei

opinii

Vodă Koba cel cumplit

Alexandru CĂLINESCU

Vodă Koba cel cumplit

Dacă naziştii de frunte au fost judecaţi şi condamnaţi, dacă şi astăzi un fost paznic de lagăr ajunge, la 90 de ani, în faţa tribunalului, nici un lider sovietic şi nici un călău kaghebist n-a fost în situaţia de a răspunde pentru faptele lui. Iată de ce, în lipsa unui proces al comunismului, o carte precum cea a lui Martin Amis este salutară.

Politehnica lui Kogălniceanu

Neculai SEGHEDIN

Politehnica lui Kogălniceanu

Cine a citit jurnalul american al lui Grigore T. Popa (volum editat de dr. Richard Constantinescu), poate întâlni, spre sfârşitul cărţii, coperta numărului 3 din anul 1936 al Însemnărilor ieşene, unde marele profesor anatomist era coleg de redacţie cu Mihail Sadoveanu şi George Topîrceanu. Pe acea copertă se poate vedea şi cuprinsul numărului cu pricina, în care este menţionat şi articolul O Politehnică la Iaşi, în 1850 de Ioan Andriescu-Cale. 

Ultima dorinţă a unui general

dr. Eugen TÂRCOVEANU

Ultima dorinţă a unui general

Unchiul Nelu, pe numele său Ion Gavriloiu, s-a născut la 8 octombrie 1921, în satul Trestieni, comuna Pârscov (unde s-a născut şi Vasile Voiculescu pe care l-a cunoscut), din judeţul Buzău. A fost fiul Anei şi al lui Constantin Gavriloiu, preot înzestrat cu mare har duhovnicesc, cu dragoste de oameni şi de adevăr.

pulspulspuls

Un război intestin este inevitabil la USR Iaşi. Iată argumentele!

Un război intestin este inevitabil la USR Iaşi. Iată argumentele!

Acuma, că a trecut ziua naţională, adică 24 de ore în care, trebuie să recunoaştem, tot românul trebuie să adopte poziţia sfinxului, ei bine, acuma, că a trecut, putem să relaxăm muşchii faciali şi să medităm puţin la problemele importante ale urbei noastre. 

Caricatura zilei

Cântecel de sezon

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.