Am testat: Câteva trucuri ca să te înţelegi cu robotul de la EON. Nu știe să reproducă cifrele
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Am testat "Inteligenţa Artificială" de la EON

Am testat: Câteva trucuri ca să te înţelegi cu robotul de la EON. Nu știe să reproducă cifrele

GALERIE
Ioana-asistentul-virtual
  • Ioana-asistentul-virtual
- +

Inteligenţa Artificială este tot mai prezentă în vieţile noastre de zi cu zi, parcă mai mult acum, în perioada pandemiei, când interacţiunea umană a fost limitată, iar multe dintre companiile mari au limitat într-o oarecare măsură accesul la ghişee sau sedii. Astfel, informaţii cu privire la facturi, abonamente sau chiar programări pentru semnarea de contracte se pot face la un operator uman doar după lungi „discuţii“ cu Inteligenţa Artificială, care se dovedeşte uneori a nu fi atât de inteligentă. O vorbă mai nouă: până la un operator uman te cam mănâncă inteligenţa artificială. 

Una spui şi alta ajunge la "Doamna" Inteligenţă Artificială

În urmă cu câteva luni un bătrân de peste 80 de ani a sunat la redacţie cerându-ne ajutorul pentru a se putea programa la sediul din Iaşi al EON. Dorea să semneze contractul la energia electrică pentru a nu fi surprins de vreo creştere a facturii (sic). Acesta nu locuieşte în judeţ, însă are apartament în Iaşi şi a dorit ca în cele trei săptămâni în care putea rămâne în municipiu să rezolve această problemă. A mers direct la sediul central din Iaşi, însă i s-a spus că nu poate intra decât cu o programare online sau făcută telefonic. Având în vedere vârsta înaintată şi abilităţile sale în ale IT-ului, a ales conexiunea telefonică.

După spusele bătrânului, acesta nu s-a putut însă înţelege în niciun fel cu "doamna" cu care a discutat şi a pierdut ore întregi la telefon fără niciun rezultat. I-a rezolvat problema însă unul dintre reporterii Ziarului de Iaşi, care i-a făcut programare online la sediul EON din Iaşi în doar câteva minute şi cu câteva "click-uri". Bătrânul nu a mai revenit cu un telefon, deci putem doar presupune că şi-a rezolvat problema în final.

Experienţa reporterilor cu Ioana, robotul EON

Întâmplări similare cu cea prezentată anterior ne-au fost relatate atât de colegi, cât şi de alţi ieşeni, aşa că am vrut să testăm pe pielea nostră cum este să interacţionezi cu "Ioana", robotul celor de la EON. Am sunat la numărul 0265.200.366 unde, foarte promt, Ioana era de serviciu. Ne-a cerut să răspundem tastând cifrele 1 sau 2 la câteva întrebări şi, într-un final, pentru a afla informaţii despre factură ne-a cerut să citim codul de încasare. Zece cifre pe care, până la finalul apelului, am reuşit să le învăţăm dumnezeieşte de câte ori am fost nevoiţi să le citim şi recitim. Iar celor mai slabi de înger, faptul că au spus 47 şi robotul a înţeles 29, mai ales după ce în prealabil au citit de câteva ori sau chiar zeci de ori codul de încasare, le poate aduce aminte şi cele mai ingenioase înjurături.

Din interacţiunile noastre cu Ioana şi lectura cifrelor am aflat însă că este bine să încerci să te adaptezi tu. Iniţial am citit cifră cu cifră codul de încasare, dar rezultatul nu a fost deloc unul dorit. Mai bine de jumătate dintre cifrele rostite au fost înregistrate de robot greşit, aşa că am ascultat cum ne recită cifrele Ioana şi am încercat să transmitem codul în numere formate din două cifre, acolo unde era posibil. Un rezultat ceva mai bun, dar tot ne-a luat ceva timp şi multă răbdare până să înţelegem şi cum trebuie să rostim "şi-ul" sau cât de articulat trebuie rostite numerele.

Ioana, mai bună la Limba română decât Matematică

În interacţiunea cu robotul EON am dorit să aflăm şi cum răspunde la nume de străzi, nu doar la cifre. Am contactat-o din nou pe Ioana, însă de această dată la numărul 0800.800.929, unde am vrut să aflăm dacă sunt lucrări sau defecţiuni pe strada pe care locuim. Un apel care a durat, după caz, mai puţin de două minute pentru a afla informaţia. Din interacţiunile pe care le-am avut, câţiva colegi au reuşit din prima încercare să transmită judeţul, oraşul şi strada unde locuiesc. Alţii au învăţat însă ce să nu zică pentru a nu încurca robotul.

Astfel, în cazul în care cineva locuieşte pe o stradă care poartă numele vreunui scriitor sau personalitate istorică acest nume trebuie citit în tocmai, fără inversiuni. Astfel, strada Mitropolit Varlaam trebuie citită de exemplu în tocmai ca pe factură, nu Varlaam Mitropolit. De asemenea, nu trebuie rostit şi cuvântul "strada", ci doar numele străzii. Dacă toate aceste lucruri sunt respectate atunci la finalul apelului ajungi să ai chiar o părere bună despre Ioana. Dacă nu, atunci vei avea ceva mai multe păcate de spus la următoarea spovedanie. Chiar, dacă te cerţi cu un robot îţi mai dă preotul canon?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Drum bun, cale bătută

Nicolae GRECU

Drum bun, cale bătută

Dacă Mirel Rădoi nu poate fi întors la echipa naţională pentru probabilele meciuri de baraj, FRF poartă o mare parte de vină.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

Câteva notiţe la final de pelerinaj

pr. Constantin STURZU

Câteva notiţe la final de pelerinaj

Într-un context atât de dificil pentru ţară, era firesc să întâmpine extrem de multe provocări şi gazdele pelerinilor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Sfântul Augustin (354-430) arăta că într-o societate există laolaltă, însă fără amestecare, o cetate terestră, imperfectă şi coruptă, şi o Cetate Celestă, superioară din toate punctele de vedere. Cetăţeanul trebuie să se supună rigorilor autorităţii laice până acolo unde moralitatea creştină a acestuia este încălcată. 

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Sochoauxă

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.