Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Am vorbit cu poliţistul înjunghiat de interlopi: „M-a lovit, nu am ripostat. Nu ştiu dacă au venit pentru mine“

GALERIE
Politist batut
  • Politist batut
- +

Cât de uşor se intră cu „arme albe“ într-un club? Reprezentanţii clubului în care a început agresiunea, a căror rapiditate în izolarea conflictului e totuşi de remarcat, au anunţat că în viitor îşi vor selecta mai drastic clientele.

Individul care l-a lovit cu pumnul pe Iulian Dumitraş, poliţistul karatist de la Direcţia de Operaţiuni Speciale, în interiorul clubului Skin, a fost identificat de anchetatori. Acesta se numeşte Constantin Grigoriu, zis şi „Skelet“, fiind cercetat pentru infrac­ţiunea de lovire şi alte violenţe, alături de Radu Constantin Holban, fost Talabă. Grigoriu ar fi cel care l-a lovit pe poliţist cu pumnul în gură, cu un instrument inelar metalic, care este denumit şi „box“. Jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“ au stat de vorbă ieri cu poliţistul lovit, Iulian Dumitraş. „Da, m-a lovit cu un box, eu nu am ripostat. Nu ştiu dacă au venit în club anume pentru mine, nu ştiu. Totul s-a derulat foarte repede“, ne-a spus ieri poliţistul. Constantin Grigoriu a fost condamnat în 2013 pentru trafic de droguri, într-un dosar al celor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate. În 2017, judecătorii l-au condamnat pe „Skelet“ la opt ani de închisoare, însă sentinţa nu a fost definitivă.

Grigoriu era prieten bun cu Constantin „Talabă“ şi frecventau împreună cluburile din Iaşi. La rândul lui, potrivit mai multor surse, Talabă era prieten bun cu unii dintre cei mai „în vogă“ afacerişti din imobiliare din Iaşi, cu care se întâlneşte periodic şi joacă table pe sume mari de bani, în spălătoria auto administrată de Talabă, în Tătăraşi. Pe de altă parte, şi securitatea în unele cluburi ieşene pare a lăsa de dorit, atât din partea patronilor, cât şi a autorităţilor. Dacă patronii cluburilor „au lăsat-o mai moale“ cu selecţia clientelei, cât şi controlului corporal la intrarea în cluburi, autorităţile nu mai întreprind percheziţii în aceste localuri. În anii trecuţi, „mascaţii“ intrau periodic în cluburi şi făceau percheziţii corporale, fapt care descuraja clienţii recalcitranţi ce ieşeau în oraş cu arme albe. În cazul poliţistului lovit în clubul Skin cu un box în faţă, se poate pune întrebarea cum a reuşit Grigoriu să intre cu acest obiect în interiorul localului.

De asemenea, în cazul lui Talabă, procurorii suspectează că acesta intrase în club cu un cuţit cu lamă de 20 cm. Pe de altă parte, este remarcabilă şi rapiditatea cu care guarzii din Skin au atenuat conflictul dintre interlopi şi poliţist, pentru siguranţa celorlalţi clienţi. De asemenea, un box care are dimensiuni mici poate fi ascuns bine pe corp. În această privinţă, administratorii Clubului Skin ne-au precizat ieri că îşi vor schimba total politica clientelei. „În perioada imediat următoare vom face o selecţie riguroasă a clientelei. Dorim ca persoanele care vin să se distreze la noi să să se simtă în siguranţă. De asemenea, vom face şi controale corporale riguroase la intrarea în club“, ne-au precizat reprezentanţii clubului. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri