Ambasadoarea ciinilor

Claudia Partole, cea care ne trimite, la Cronica veche, „Scrisori de peste riu", imi marturisea in urma cu citiva ani ca, inca din adolescenta, isi trimitea scrisori, ea – siesi. Mai tirziu, in anii maturitatii si ai convietuirii in comun, acest obicei (straniu, sa recunoastem) a provocat o drama conjugala ireparabila… Si mai tirziu, Claudia si-a trimis scrisori deschise, ceea ce literatura sau publicistica se cheama. Prozele ei (romane, povestiri, pentru adulti sau pentru copii), scrise la persoana I, sint tot un fel de confesiuni, de marturisiri irepresibile, epistola sau jurnalul dindu-i posibilitatea de a intra in priza directa cu cititorul, jucind roluri nu intotdeauna confortabile. A se vedea Jurnalul unei menajere, despre care am si scris in aceasta pagina.

In cea mai recenta carte a sa, purtind un titlu de o banalitate cautata: Peisaj cu Dimineti si Clipe (Editura Lumina, Chisinau, 2011), autoarea „de peste riu" insereaza un, sa-i zicem, jurnal epistolar, intins pe distanta unui an (27 iulie 2010-27 iulie 2011) si adresat unei prietene, Lia, despre care nu poti a-ti da seama daca este o fiinta reala, trecuta dincolo, sau un alter-ego. Aceasta ambiguitate, bine orchestrata, te face sa duci cartea pina la capat (mai sarind niste pagini), spre a afla, ca intr-un roman politist, cine este… criminalul. Si, ca-n cartile cu final deschis, ramii intr-o dunga. Dar, chiar daca Lia ar fi existat, intr-o alta virsta ar fi chemat-o Claudia. In fapt, toata marturisirea este un blagian „hronic si cintec al virstelor", un compendiu de „elegii pentru fiinte mici", iar peste toate, un apel (patetic, pe alocuri) pentru convietuire pasnica, integrare si comunicare cu Natura sau cu celelalte fiinte, nevorbitoare, acestea, in limba oamenilor, dar vorbitoare in limba lor. Marturisirea are si rol de catharsis, este un exercitiu de purificare morala si spirituala, o incercare de a elimina reziduurile urei, ale invidiei, bovarismele sau, dimpotriva, complexele care ne bintuie.

Provocat de incarcatura poetica a scrierii, m-am jucat, extragind de ici-colo cite o zicere si alcatuind un veritabil poem… matinal: Am simtit dorinta de a fi copil si… am iesit. / Atit de mult as vrea sa ma povestesc! / Lumea in care nu exista uritul…/ eram singura, orice miscare ma facea sa tresar. / Mi-am vindecat ranile smulgind din piept ranchiuna si orgoliul. / Renasteam de la o zi la alta, / de la o ruga la alta, / de la o dusmanie la o impacare, / de la o iertare la o regasire. / Atitia oameni dragi ma privesc de dincolo! / As vrea sa ma invelesc cu pinza de paianjen. / O ploaie rece, lenta, imi mina pasii spre casa / Intru, lasind toamna afara./ Si in inima casei simt autograful ei:/ Te salut, doamna! Sint toamna si eu…/ Frunze-mi zboara in cale, incerc sa le prind. / Poate ca ani in sir dainuim / in aceasta memorie nefruzarita de nimeni…// Tomnica-greierasul a adormit sub geamul meu, cu intreaga orchestra. / N-o sa-l aud pina la primavara. //Am alergat ca zaluda dupa un maidanez./ Stai, prostule, iti dau o felie de piine, nu o piatra! // Sint supraveghetoarea maidanezlor. / Cine a zis: cu cit mai mult cunosc omul, cu atit mai dragi imi sint ciinii? // Ce-ar fi daca Banca Nationala ar anunta / ca valoarea unui dolar / echivaleaza cu o frunza/ cazuta din buzunarul toamnei?/ In cit timp ar fi devastata gradina mea? // Soarele rasarea la apus / mare, rotund, metalic,/ ca o piuneza prinsa pe firmament. // Deoarece fiecare zi ar putea fi cea din urma / sa pun pret pe toate / pe frunzele chircite / si pe copacul infirm / si pe ciinele speriat de bataia vintului. / Dimineata am aflat ca nu fusese nimeni la geam. / Vintul dormise, posibil, la un hotel de lux,/ undeva printre nori. // Azi-noapte trebuie sa fi fost balul veveritelor. // Azi chiar am fost in copilarie. / Inotam prin zapada, scuturindu-mi anii de indoieli si numarind pescarii./  Eu imi las anii ca pe niste papuci demodati si devin copil / dimineata nu vreau sa ascult decit izvorul si arborii. // Desi e miercuri, mi-e duminica-n suflet./ Vintul m-a petrecut pina la scara, / apoi, daca a vazut ca-i inchid usa-n nas, / a prins a izbi ca un smintit in geamurile balconului./ Voia sa le smulga. // Simt in toata fiinta mea durerea melcului/ pe care l-am strivit, cu nesimtire, din neatentie. /M-am gindit sa-mi pedepsesc piciorul, / cum a procedat Sfintul Dumitru,/ care nu si-a mai incaltat piciorul trei ani. / Abandonez in fiecare zi o lume care ma vrea a ei. / Voi intra in partidul broastelor. / Maninc frunze si tije de papadie si multumesc./ Sint cine sint. / Ma adresez tie,/ in realitate imi scriu mie,/ pentru a ma cunoaste,/ caci n-am ajuns.

In scrisorile „de peste riu", precum si in imprejurari publice (simpozioane, conferinte, reuniuni „astriste", campanii electorale), Claudia Partole este o ambasadoare a romanitatii, o combatanta ardenta, mereu plina de speranta si mereu dezamagita. Am cautat, in acest jurnal, referiri, rabufniri ale acestui spirit suferind de soarta conationalilor ei, ai nostri, in definitiv. Daca am gasit doua-trei. „Ca neam – zice undeva – am dorit sa ne rugam intr-o limba, ca sa nu ne caute Dumnezeu printre alte semintii. Insa aproape intotdeauna, in neamul meu, unul a dorit una, altul alta, iar din acest motiv am ramas suspendati in trecut, cu privirea impaienjenita spre ziua de miine. Independenta noastra e un fapt neimplinit…" Altundeva surprinde, in citeva fraze, drama unei femei, deportata in Siberia, impreuna cu cele trei copile ale ei, remarcind „sufletul cu adevarat crestin, care poate sa-i ierte si celui mai aprig dusman: „Ii sint recunoscatoare Bunului Dumnezeu si pentru asta. Dusa in Siberia, am vazut si am inteles lumea." Mai este evocata o intilnire, peste ani, cu academicianul Nicolae Corlateanu, „omul legenda", care „mi-a daruit marea lui dragoste pentru limba romana, chiar daca timpurile il obligau s-o numeasca altfel." Timpurile nu s-au schimbat prea tare, din moment ce, recent, marcurtizatii de la Chisinau s-au foarte inflamat in contra ambasadorului, la Bucuresti, al republicii moldave, care, etnic si stiintific, s-a declarat roman si vorbitor de limba romana. Parca simt, peste riu, efluviile, cit de indignare, cit de mihnire, ale Claudiei, fata de elefantii comunisti (cu nume romanesti, unii dintre ei!) care au ramas incremeniti in proiectul stalinist al celei de-a 16-a republici unionale… Dupa cum cred ca aceleasi sentimente o incearca pe cea care se considera ambasador al oamenilor printre ciini, aflind ca bipezii „din tara" au decis eutanasierea acestor patrupede, considerate, prin traditie, cei mai buni prieteni ai omului…

Publicitate și alte recomandări video