Amendă dată cu picioarele de Poliţia locală. Salubris este de vină, clienţii plătesc!
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 29.01.2022

Brambureala de la Primărie

Amendă dată cu picioarele de Poliţia locală. Salubris este de vină, clienţii plătesc!

GALERIE
Salubris
  • Salubris
- +

Angajaţii municipalităţii reuşesc să-şi dea singuri cu stângu-n dreptul. O firmă care deţine un local în centrul Iaşului a solicitat Salubris să ridice contra cost deşeurile rezultate din reamenajarea spaţiului, plătind chiar în avans. Salubris nu a venit, dar au venit inspectorii Primăriei care au aplicat o amendă pentru deşeurile rămase în cale. Nici măcar nu au nimerit firma, amendând o alta, care avea acelaşi administrator.

 

La începutul anului trecut, „Cârciuma Veche” şi-a mutat sediul de pe bulevardul Ştefan cel Mare pe strada I.C. Brătianu. Înainte de redeschiderea localului, la noul sediu au fost făcute lucrări de reamenajare. Cu această ocazie, Viv Food SRL, firma care administrează localul, a depus la registratura Salubris o cerere pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor rezultate din lucrări. Cererea din 2 februarie nu a primit niciun răspuns, aşa că pe 15 februarie a fost depusă o nouă cerere, cu acelaşi obiect. De această dată, cererea fusese înaintată de Viviene SRL, o altă firmă administrată de patronul „Cârciumii Vechi”, dar făcea referire la aceeaşi adresă.

Pe 24 februarie şi-a făcut apariţia la faţa locului nu echipa Salubris pentru a ridica deşeurile, ci o echipă de inspectori ai Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei. Aceasta a constatat că pe trotuar sunt depozitate obiecte sanitare, moloz, plăci OSB, cărămizi, carton şi bucăţi din beton. Ca urmare, inspectorii au aplicat o amendă de 2.500 de lei, dar nu către Viv Food SRL, care administra spaţiul din centru, ci către Viviene SRL, care făcuse a doua cerere la salubris şi care îşi are sediul în zona CUG. Ca urmare, Viviene SRL s-a adresat instanţei, solicitând anularea procesului-verbal de sancţionare.

La Judecătorie, reprezentanţii firmei au arătat că societatea nu are nicio legătură cu spaţiul de pe I.C. Brătianu, care a fost închiriat de Viv Food SRL. Pe de altă parte, faptul că Salubris nu amplasase containere de depozitare a deşeurilor de construcţii nici după trei săptămâni de când i se solicitase acest lucru nu putea fi imputat firmei care-şi reamenaja spaţiul. Aceasta achitase de altfel contravaloarea serviciilor prestate de Salubris, deci respectase toate reglementările locale. În replică, reprezentanţii municipalităţii au afirmat că amenda a fost aplicată pentru prezenţa pe domeniul public a deşeurilor, fapt confirmat cu fotografiile depuse la dosar. Câtă vreme resturile de materiale se aflau pe trotuar, procesul-verbal era perfect în regulă.

Magistraţii Judecătoriei nu s-au uitat la fotografiile făcute de inspectorii Primăriei, ci la conţinutul procesului-verbal completat de aceştia. „Din declaraţiile martorului C.C., rezultă că lucrările de reamenajare au fost realizate de Viv Food S.R.L., la restaurantul «Cârciuma Veche». Faptul că cele două societăţi au un administrator comun nu constituie un motiv pentru a putea sancţiona una dintre societăţi când cea de-a doua era răspunzătoare. Chiar dacă este în sarcina administratorului să gestioneze corect cele două societăţi, este în sarcina intimatului să identifice în mod corect şi să sancţioneze legal societatea răspunzătoare”, au apreciat judecătorii. Aceştia au dispus anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare. Municipalitatea a făcut apel împotriva sentinţei, dosarul intrând joi pe rolul instanţei superioare. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce angajarea în Guvern a unui fiu de politician ne face să pierdem de două ori

Dan CONSTANTIN

De ce angajarea în Guvern a unui fiu de politician ne face să pierdem de două ori

De aceea mulţi dintre tineri aleg din start să-şi caute ceva în afară. Nu vor să se milogească pe aici şi oricum e mai cool să lucrezi în Berlin sau Londra decât să-ţi faci veacul prin Vaslui.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (5)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (5)

Autorul relatează în continuare despre felul în care familia sa din Seimeni, sat situat pe malul dobrogean al Dunării, a traversat anii comunismului.

Cu Dumnezeu, de-a v-aţi ascunselea

pr. Constantin STURZU

Cu Dumnezeu, de-a v-aţi ascunselea

Cuvântul Dumnezeu cred că e printre cele mai familiare cuvinte. Dar avem noi o idee clară asupra conţinutului acestui cuvânt? Îl învăţăm de mici, dar ceea ce învăţăm corespunde realităţii? Trăim cu impresia că atunci când vorbim despre Dumnezeu ştim precis la Ce (sau la Cine) ne referim. 

Coroana reginei

arh. Ionel OANCEA

Coroana reginei

Arhitectura este arta deplină a spaţiului de viaţă, personală şi comunitară. Resursele de creativitate vin din întreaga cultură şi civilizaţie. Referinţele sunt complexe, diferite de ale artelor plastice figurative sau nonfigurative. 

pulspulspuls

Avem notabilităţi faine pe listă: iacătă cine vine la inaugurarea A8 din 2050!

Avem notabilităţi faine pe listă: iacătă cine vine la inaugurarea A8 din 2050!

Sinceri să fim acuma, parcă nici nu ştim cum s-o luăm: de bună sau de nebună? Un personagiu din târg pus pe ghiduşii a făcut o pagină online specială, preventiv, ca să ocupe loc în faţă, pentru inaugurarea autostrăzii Unirii, A8, pentru data de luni, 3 ianuarie 2050 (!). 

Caricatura zilei

Oare și lor le-a venit mare?

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X