„Amendă” de 3,3 milioane de euro pentru Primărie. O nebuloasă cu proiecte europene

marți, 20 decembrie 2022, 02:50
3 MIN
 „Amendă” de 3,3 milioane de euro pentru Primărie. O nebuloasă cu proiecte europene

Banii sunt ceruţi din cauza unor nereguli în derularea unor proiecte cu fonduri europene. Cele trei proiecte derulate în perioada 2007 – 2013 sunt cercetate de procurorii anticorupţie. Municipalitatea a constestat în instanţă „corecţiile”, dar trebuie să dea banii, urmând ca în cazul unei sentinţe favorabile să-i primească înapoi.

 

Trei proiecte europene derulate acum zece ani au adus o „gaură” în bugetul local de câteva milioane de euro. Anul acesta, Primăria a fost nevoită să suporte o „amendă” în valoare 16,5 milioane lei. Informaţia apare în proiectul de hotărâre aferent execuţiei preliminate a bugetului local pe anul în curs. Potrivit sursei citate, aceştia bani reprezintă corecţii financiare la sume primite de la Uniunea Europeană. Interpelaţi pe temă, oficialii municipalităţii ne-au declarat că este vorba despre corecţii aferente a trei proiecte europene derulate în perioada 2007 – 2013.

„Corecţiile amintite sunt contestate de noi în instanţă. Procesele nu sunt finalizate. Dar e o interpretare a legislaţiei europene în domeniu: dacă înregistrezi creanţe (chiar dacă ele sunt sub formă de corecţii contestate) nu poţi merge la semnat contracte noi. Dacă vom câştiga aceste procese, ministerul (Dezvoltării, n.r.) ne va da banii înapoi”, a declarat purtătorul de cuvânt la instituţiei, Sebastian Buraga. Cele trei proiecte „amendate” la momentul implementării au fost axa culturală, axa Est-Vest şi axa Sud. Primul proiect a vizat modernizarea mai multor străzi centrale, al doilea a inclus pasajul Mihai Eminescu, iar celălalt a determinat, printre altele, reînfiinţarea liniei pentru tramvaie pe ruta CUG – Centru. Aceste proiecte au fost şi sunt în vizorul DNA: o anchetă penală a fost reluată în vara anului trecut, la bază fiind modul în care au fost derulate contractele de lucrări. Procurorii au reluat cercetarea penală după ce au obţinut acest drept pe calea instanţei. Anterior, în perioada 2014 – 2019, proiectele fuseseră sub ochii procurorilor, dar ancheta nu a dus la formularea de acuzaţii. În 2020, DNA a cerut (şi obţinut) redeschiderea urmăririi penale („in rem”). La acest moment, nu este clar modul în care a evoluat acest dosar.

Corecţii financiare şi la actualele proiecte UE

Primăria nu a scăpat de corecţii financiare nici în programarea bugetară 2014 – 2020. „Municipiul Iaşi are 18 contracte de finanţare în cadrul POR 2014 – 2020. Pentru 4 dintre acestea au fost aplicate corecţii financiare la nivelul contractelor economice. Ministerul înregistrează 7 dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, având ca parte Municipiul Iaşi”, se arată într-un răspuns recent al Ministerului Dezvoltării cu privire la situaţia actuală a „amenzilor”.

Ministerul a refuzat să detalieze situaţia corecţiilor, într-o totală lipsă de transparenţă, dar, potrivit unor surse ZDI, este vorba despre o sumă care trece pragul de 12 milioane lei. În acelaşi timp, contractele care fac obiectul corecţiilor au fost încheiate cu firme precum: Conest (lucrări), Bozankaya (livrare tramvaie) şi două asocieri de firme care au asigurat servicii de proiectare sau consultanţă (sumele sunt mici în comparaţie cu primele două firme enumerate).

Toate corecţiile au fost atacate de către Primărie în instanţă, aspect confirmat şi de către Ministerul Dezvoltării. În general, corecţiile financiare au fost aplicate pentru nereguli în derularea achiziţiilor publice, de la nerespectarea unor paşi procedurali şi până la includerea de cerinţe restrictive în documentaţia de atribuiare a unui contract. 

Cititi si: COMUNICARE ŞOC! Primăria a pierdut aproape 71 milioane lei din fonduri europene

Cititi si: O nouă bombă explodează lângă Chirica. DNA intră iar în Primărie. Acum, pe axa est-vest

Cititi si: “Amendă” uriaşă pentru noile tramvaie ale Primăriei. "Atacăm în instanţă!"

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii