Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Amendă de până la 10.000 de lire în cazul nerespectării carantinei în Marea Britanie

GALERIE
Boris
  • Boris
- +

Britanicii care nu vor respecta măsurile de autoizolare în cazul contaminării cu noul coronavirus vor fi pedepsiţi cu o amendă de până la 10.000 de lire sterline (11.000 de euro), a anunţat sâmbătă guvernul în cursul unei prezentări a noilor reguli vizând reducerea numărului de cazuri pozitive, notează AFP, preluată de Agerpres. Premierul Boris Johnson, care a declarat în această săptămână că Regatul Unit se confruntă cu al doilea val de COVID-19, a prezentat noile măsuri de restricţie aplicate locuitorilor din regiunile din nordul, nord-vestul şi centrul Angliei, cele mai afectate.

Printre aceste măsuri, guvernul britanic introduce obligaţia legală de autoizolare, cu începere de la 28 septembrie, pentru persoanele testate pozitiv sau cărora National Health Service (NHS) le cere acest lucru. „Cel mai bun mod de a combate coronavirusul este ca fiecare să respecte regulile şi ca persoanele riscând să transmită boala să se autoizoleze”, a declarat prim-ministrul într-un comunicat.

„Nimeni nu trebuie să subestimeze importanţa acestor măsuri, aceste noi reguli înseamnă că aveţi obligaţia legală să le aplicaţi, imediat ce sunteţi contaminaţi sau dacă NHS vă cere acest lucru”, a adăugat el. Regatul Unit le cere persoanelor testate pozitiv să se izoleze 10 zile, iar oricine trăieşte cu o persoană testată pozitiv sau prezentând simptomele trebuie să stea în carantină 14 zile.

În cazul nerespectării regulilor, amenzile vor merge de la 1.000 de lire (1.090 de euro) la 10.000 de lire în cazul încălcării repetate. Pentru a stimula respectarea acestor reguli, persoanele cu venituri limitate vor putea primi un ajutor forfetar de 500 de lire (545 euro) dacă nu au posibilitatea să lucreze de acasă în timpul carantinei lor.

Regatul Unit este cea mai lovită ţară europeană de pandemia în curs, cu aproape 42.000 de decese înregistrate şi face faţă unei creşteri rapide a numărului de noi cazuri de la sfârşitul vacanţei. „Vedem o revenire în Franţa, în Spania, în întreaga Europă. Este absolut inevitabil, mă tem, să vedem acest lucru şi ţara noastră”, a insistat Boris Johnson.

Dacă noi restricţii au fost introduse în această săptămână, premierul britanic şi-a exprimat reticenţa să impună o nouă izolare totală a ţării, în timp ce mai mulţi deputaţi conservatori se arată critici faţă de măsurile deja luate. Sâmbătă, mai mulţi manifestanţi anti-vaccin şi anti-izolare au înfruntat poliţia în Trafalgar Square, în centrul Londrei. Ulterior, 32 de persoane au fost reţinute, mai scrie AFP.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri