Amendă usturătoare pentru românii care locuiesc la bloc și folosesc mașina de spălat

vineri, 21 iunie 2024, 14:59
2 MIN
 Amendă usturătoare pentru românii care locuiesc la bloc și folosesc mașina de spălat

Traiul la bloc vine cu o serie de obligații. Printre acestea, respectarea programului de odihnă. Ce se întâmplă dacă refuzi să faci asta?

Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice incriminează:

– tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

– tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

– organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.

Ce amendă riscă cei care spală rufe în timpul programului de liniște

Potrivit legii, persoanele care produc zgomote puternice în apartament sau chiar la casă riscă amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei.

Aici se încadrează și utilizarea mașinii de spălat, în cazul în care aceasta îi deranjează pe vecini.

În cazul în care folosiți în timpul orelor de liniște la bloc aparatură care face zgomot puternic sau instrumente muzicale de intensitate mare, atunci puteți fi sancționat cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii