anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 02.07.2022

Amendat pentru că a evitat coliziunea cu un "bizon", în trafic. A învins Poliția Rutieră în instanță

GALERIE
amenda, politiei, bizon trafic
  • amenda, politiei, bizon trafic
- +

Un şofer a fost amendat pentru că a încercat să evite coliziunea cu un "bizon" care i-a tăiat faţa în trafic. Pentru a evita impactul, a călcat linia continuă. Poliţiştii nu au observat comportamentul agresiv al celeilalte maşini. Parţial, lucrurile s-au lămurit în instanţă.

În septembrie anul trecut, Vasile C. circula pe Splai Bahlui Mal Stâng, dinspre Podul Cantemir spre Podul de Piatră, pe banda din mijloc. În apropierea sediului Generali, un şofer aflat pe banda din dreapta a virat brusc stânga, intrându-i în faţă, fără a semnaliza. Apoi, şoferul a trecut pe banda din stânga. Singura manevră disponibilă pentru Vasile C. a fost să frâneze brusc şi să vireze la rândul lui stânga, intrând astfel pe cealaltă bandă, pe care în acel moment nu se afla nimeni. A fost imediat oprit de poliţişti şi amendat cu 580 de lei pentru faptul că trecuse peste linia dublă continuă şi cu încă 435 de lei pentru că nu purta centura de siguranţă. Totodată, i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile. Explicaţiile oferite poliţiştilor nu au slujit la nimic, aşa că Vasile C. s-a adresat instanţei.

În faţa judecătorilor, ieşeanul a adus şi un martor, în persoana şoferiţei care se afla în spatele său în momentul incidentului. Aceasta a confirmat relatarea sa, ceea ce i-a determinat pe magistraţi să admită parţial plângerea lui Vasile C. "Apreciază instanţa că se impune înlăturarea caracterului contravenţional al faptei, întrucât în cauză a intervenit un caz fortuit, reprezentat de conduita imprevizibilă a unui alt participant la trafic, ce a pătruns intempestiv pe sensul de mers al petentului, determinându-l pe acesta să efectueze manevra neregulamentară", au precizat magistraţii. Aceştia au decis înapoierea permisului reţinut de poliţişti şi anularea amenzii date pentru călcarea liniei continue. A fost însă menţinută amenda aplicată pentru lipsa centurii de siguranţă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Efectul mediatic David Popovici

Nicolae GRECU

Efectul mediatic David Popovici

Banii, decoraţiile şi capra vecinilor sunt subiectele la modă după performanţa tânărului înotător.

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

În ultimul foileton al seriei, autorul sintetizează efectele acţiunii curentului latinist din Transilvania asupra configurării conştiinţei identitare româneşti, în special în chestiunile de fixare a normelor limbii literare şi ale ortografiei româneşti moderne.

Crize, amăgiri şi limpeziri

pr. Constantin STURZU

Crize, amăgiri şi limpeziri

Între cei 12 ucenici mai apropiaţi, Mântuitorul a ales şi pe doi care aveau să comită acte de trădare cumplite: este vorba despre Iuda, cel care L-a vândut, şi despre Petru (Chefa), cel care s-a lepădat de trei ori de El, în mod public. Nu ştia Domnul pe cine alege? 

Marele plan urbanistic zonal

arh. Ionel OANCEA

Marele plan urbanistic zonal

Urbanismul este un instrument de planificare spaţială în scopul armonizării funcţiunilor vitale ale oraşului astfel încât forma, imaginea de ansamblu, să povestească despre frumuseţea comunităţii. Ideile urbanistice s-au născut o dată cu locuirea. Astăzi oraşul este un organism atât de complex, de sensibil, încât urbanismul ca disciplină de sinteză trebuie să fie o activitate permanentă, altfel apar fracturile, sincopele în evoluţia spaţiului cu efecte similare bolilor greu vindecabile.

pulspulspuls

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Pentru că ieri am auzit că ne-au cam probozit olecuţă, amical, unele feţe bisericeşti din zona mitropoliei, pe motiv că n-ar fi Fluturelul bocovinean pe atât de isteţ şi influent pe cât ar vrea să pară în lumea asta preoţească, şi că elucubraţiunile alea ale lui cu mitropolie la Suceava n-ar trebui luate prea în serios, ei bine, pentru asta am zis că musai să mai venim cu ceva amănunte pe care unii prelaţi de la Iaşi, fie cu iertare, par a nu le fi sesizat. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.