Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Amenzi de 23.000 în pieţele Alexandru şi Nicolina. Ar fi fost mai mari, dacă pieţarii n-ar fi prins de veste şi nu ar fi fugit

GALERIE
Piata_Iasi1
  • Piata_Iasi1
- +

Atenție la ce cumpărați din piețe! O incursiune a Comisariatului pentru Protecția Consumatorului în două dintre piețele ieșene s-a soldat cu amenzi, în valoare totală de peste 23.000 de lei, și cu 12 avertismente aplicate comercianților de legume și fructe proaspete. Inspectorii care supraveghează drepturile consumatorilor au descoperit că unele dintre produse erau cântărite cu cântare a căror verificare metrologică era expirată, iar în alte cazuri nu se afișa țara de proveniență sau țara de proveniență afișată pentru clienți era cu totul alta decât cea care reieșea din documentele de achiziție a legumelor și fructelor.

“Sfatul nostru pentru cumpărătorii care merg la piață este să fie foarte atenți la ce cumpără și la cum li se vinde marfa. În special persoanele vârstnice mai sunt înșelate la cântar – comerciantul apasă pe cântar, ca să pară că greutatea produselor pe care le vinde acestora e mai mare. Dar acest lucru e mai greu de dovedit. În schimb, cumpărătorii trebuie să fie atenți dacă vânzătorii afișează categoria de calitate a legumelor sau fructelor comercializate sau dacă sunt vândute la grămadă produse mari, calitative, împreună cu unele de categorie inferioară”, îi sfătuiește pe cumpărători Constantin Onofrei, comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) Iași.

Controlul în piețele agroalimentare Nicolina și Alexandru cel Bun s-a desfășurat de către CJPC împreună cu Direcția Agricolă. Valoarea totală a celor 16 amenzi contravenționale aplicate comercianților a fost de 23.400 lei și, probabil, ar fi fost și mai mare, dacă vestea despre control nu s-ar fi răspândit rapid printre tarabe. Așa încât, mulți dintre vânzători au dispărut din piață, lăsându-și marfa pe tejghele, acoperită cu pături.

Câteva dintre neregulile constatate de inspectori erau legate de neafișarea categoriei de calitate a legumelor și fructelor comercializate, neinformarea consumatorilor cu privire la proveniența produselor, respectiv  țara de origine a acestora, afișarea unei țări de proveniență pentru produse (Italia), în timp ce din documentele de achiție rezultă altă țară de origine a acestora (Turcia), utilizarea unor cântare a căror verificare metrologică este expirată sau neafișarea datelor de identificare ale comerciantului la locul de vânzare.

Aceste nereguli par neînsemnate, în fața contra-argumentului că și comercianții trebuie să își câștige traiul, în timp ce echipele de inspecție îi “vânează” ca să-și facă norma de amenzi. În realitate, neregulile nesancționate se simt în portofelul și în sacoșa clienților, prin produse de proastă calitate, sau cumpărate fără o informare corectă, pentru care plătim la piață mai mult decât s-au cuveni, mai spun inspectorii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri